Home Actualitate Business sportiv. Șahul, luptele, ciclis...
Actualitate

Business sportiv. Șahul, luptele, ciclismul și tenisul pun România pe harta internațională a competițiilor sportive. România va fi gazda mai multor campionate de nivel internațional

România va fi pusă în acest an pe harta internațională a competițiilor sportive de sporturi precum șahul, luptele, ciclismul și tenisul.

Business sportiv. Șahul, luptele, ciclismul și tenisul pun România pe harta internațională a competițiilor sportive. România va fi gazda mai multor campionate de nivel internațional
Business sportiv. Șahul, luptele, ciclismul și tenisul pun România pe harta internațională a competițiilor sportive. România va fi gazda mai multor campionate de nivel internațional · Foto: Business Magazin

♦ Grand Chess Tour, Transylvania Open, Campionatul European de Lupte și Campionatul European de Mountain Bike sunt turneele și competițiile sportive ce vor fi organizate în acest an în România.

România va fi pusă în acest an pe harta internațională a competițiilor sportive de sporturi precum șahul, luptele, ciclismul și tenisul. Grand Chess Tour, Transylvania Open, Campionatul European de Lupte și Campionatul European de Mountain Bike sunt turneele și competițiile sportive ce vor fi organizate în acest an în România, la care sunt așteptați să partice sportivi străini și români.

Grand Chess Tour a anunțat calendarul pentru 2024, iar etapa Superbet România Classic, ce va avea loc la București, va fi organizată în perioada 25 iunie – 6 iulie 2024. Grand Chess Tour este format din cinci etape. Turneul din 2023 a fost câștigat de Fabiano Caruana.

Turneul este susținut de Fundația Superbet și Saint Louis Chess Club. Fundația Superbet a devenit partener strategic global al Grand Chess Tour, prin organizarea a trei etape ale circuitului – București, Varșovia și Zagreb.

„Din 2019, Fundația Superbet a sponsorizat cu mândrie Grand Chess Tour și a investit activ în dezvoltarea jucătorilor de șah talentați atât la nivel național, cât și internațional. În strânsă colaborare cu Federația Română de Șah, suntem încântați să anunțăm susținerea în continuare a importantului turneu pentru al patrulea an consecutiv. Angajamentul nostru de a aduce an de an talente de talie mondială la București rămâne ferm, deoarece credem cu tărie în potențialul imens al României de a conta pe scena globală a șahului”, spune Augusta Dragic, președinta Fundației Superbet.

România va fi pe harta internațională a tenisului prin organizarea celei de-a patra ediții a Transylvania Open, care va avea loc în perioada 3-11 februarie la Cluj, iar organizatorii au în plan să aducă în jur de 15-20 de jucătoare de tenis din România. La ediția din 2023, în cele nouă zile de Transylvania Open au fost peste 20.000 de spectatori, iar printre jucătoarele din România s-au numărat Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian. Evenimentul sportiv a fost difuzat în peste 150 de țări pe platforme precum Amazon, Sky Sports și ESPN.

De asemenea, Bucureștiul este al doilea an la rând gazda Campionatului European de seniori de Lupte, care va fi organizat în acest an în perioada 12-18 februarie. Anul trecut, în Capitală a fost organizat Campionatul European de seniori U23.

Totodată, România va organiza Campionatul European de Mountain Bike din 2024, care va avea loc la Cheile Grădiștei, în județul Brașov. Este pentru prima dată când pe plan local se desfășoară un campionat european de ciclism. Competiția va avea loc în perioada 8-12 mai 2024.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună