Când giganții se adună la masă: OpenAI discută o finanțare de 40 mld. dolari cu Nvidia, Amazon și Microsoft
OpenAI, compania aflată în spatele ChatGPT, se află în discuții pentru a atrage aproape 40 mld. dolari de la Nvidia, Microsoft și Amazon, trei dintre cei mai mari furnizori ai săi de infrastructură, ca parte a unei runde de finanțare…
OpenAI, compania aflată în spatele ChatGPT, se află în discuții pentru a atrage aproape 40 mld. dolari de la Nvidia, Microsoft și Amazon, trei dintre cei mai mari furnizori ai săi de infrastructură, ca parte a unei runde de finanțare de amploare care ar putea ajunge la 100 mld. dolari, scrie Financial Times.
Nvidia ar putea investi până la 20 mld. dolari în următoarea rundă de finanțare a OpenAI, în timp ce Amazon a discutat o investiție de cel puțin 10 mld. dolari. Microsoft, care deține aproximativ 27% din OpenAI, ar putea contribui la rândul său cu câteva miliarde de dolari suplimentare.
Noua rundă de finanțare ar evalua OpenAI la aproximativ 750 mld. dolari și ar urma să susțină extinderea accelerată a companiei, care necesită volume uriașe de centre de date extrem de costisitoare. OpenAI este unul dintre cei mai mari consumatori de cipuri și infrastructură cloud pentru antrenarea și operarea modelelor sale de inteligență artificială.
Faptul că principalii investitori sunt chiar companiile care furnizează cipurile și centrele de date necesare OpenAI alimentează îngrijorările unor analiști legate de structura financiară circulară a start-up-ului, care rămâne pe pierdere în pofida evaluării sale foarte ridicate.
În paralel, fondatorul OpenAI, Sam Altman, este aproape de a securiza o investiție suplimentară de aproximativ 30 mld. dolari de la SoftBank, conglomeratul japonez condus de Masayoshi Son, care își consolidează astfel pariul pe inteligența artificială. OpenAI poartă discuții și cu investitori instituționali de tip fond suveran, inclusiv Abu Dhabi Investment Authority și MGX.
Surse apropiate negocierilor avertizează însă că nu este clar dacă toate părțile implicate vor investi efectiv sau dacă OpenAI va reuși să atingă ținta ambițioasă de 100 mld. dolari pentru această rundă.
Anul trecut, Nvidia a ajuns la un acord multianual cu OpenAI pentru investiții totale de până la 100 mld. dolari, realizate în tranșe de câte 10 mld. dolari, pe măsură ce compania punea în funcțiune noi capacități de centre de date. Acordul nu a fost însă finalizat. O investiție de 20 mld. dolari în cadrul noii runde ar putea veni suplimentar sau ar putea duce la renegocierea termenilor dintre cele două companii.
OpenAI are deja un contract pe șapte ani, în valoare de 38 mld. dolari, cu Amazon pentru utilizarea infrastructurii cloud AWS. Noua investiție discutată ar putea face parte dintr-un acord mai amplu, care să includă accesul Amazon la tehnologia dezvoltată de OpenAI.
Microsoft a fost unul dintre primii susținători ai OpenAI și rămâne cel mai mare acționar în entitatea sa cu scop lucrativ, după restructurarea relației dintre cele două companii anul trecut.
Amazon și OpenAI au refuzat să comenteze informațiile. Nvidia și Microsoft nu au răspuns solicitărilor de comentarii. O parte dintre detaliile negocierilor au fost relatate inițial de publicația The Information.