Când un patron începe să devină cel mai mare dușman al afacerii pe care a creat-o?

Toată lumea îl înjură pe Gigi Becali pentru modul cum conduce clubul de fotbal FCSB, pentru modul în care se bagă peste antrenori și îi umilește la televizor, pentru schimbările pe care le face din dormitor iar toată lumea execută, pentru modul cum își caracterizează jucătorii public, pentru modul cum dă afară oameni după bunul plac etc. Sunt banii mei și atâta timp cât este afacerea mea o conduc cum vreau eu, cine vine la mine știe la ce să se aștepte și nu țin pe nimeni cu forța aici, spune Becali de câte ori este întrebat de ce se bagă în deciziile sportive ale clubului.  FCSB este o afacere ca oricare alta, cu buget de venituri și cheltuieli, cu profit sau pierdere, cu bani de la finanțator.

Credeți că în businessul antreprenorial românesc, dar și de oriunde din această lume este altcumva? Nici pe departe. Credeți că la Țiriac la holding lucrurile se întâmplă altfel, sau la Copos, sau la Dedeman, la Altex sau la Fildas (Catena)? Este la fel, numai că acolo este mai multă diplomație, mai mult balet managerial, mai mult respect pentru oameni, care nu sunt considerați slugi, cum îi consideră Becali pe toți cei care lucrează pentru el și pe care îi plătește. Pentru că nu are cultură și educație formală. Becali este considerat primitiv, un cioban, cu toate că mulți spun că este un om de afaceri foart bun. Chiar și clubul de fotbal FCSB este considerat o afacere bine administrată din punct de vedere financiar. Câți au auzit vreodată de Iulian Gherghișor, directorul financiar de la FCSB, fost Steaua?

Când sunt afaceri antreprenoriale, nici nu se poate conduce altfel până la un anumit nivel. Când businessul crește, când cifrele devin mari, când numărul de angajați explodează, când contractele trebuie gestionate, businessul trebuie să se birocratizeze, iar departamentele și conducerea executivă trebuie să schimbe modelul de management. La început, patronul, omul de afaceri, antreprenorul este cel care vine cu ideea unui business, el încearcă să găsească bani, el începe să facă angajările (nu angajații îl angajează pe el), el este motorul companiei care decide până în cele mai mici amănunte. Fără el, niciun business nu s-ar naște și nu ar începe să crească. Problema intervine atunci când, de la un anumit nivel încolo, modelul de conducere one man show, jupân, trebuie să se schimbe, astfel încât organizația să poată să evolueze și să nu mai depindă de un singur om. Aceasta este o întrebare fundamentală  în business, de la ce nivel, de la cifră de afaceri și de când modelul de conducere trebuie să se schimbe.

De la un anumit nivel, fondatorul, patronul, antreprenorul nu mai este activul companiei, ci începe să devină un pasiv. Compania a evoluat, dar el crede că este la început și este imposibil să poți să-i spui că sunt alte vremuri și că de fapt trebuie să nu mai conducă el businessul, cel puțin din punct de vedere operațional. Nu mai trebuie să semneze pentru fiecare priză, pentru fiecare ordin de deplasare, pentru fiecare ban care iese din firmă. Este imposibil să mai poți să controlezi totul ca la început, când compania creștea cu puținii oameni care lucrau în aceeași cameră. Mulți patroni români, mulți antreprenori români care au început businessul în anii ’90 nu știu să facă această trecere, trăiesc în continuare cu frica că sunt furați, nu au încredere în nimeni altcineva, cel mult în cei din familie, și iau deciziile ca la început. Nu realizează că firma a crescut, că oamenii sunt altfel și că vor să fie altcumva conduși. Când patronul angajează pe cineva, o face mai degrabă ca să-i țină locul, ca să ia asupra lui anumite decizii juridice ale firmei, nu ca să conducă firma. Și când angajează pe cineva, asta dacă găsesc, de cele mai multe ori sunt nemulțumiți de rezultatele pe care aceștia le obțin și îi schimbă mai mult sau mai puțin elegant. Dacă antreprenorul nu-și dă seama că pe măsură ce o companie crește trebuie să schimbe și modul de funcționare a conducerii, că oamenii sunt altfel față de perioada de început, în final va ajunge să piardă. Așa cum Gigi Becali  pierde an de an campionatul, cu toate că are bani și jucători. Prima serie de patroni, adică cei care au început în anii ’90, au ajuns “la pensie” și se uită în jur și văd că nu au cui să lase firme mai departe, copiii nu vor să preia afacerea, nepoții sunt prea mici, iar cei din conducere nu știu, pentru simplul fapt că nu au fost lăsați niciodată să conducă. Așa că multe businessuri se pierd, fie sunt vândute la străini (de exemplu Adeplast), fie se prăbușesc când vin crizele și faliment scrie pe el. În spate rămâne aceeași întrebare – când patronul, antreprenorul, omul de afaceri trebuie să lase compania din mână, nu de tot, astfel încât businessul să meargă înainte fără el? De asemenea, când un patron care a fost motorul unui business începe să devină o piatră de moară pentru businessul pe care l-a fondat?   

(cristian.hostiuc@zf.ro)