Capitalistul săptămânii: Thomas Alva Edison
Thomas Edison s-a născut într-o familie numeroasă din Ohio, SUA, fiind cel de-al șaptelea copil al canadianului Samuel Ogden Edison și al americancei Nancy Matthews Eliott. Din cauza liniei ferate care a fost construită în orașul lor, Edison s-a mutat împreună cu familia în Port Huron, Michigan, unde a început să vândă dulciuri și ziare în trenurile care plecau spre Detroit.
Tânărul Edison a obținut drepturile exclusive de a vinde ziare în mijloacele de transport și, cu ajutorul a patru asistenți, a început să tipărească ziarul Grand Trunk Herald. Acesta a fost începutul activității antreprenoriale duse de Edison.
După ce a salvat un copil de trei ani din fața unui tren în mers, a primit un post de telegrafist, la 16 ani. Iar în 1866, când avea doar 19 ani, s-a mutat în Louisville, Kentucky, unde a început să lucreze în cadrul biroului Associated Press. Lucra în schimbul de noapte, iar acest lucru îi permitea să își dedice timpul celor două activități preferate: cititul și experimentele. Într-o noapte, în timp ce lucra la o baterie, a vărsat acid sulfuric. Acesta a găurit podeaua și s-a scurs pe biroul șefului lui.
A doua zi, a fost concediat, iar ca urmare și-a dedicat tot timpul experimentelor. În 1869, tânărul inovator breveta mașina electromagnetică de înregistrat voturi, însă originalitatea acesteia nu i-a asigurat succesul comercial. A conceput apoi un telegraf care putea să primească și să trimită simultan câte două mesaje. Western Union a cumpărat tehnologia inventată de Edison, asigurând acestuia resursele financiare necesare pentru a se muta din Newark, NJ, în localitatea Menlo Park din apropiere. În 1876 a deschis un laborator unde putea explora posibilitățile dinamului și ale altor dispozitive electrice.
Acel laborator urma să producă poate cea mai mare invenție a timpurilor sale – becul electric cu filament funcțional. În 1890, Edison a fondat compania Edison General Electric Company prin regruparea diferitelor societăți pe care le deținea. A apărut și un competitor, Thomson-Houston Company, devenit principala companie de inovații electrice prin seria de fuziuni conduse de Charles A. Coffin, fost producător de încălțăminte din Lynn, Massachusettes.
Pe măsură ce se extindeau, celor două companii le era tot mai greu să producă separat instalații electrice complete bazându-se exclusiv pe propriile brevete și tehnologii. Prin urmare, în 1892, cele două companii s-au unit. Noua organizație a primit numele de General Electric Company. Edison a fost activ în afaceri până la sfârștiul vieții. Câteva dintre propunerile inițiate de el continuă să facă parte din GE și în prezent, mai exact diviziile de iluminat, transport, produse industriale, transport de energie și echipamente medicale. La o sută de ani de la debut, GE și-a extins prezența pe noi piețe, online și în întreaga lume. În 2012, General Electric a înre-gistrat venituri de 144,9 miliarde de dolari.