Când o companie taie salariile sau dă afară în criză, este pusă la zid. Dar ce se întâmplă atunci când angajații pleacă peste noapte dintr-o companie, fără să plătească pentru cunoșt

Pentru foarte multe firme, criza a adus reducerea cererii, pierderea de contracte și clienți, scăderea încasărilor, reducerea cash-flow-ului, scăderea profiturilor și chiar intrarea pe pierdere.
În aceste condiții, urmează inevitabil măsurile de restructurare operațională de business și de angajați. Fiecare companie, în funcție de lichiditățile pe care le are, ia măsuri mai dure – reducerea angajaților și concedierea, sau reducerea salariilor, care este doar un pas pentru a trage de timp în așteptarea revenirii businessului. Foarte mulți angajați sunt surprinși că se pune o asemenea problemă, în condițiile în care, cu numai un an de zile în urmă, erau tratați cu mănuși ca să nu plece sau să nu forțeze prea mult solicitările de creșteri salariale.
Mulți angajați se așteaptă ca firma să împartă în criză câștigurile obținute în anii precedenți, când afacerile creșteau, ceea ce nu se întâmplă.
Companiile, patronii sunt înjurați anonim, iar tensiunea crește.
O parte din angajați cer chiar formarea de sindicate pentru a se plasa și a fi protejați de astfel de măsuri impuse de sus, de reduceri salariale, o solicitare care nici nu-și avea locul pe agendă în vremurile bune. Atunci fiecare își negocia situația individual și voia să fie parte dintr-o negociere colectivă, unde ar fi putut să câștige mai puțin.
Cei care se confruntă cu o astfel de situație de reducere salarială ar pleca de furie, dar unde? pentru că ofertele au dispărut cu totul, toate firmele au aceleași probleme, iar salarii mai mari sau măcar la același nivel nu se mai obțin.
Mai mult decât atât, dacă în urmă cu un an doar trebuia să vii la un interviu și erai angajat, acum mulți se trezesc că ar putea fi puși în situația să dea concurs, să se lupte pentru o poziție și cu alții, o situație pe care nu au mai întâlnit-o.
Când vine o criză și raportul de forțe de pe piața muncii se schimbă radical, multe companii își amintesc, mai ales dacă au o memorie instituționalizată, că angajații nu aveau nicio problemă să plece în altă parte, la o ofertă mai bună, era dreptul lor, dar plecau cu foarte multe cunoștințe dobândite, pentru care nu au plătit nimic.
Noua firmă îi angaja tocmai pentru aceste cunoștințe, pentru portofoliul de clienți și de relații cu care puteau să vină.
De cele mai multe ori, în România nu se apreciază faptul că ai dobândit cunoștințe într-o companie, că ai fost învățat, că ai fost trimis la cursuri de pregătire și de aici vine și valoarea câștigată. Când pleacă în altă parte, lăsând în urmă poziții descoperite, angajații nu-și bat capul gândindu-se la ce va face compania, nu mai este treaba lor.
Pe de altă parte, când vine criza, când lucrurile se schimbă iar compania este în poziția de a reduce salariile, angajații sunt total nemulțumiți, furioși, dau cu pietre pe rețelele de socializare.
Dacă s-ar schimba legislația muncii, ca să se echilibreze raportul de forțe între companie și angajat atât în perioada de boom cât și în perioadele de criză, nu știu câți ar vrea să semneze un contract de muncă pe o perioadă limitată, timp în care nu ar putea să plece în altă parte. Iar în schimb compania s-ar angaja la un anumit nivel salarial și la oferirea de cunoștințe pentru care nu ar trebui să plătească niciun ban.
Toată lumea vrea contracte pe durată nedeterminată pentru că așa este legislația, pentru că așa cer băncile când acordă credite, perioadă în care pot să plece când vor, fără să plătească nimic pentru cunoștințele câștigate.