Capitalism. Socialism. Cum vor să trăiască millennialii?

Capitalismul în forma actuală este în pericol. După sute de ani de creșteri masive care s-au soldat cu patru crize economice și au creat nemulțumiri și falii în societate, actualul sistem economic pe care s-a construit democrația modernă este pus în pericol de un val de populism, de perspectivele guvernelor din economiile dezvoltate, dar și de atitudinea tinerilor din generația millennials față de sistem.
„Problema în țările dezvoltate precum Statele Unite sau Marea Britanie ține de faptul că oamenii iau capitalismul și toate structurile lui «de bune» (engl.: for granted), dar prosperitatea și creșterea economică nu sunt ceva de care oamenii s-au bucurat întotdeauna, ba din contră. (…) Ce mă îngrijorează foarte tare, și o văd așa acum, că am îmbătrânit,  este că și oamenii tineri sunt delăsători și fac totul greșit. Îmi fac griji cu privire la faptul că oamenii tineri iau capitalismul de-a gata precum și multe dintre avantajele lui”, explică Adrian Wooldridge, editorialist al celebrei publicații britanice The Economist, din postura de invitat special al galei în care Ziarul Financiar a aniversat 20 de ani.
Sistemul capitalist stă la baza lumii democratice moderne, iar nemulțumirile generate în special de criza financiară din 2008 pun în pericol însăși dorința de libertate și democratizare a economiei.
„Cred că forma actuală a capitalismului este în pericol. Modelul anglo-saxon de capitalism trece printr-un moment foarte dificil. Criza financiară a distrus încrederea oamenilor în acest capitalism, a distrus încrederea în bancherii centrali și în expertiza lor și a creat o perioadă de încetinire economică ce a alimentat vocile populiste. În final, aceste voci s-au făcut auzite în Brexit și în alegerea lui Trump drept președinte în Statele Unite”, crede Wooldridge.
Însă problemele sistemului sunt „mai adânci”. Editorialistul susține că „guvernele sunt prea mari, consumă prea mult, pun prea multe reglementări și sunt prea avide după putere. În Statele Unite ai anumite companii gigant care au acaparat foarte mult piața, iar toți acești factori au creat un resentiment profund față de piață. Aproximativ 60% dintre tinerii atât din SUA cât și din Marea Britanie spun că ar prefera un viitor al socialismului și nu al capitalismului”.

Începuturi capitaliste
Dacă lumea este obișnuită astăzi cu creșteri economice anuale de peste 1%, până în secolul XVIII realitatea era diferită, iar creșterea economică medie anuală era de 0,11%. Odată cu primii pași ai capitalismului, prosperitatea a ajuns unul dintre cuvintele principale.
„Cred că trebuie să ne amintim că această creștere economică este o raritate. În cea mai mare parte a istoriei umanității nu au existat creșteri economice masive. Oamenii trăiau într-o lume definită de stagnare, unde doar câțiva se bucurau de prosperitate. Majoritatea oamenilor duceau vieți sărace, grele, brutale și scurte. Înainte de secolul XVIII creșterea economică anuală era de 0,11% în medie, deci se ajungea la o creștere de 11% pe secol. Acum, ceva remarcabil s-a întâmplat, și anume creșterea a devenit un lucru sustenabil, iar prosperitatea a devenit ceva la care aspiră toată lumea. Este un moment unic, în loc să avem 11% pe secol, avem 11% pe deceniu, sau chiar pe an în cazul Chinei”, spune Wooldridge.
Momentul zero al capitalismului a fost rezultatul a două revoluții, și anume revoluția intelectuală și revoluția organizațională.  Cea intelectuală, care a permis dezvoltarea filosofiilor de piață, a fost propovăduită de celebrul economist al secolului XVIII, Adam Smith, prin cartea „Avuția națiunilor”.
„Până la cartea lui Smith, toată lumea credea că lăcomia e rea, că propriul interes e rău și că urmărirea acestuia trebuie condamnată. Toate marile religii, toate filosofiile condamnau aceste lucruri, deoarece ziceau că dacă oamenii își urmează propriul interes, ar fi în detrimentul celorlalți, în detrimentul societăților, și s-ar crea o anarhie unde toată lumea se luptă cu toată lumea”, explică editorialistul.

