Bursa revine pe plus. Va dura?
Cotatiile au efectuat un salt pozitiv in deschiderea de astazi, joi, revenire normala dupa pierderile majore de ieri. Indicii s-au apreciat cu peste doua procente, exceptie facand BET-FI care a coborat putin sub 2% dupa aproape o jumatate de ora de la inceperea tranzactionarii.
Ordinele de cumparare de la inceperea sedintei le depasesc in mare parte pe cele de vanzare, indicand o slabire a tendintei de depreciere. “O anumita presiune pe cumparare a inceput sa fie simtita inca de ieri din finalul sedintei, ceea ce poate arata ca preturile au ajuns aproape de limitele minime, iar investitorii incep sa cumpere”, spune Adrian Simionescu, director general Vienna Investment Trust.
Indicele BET a crescut 2,4% dupa primele 30 de minute de tranzactionare, iar BET-C a urcat 2,5%. BET-FI s-a apreciat mai putin, consemnand o majorare de numai 1,9%, pe fondul unor tranzactii in valoare totala de 2,3 milioane euro.
Cresterea din deschiderea acestei sesiuni linisteste intr-o oarecare masura investitorii, deoarece o continuare a pierderilor fara nici o intrerupere poate insemna, pentru actiuni, deprecieri duble fata de cele inregistrate dela inceputul anului. O revenire pe un trend ascendent trebuie insa confirmata de cel putin trei sesiuni consecutive de apreciere.