Toate articolele din secţiunea Business Hi-Tech. 2865 articole.
Internetul a devenit atât de important pentru omenire încât poate fi considerat un drept fundamental al omului. Prin internet avem acces la servicii financiare, educație, distracție și informație.
Ericsson anticipează că până în 2023, la nivel mondial, se vor fi încheiat peste 1 miliard de abonamente 5G pentru broadband mobil. Conform...
Căștile nu mai sunt de mult timp doar un accesoriu, iar unii dintre voi nici nu pleacă de acasă fără ele. Însă nu mulți, chiar dacă numărul...
Bitdefender, cel mai mare producător român de software, anunță că fondul de investiții Vitruvian Partners a devenit al doilea cel mai mare a...
Conform datelor Kaspersky Lab, 26,2% dintre cei vizați de ransomware în 2017 au fost companii, comparativ cu 22,6%, în 2016. Acest lucru se...
Amadeus IT Group a realizat un profit ajustat de 846,7 milioane de euro în primele nouă luni ale anului 2017. Aceasta reprezintă o creștere...
Compania brașoveană Visual Fan și-a lansat toamna aceasta vârful gamei sale de smartphone-uri, cu care vrea să cucerească românii, și aduce...
3 noiembrie a fost ziua în care toate televiziunile și site-urile au fost invadate de lansarea oficială a celui mai nou telefon iPhone, inti...
DefCamp, cea mai importantă conferință anuală de hacking și securitate cibernetică din Europa Centrală și de Est, s-a desfășurat între 9 și...