Însă toată lumea a înțeles de la Smith că prin urmărirea propriului interes poți, prin mecanismul pieței, să creezi un beneficiu colectiv. Prin încercarea de a fi om de afaceri, prin încercarea de a fi prosper, prin a încerca să vinzi produse în piață, prin toate aceste lucruri tu ajuți societatea.
După revoluția intelectuală a urmat o revoluție organizațională, care a adus un concept nou, companii cu răspundere limitată și mai mulți acționari. Până în acel moment singurele forme de organizare în mediul de afaceri erau companiile cu răspundere limitată clasice și parteneriatele de business.
În primul caz, un om de afaceri nu ar fi putut să înființeze o companie cu răspundere limitată decât cu aprobarea statului, iar statul oferea dreptul doar în cazul în care respectiva companie avea proiecte pentru stat. A doua variantă, cea a parteneriatelor de business, era utilizată doar în cercuri restrânse bazate pe încredere, fiind afaceri de familie sau afaceri construite în interiorul unor comunități religioase. Acestea din urmă nefiind companii cu răspundere limitată, cei care investeau își puteau pierde toată averea.
„Noi luăm companiile cu răspundere limitată de bune, credem că fac parte din lumea naturală, dar sunt de fapt creația unui anumit moment din istorie și arată un efort impresionant de a pune la comun bani, cunoștințe și activități pentru un scop comun.”
Momentul-cheie a venit odată cu democratizarea companiilor cu răspundere limitată mai întâi în SUA și apoi în Marea Britanie. „Atunci s-a stabilit că nu îți trebuie permisiunea explicită a statului pentru a înființa astfel de companii, ci o faci automat. Nu trebuie să te duci la stat, să ai contracte cu ei sau să dai șpăgi, ci o poți face pe cont propriu. Și deodată oamenii au început să investească pentru că nu erau expuși mai mult decât își doreau, mai mult decât investeau. Aceste companii au fost în inima revoluției feroviare, în inima revoluției oțelului sau în inima revoluției retailului. Acest sistem a schimbat foarte mult capitalismul”, spune Wooldridge.

Distrugerea creativă
Pentru a demonstra cu adevărat esența capitalismului, Wooldridge amintește de economistul austriac Joseph Schumpeter și de teoria sa cu privire la „distrugerea creativă”.
„Pentru a crea lucruri, trebui să distrugi lucruri. Pentru a avea dinamism și inovație trebuie să cauți constant noi moduri de a face lucruri, noi moduri de a eficientiza. Până să vină capitalismul, istoria a fost repetitivă, lucrând la fel, făcând aceleași lucruri. În capitalism, totul se schimbă, iar resursele sunt mutate constant pentru venituri mai bune.”
În teorie, această explicație este brutală, spune editorialistul. „Înseamnă că oamenii vor fi afectați pe parcurs, oamenii care au investit, spre exemplu, în vechile tehnologii pierd acum, când toată lumea se mută spre cele noi – însă prin acest mecanism de distrugere creativă crești productivitatea și crești nivelul de avere în societate.”
Cu toate acestea, schimbările nu au loc de la sine, iar mecanismele de piață sunt greoaie și complexe pentru a putea fi reorientate prin decizii de stat – decizii ce nu își au locul în democrație și capitalism. Deci, care este de fapt agentul distrugerii creative?
„Cel mai mare agent al distrugerii creative este antreprenorul, omul de afaceri, care vede viitorul, vede o altă lume și prin aptitudini organizaționale, persistență și dinamism psihologic creează acea nouă lume. Am avut în trecut oameni ca Rockefeller, care a văzut că petrolul va fi vital pentru lume și a construit cea mai mare companie petrolieră din lume, sau oameni ca și Carnegie, care a văzut potențialul oțelului, sau Vanderbilt cu trenurile”, explică jurnalistul.
Însă procesul distrugerii creative poate fi observat chiar și în timp real. „Acum Bill Gates a pus bazele unei lumi în care toată lumea are un computer pe birou, iar Larry Page, cu Google, a văzut o lume bazată pe organizare, bazată pe date și pe internet. La fel și Zuckerberg cu Facebook. Toți acești oameni vin în lume, văd viitorul și îl aduc.”
În mijlocul acestor schimbări, antreprenorul rămâne personajul principal. „Antreprenorul este cel care vede un viitor definit de internet, spre exemplu, sau de telefoane mobile, și atunci ia telefoanele mobile – care nu au fost disponibile la un moment dat decât pentru un segment select din societate – și îl transformă într-un produs accesibil pentru mase. Piața își face treaba și produsele ajung mai ieftine. Nu guvernele sunt cele care fac produsele accesibile, nu guvernele fac lucrurile ieftine, ci piața, competitivitatea din piață.

Piețele emergente,
în centrul atenției
În jurul anului 1600, nimeni nu ar fi crezut că America va deveni astăzi cea mai mare forță economică din lume, controlând peste 25% din PIB-ul global, însă acesta a fost de fapt avantajul tinerei națiuni, crede Wooldridge.
Acum, țările dezvoltate se confruntă cu o încetinire a creșterii economice, în timp ce economiile emergente își păstrează încă suflul și ar putea prinde viteză în anii ce urmează.
„În timp ce Vestul decade, este momentul piețelor emergente. Până acum ne gândeam la ele drept piețele unde se face munca grea, manuală, încât piețele emergente făceau producția. Până acum ne gândeam că SUA, Marea Britanie și țările din vestul Europei sunt cei care gândesc, iar piețele emergente sunt doar mâna de lucru.”
Această perspectivă nu mai este însă valabilă. „Multe piețe emergente au devenit mari inovatori. Multe țări au tehnologie acum și o dezvoltă ușor, țările emergente pot crea unicorni și pot crea și livra produse noi de înaltă calitate. Pot prelua frâiele prosperității. Nu există nicio siguranță cu privire la viitor. Ce ne-a învățat capitalismul este că oricine poate veni de oriunde și poate deveni următorul gigant, poate deveni următoarea companie care să domine piața. Problema prin care trece vestul Europei oferă oportunități imense pentru piețele emergente. Suntem în secolul piețelor emergente.”
Însă chiar și în economiile emergente tinerii din generația millennials sunt înstrăinați de valorile democratice și sunt nemulțumiți de actualul sistem și de deficitele acestuia.
„Dacă te uiți la sondajele de opinie, tinerii preferă socialismul. Ei sunt foarte critici cu capitalismul și cred că acest lucru se întâmplă pentru că s-au născut în capitalism și îl iau de-a gata, la fel ca iPhone-urile pe care le folosesc. (…) Vedem că millennials spun că nu le place capitalismul și ce simt ei este un sentiment de înstrăinare, dar cred că acest sistem este cauzat de faptul că este foarte greu să cumperi proprietăți. Piața este la un nivel ridicat, iar proprietățile sunt foarte scumpe și nu sunt accesibile pentru tineri.”

Cum ar putea intra socialismul în lumea modernă?
„Este foarte ușor să iei creșterea și prosperitatea de-a gata, iar cele pe care le-am înregistrat noi în lumea capitalistă în ultimul secol și jumătate sunt remarcabile. Cred că încercările utopice de a aduce raiul pe pământ și de a plănui economia ajung la a crea nemulțumire și nefericire. Sunt foarte îngrijorat cu privire la Marea Britanie acum. Pe lângă Brexit, îl avem pe socialistul Jeremy Corbin, care vede Venezuela ca pe un model și urăște capitalismul. Condusă de el, această țară prosperă ar putea intra foarte ușor în declin (…) În Marea Britanie oamenii vor vota pentru Corbin”, spune Adrian Wooldridge.
Referitor la propria-i țară, Wooldridge conștientizează că în Marea Britanie „criza financiară a distrus total încrederea oamenilor pentru că bancherii păreau să își asume toate riscurile dar nu își asumă răspunderea și pentru consecințe, iar toată această situație a dus la Brexit, care a rupt în două partidul conservator.
În secolul XXI însă, socialismul sau concepte precum naționalizarea au evoluat în diverse hibride și nu mai sunt gândite și aplicate cu aceeași brutalitate ca în trecut. „Este foarte posibil să ajungem la un guvern socialist condus de Corbin. Asta ar însemna, spre exemplu, naționalizări. Corbin a zis că vrea să naționalizeze majoritatea industriilor principale din țară, precum cea feroviară și cele de utilități, vrea să dea mai multă putere sindicatelor pentru negociere colectivă și vrea ca guvernul să controleze 10% din orice companie listată în Marea Britanie. Practic, subordonând companiile guvernului, este socialism. Acum însă socialiștii au înțeles că prin naționalizarea unei participații dintr-o companie ai destul control și nu ai nevoie de forma clasică de naționalizare.” 

Ce spune generația tânără
Horia, 27, angajat în comunicare
În Europa Centrală și de Est am impresia că încă ne jucăm de-a capitalismul. Millenniallii și cei care vin din spate îl îmbrățișează, au oportunități, fac bani, călătoresc, cei trecuți de 40 de ani, mai puțin, din motive evidente. În vest, incluzând aici și țări dezvoltate de pe alte continente, oamenii caută să se reorienteze, fiecare vrea să fie pe filmul lui, să „living the dream”, cât mai simplu, cât mai pe „happiness”. Cred că economia de tip sharing va funcționa mult și bine până când nu vor mai merge suficienți bani către jucătorii publici și privați. Cred că ne vom trezi cu fel și fel de reglementări pentru toate aceste platforme, până la nivelul în care va fi eliminat cel mai mare diferențiator: prețul imbatabil (vezi Uber sau Airbnb).
Cred că tinerii din SUA și Marea Britanie care vor socialism ar trebui să fie mai recunoscători pentru simplul fapt că nici ei, nici părinții sau bunicii lor nu au gustat din mărul acru al socialismului. Le-aș propune cinci ani socialiști de test, să văd dacă își schimbă părerea ulterior. Cred că habar nu au ce vor și că, în lipsă de alte probleme, își fac altele false.
Mi-ar plăcea o simbioză între capitalism și socialism, pe care cred că o găsim la statele nordice. Ca să nu o dau după cireș, cred că dezideratul fiecărei țări ar trebui să fie crearea acelui social security net, pe care să se construiască ceilalți piloni ai unei societăți – economie, siguranță, educație etc.

Raluca, 24,
companie media
Capitalismul românesc în forma în care se află acum creează de fapt un gol destul de mare între clasele sociale pentru că la nivel financiar, mai ales, există o diferență foarte mare între oamenii care dețin mijloacele de producție și cei care dețin mai puține sau deloc. Pe măsură ce golul se adâncește, apar tot mai multe lipsuri și frustrări, iar cei cărora le va fi cel mai dificil de traversat această perioadă vor fi cei care sunt deja poziționați în clasa de mijloc.
Personal nu consider că întoarcerea la socialism ar fi o soluție. Fiecare individ este liber să trăiască așa cum își dorește, în măsura în care libertatea sa nu interferează cu libertatea celorlalți. Da, probabil că o întoarcere la socialism ar presupune satisfacerea unui set mai mare de nevoi individuale, însă motivația la nivelul muncii va deveni treptat una de ordin inferior, ceea ce va genera poate un grad mai redus de inovație și de realizare a unor produse și servicii de calitate.
Răzvan, 25, reporter
Captalismul este, momentan, singura formă de organizare socio-economică care a avut rezultate mai bune pentru o parte mai mare din populație, prin comparație cu alte forme. Este greu de spus încotro se îndreaptă, însă un lucru este cert: schimbarea este constantă și într-o lume în care intrăm din ce în ce mai mult în zona digitală și automatizată, termenul de „capital” capătă noi definiții, dar și alți termeni adiacenți, precum „preț”, vezi cazul Facebookului, care nu cere niciun ban pentru a accesa platforma, dar datele pe care le furnizăm devin un activ foarte valoros pentru companie.
Nici eu nu am trăit în socialism, însă părerea mea este că tinerii din SUA și Marea Britanie intervievați nu înțeleg pe deplin ce înseamnă socialismul în practică versus teorie. Teoria sună foarte bine, egalitate pentru toată lumea, ceva de vis, dar în practică ne putem uita în istorie și să ne dăm răspunsul singuri. Pe de altă parte, sunt de părere că aderarea la ideologii de genul acesta este consecința unor evenimente negative cu impact în masă, cum ar fi criza financiară din 2008.
Robert, 23, personal trainer
Capitalismul din ziua de azi are o ascensiune foarte mare din punctul meu de vedere deoarece din ce în ce mai multe firme se axează pe proprietarea privată a factorilor de producție și consider că pe viitor tot mai multe firme vor apela la acest lucru, pentru că trăim în secolul vitezei și totul se întâmplă la foc automat și continuu.
Faptul că tinerii americani doresc socialism nu este o noutate pentru mine, deoarece eu consider democrația din Statele Unite ca fiind de fațadă, pentru că oamenii au fost îndreptați puțin câte puțin către socialism fără ca aceștia să realizeze.