Home Actualitate Businessul din lapte cu caimac - VIDEO
Actualitate

Businessul din lapte cu caimac - VIDEO

Cu toate că din ce în ce mai multe branduri românești de lactate sunt cumpărate de giganți internaționali, o familie de antreprenori români încearcă „să ia din caimacul” pieței locale printr-o afacere cu produse de specialitate, în care a investit 5 milioane de euro.

Businessul din lapte cu caimac - VIDEO
Businessul din lapte cu caimac - VIDEO · Foto: Business Magazin

„Lăptăria cu caimac a apărut ca un vis al nostru de a arăta că lactatele de specialitate încă se pot găsi pe piața locală, încă se pot produce și, mai ales, că se poate și la noi, în România”, descrie Mădălina Cocan motivele pentru care ea și soțul său, Adrian Cocan, au lansat businessul Lăptăria cu caimac. Acesta este axat, după cum îi sugerează și numele, pe producția de lapte cu caimac.
Principalele diferențe dintre acesta și laptele produs de alte branduri de pe piața locală sunt termenul de valabilitate mai redus, de 14 zile, dar și tehnicile de procesare, care implică folosirea unei temperaturi de pasteurizare mai joase decât media obișnuită, pentru a păstra gustul laptelui cât mai apropiat de cel proaspăt muls și pentru a nu se pierde substanțele nutritive naturale.
Lăptăria cu caimac este de fapt primul brand propriu al producătorului local de lapte vrac Agroserv Măriuța, lansat, în urmă cu un sfert de secol, de tatăl Mădălinei, Nicușor Șerban.
În prezent, ferma Agroserv Măriuța deține 2.600 de vaci din rasa Holstein Friesian, dintre care 950 sunt vaci de muls. De peste zece ani, ferma livrează lapte crud, vrac, către marii procesatori din România și, în ultimii ani, și din Bulgaria, cu livrări zilnice de lapte de peste 25.000 de litri.
Anul trecut, compania cu aproape 80 de angajați a avut o cifră de afaceri de 32,6 milioane de lei și un profit net de aproximativ 5,5 milioane de lei, potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice.
Proiectul Lăptăria cu caimac a presupus construirea unei fabrici cu o  capacitate tehnică de procesare de aproximativ 75 tone de lapte pe zi. Construcția unității de producție, aflată vizavi de fermă, a durat un an și jumătate, iar valoarea investiției inițiale a fost de peste 5 milioane de euro. Dintre aceștia, aproape jumătate au fost obținuți din fonduri europene, prin sprijin pentru investiții din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Restul investiției, pe care antreprenorii se așteaptă să o amortizeze în opt ani, a provenit din credit bancar și fonduri proprii.
La baza conceptului noului brand stă dorința soților Cocan de a continua afacerea familiei, de a inova un segment al pieței de produse de specialitate, dar și de a aplica experiența de marketing și business pe care au dobândit-o în peste 10 ani de activare vânzând lapte direct clienților persoane fizice, cât și în regim business to business.
Pentru început, brandul familiei Cocan este distribuit în rețeaua Mega Image, atât în Capitală cât și în celelalte orașe din țară în care retailerul este prezent, însă pe viitor proprietarii doresc să extindă distribuția și în alte rețele de super și hipermarketuri. 
Clienții cărora se adresează proprietarii Lăptăriei cu caimac sunt consumatorii de produse premium, naturale. „Produsele noastre vizează publicul larg, dar în principal familiile tinere cu copii, care își doresc o alimentație corectă, echilibrată, și care investesc timp și atenție în alegerile alimentare pe care le fac”, spune antreprenoarea.
Mădălina Cocan este de părere că pentru a miza pe antreprenoriat este nevoie de curaj și de o echipă competentă; crede, de asemenea, că pentru a avea succes este nevoie de școală, educație și multă muncă. Cea mai mare provocare în domeniul în care activează este, din punctul ei de vedere, „să aduci un produs care să fie 100% autentic, să își păstreze gustul original și, în același timp, nici să nu expire în câteva zile, într-o piață în care produsele expiră într-o perioadă de o lună sau mai mult”.
Pe viitor, planurile antreprenorilor vizează consolidarea echipei, extinderea cu până la șase linii de producție funcționale până la finalul anului 2018, dar și lansarea unor produse noi, ca iaurtul și mai multe tipuri de caș. Aceștia nu vor să se rezume doar la distribuția în lanțurile de retail, ci să se extindă și pe alte segmente ale pieței. „În viitor intenționăm să abordăm și segmentul HoReCa, dar și magazine specializate: brutăriile, cofetăriile, gelateriile și patiseriile de top”, spune Mădălina Cocan.
În prezent, potrivit Ziarului Financiar, piața lactatelor este estimată la un miliard de euro anual, fiind dominată de companii cu acționariat străin care și-au consolidat poziția pe piață, precum Lactalis, Danone sau Fabrica de lapte Brașov. În ultimii ani, tot mai multe branduri românești de lactate au fost preluate de giganți internaționali, ca Lactalis, care a preluat mărcile La Dorna, Albalact și Covalact.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună