C’a mea-i mai frumoasă

Locul în care s-a scăldat Afrodita, templul lui X sau Y, Grădina NuȘtiuCare sunt împachetări cu vino-n’coa care funcționează în tehnica de atragere a turiștilor în căutare de aventură, inedit, povești sau experiețe. În orice coclauri arizi din Grecia găsești te-miri-ce pietroaie, plaje sau zone promovate de autorități, agenții turistice și/sau locanlici. Găselnițe de marketing, în esență. Firește, Grecia ca destinație turistică are foarte multe de oferit pentru gusturi variate; departe de mine ideea de a spune că nu merită vizitată (ba dimpotrivă, sunt un mare fan al țării ca destinație de vacanță). Dar în siajul atracțiilor turistice cu tracțiune intră zone sau obiective care nu sunt atât de spectaculoase precum legendele cu nume sonore de personaje istorice sau din mitoligia elenă de care sunt legate orice pietroaie sau cotloane de pe tot cuprinsul Eladei. Bravo grecilor!, până la urmă, că știu să își facă reclamă. Este o lecție care poate fi învățată, cred, și de alte destinații turistice, inclusiv cele de la noi din țară.

Cu toții am auzit (și pesemne suntem în deplin acord) că România este o țară foarte frumoasă, care are foarte multe lucruri de oferit (și) la capitolul turistic. Pe de altă parte, precis avem fiecare dintre noi experiențe nu tocmai plăcute legate de apa prea rece de pe litoral fie și în miez de vară, aglomerație, cocalarisme sau jecmăneala practicată sistematic de unii operatori turistici.

Acestea fiind spuse, am remarcat în zilele libere care au trecut și pe care le-am alocat vilegiaturii câteva fenomene. Am pus degetul pe harta țării și câștigătoare, de această dată, a fost zona secuimii, din Harghita. Două lucruri au fost cu adevărat surprinzătoare. În primul rând, în preajma orașului Odorheiul Secuiesc, la distanță de circa o oră de mers cu mașina, au fost inventate mai multe obiective turistice – statuia Inima lui Isus (o construcție metalică cu înălțime de 22 m, plasată în vâtful unui deal, construită în 2013, care oferă o priveliște spectaculoasă), parcul Mini Transilvania, Insect Parc, piste de bob de vară în mai multe zone. Aceste atracții noi, inventate, le dublează pe cele pe care turiștii le au disponibile de mai mulți ani – fie muzee de tot felul (de pildă Muzeul Apelor Minerale, al Porților Secuiești sau al Pălăriilor) ori bisericile fortificate mai mult sau mai puțin atractive sau vizitabile. În acest context am remarcat un alt aspect, că noile obiective oferă o pâine de mâncat și altor antreprenori din zonă – mai mici sau mai mari – de la gheretele cu înghețată artizanală sau kurtos kalacs până la pensiuni, hoteluri sau satele care la șosea au înșirate magazine cu produse tradiționale în care am descoperit lucruri făcute în România, nu costume și ceramică tradiționale made în China. Banii circulă în zonă și oamenii de-acolo trăiesc de pe urma turiștilor. Iar curțile și casele arată prosperitate spre deosebire de regiuni oropsite din Moldova, de exemplu.

Între paranteze fie spus, primăvara este o perioadă perfectă pentru iscodit, descoperit și călătorit prin zonă, pentru că peisajele spectaculoase ale zonei sunt avantajate de paleta de culori a vegetației.

O altă surpriză s-a legat de ospitalitatea oamenilor, care pretudindeni – nu doar în locul în care ne-am cazat – au fost permanent amabili și cu zâmbetul pe buze; n-am întâlnit pe nimeni care să spună că nu vorbește românește. (E drept, de obicei voiam să cheltuim pentru ceva). Pentru mine a fost total neașteptat, pentru că Odorheiul n-ar fi fost prima mea opțiune, dat fiind că experiența anterioară mi-a lăsat un gust amar – acum niște ani am avut treabă la tipografia din oraș. Am ajuns la ora stabilită (8 dimineața), mi-au spus să mă întoc la 12, când m-au informat că au terminat programul și, fiind vineri, mă pot întoarce luni dimineață. După câteva telefoane, s-au mobilizat dar bariera lingvistică a fost istovitoare – nu știu dacă nu vorbeau românește sau mă pedepseau că fuseseră întorși din drum. Nici orele petrecute în oraș n-au fost cele mai agreabile, atunci.

Nu în ultimul rând, o altă surpriză se leagă de faptul că unul dintre obiectivele turistice invita vizitatorii să-l voteze în cadrul competiției Destinația Anului. Pe de o parte am fost mirată că Parcul Mini Transilvania s-a înscris în competiție (altfel spus, a început să bage lemne în soba marketingului), pe de altă parte că Destinația Anului, cel mai amplu proiect de promovare a turismului românesc, a făcut suficient de multă zarvă să ajungă pe dealurile din regiune. Aflată anul acesta la a patra ediție, competiția a înregistrat un număr record de înscrieri: 300 de destinații turistice, de trei ori mai multe decât în 2023 și un număr dublu de finaliști față de ediția anterioară: 129. 35 dintre cele 41 de județe, plus Municipiul București, au înscris cel puțin o destinație anul acesta. Județul Brașov conduce cu nouă destinații în lista finalistelor, urmat de județele Sibiu și Suceava, cu câte șapte, și de județul Prahova, cu șase finaliste. În demersul Destinația Anului s-a implicat și Charlei Ottley, jurnalist, prezentator TV, poet și regizor britanic, care a realizat documentarele Wild Carpathia și Flavours of Romania. Ottley spune depre Transilvania că este „un loc al legendelor și miturilor”, „probabil ultimul loc din Europa unde se păstreză atât de bine aerul medieval”.

De Ioana Mihai-Andrei este redactor-șef, Business Magazin