Bursă. Chimcomplex îl numește în funcția de CEO pe Cosmin Șoaită. Mandatul britanicului Steven Hunt încetează pe 15 mai
Chimcomplex (simbol bursier CRC), cel mai mare combinat local de produse chimice, cu două platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea, a anunțat că, pe 7 mai, consiliul de administrație al companiei a decis încetarea mandatului de director general al…
Chimcomplex (simbol bursier CRC), cel mai mare combinat local de produse chimice, cu două platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea, a anunțat că, pe 7 mai, consiliul de administrație al companiei a decis încetarea mandatului de director general al britanicului Steven Hunt începând cu joia viitoare, pe 15 mai.
În aceeași zi, funcția de CEO va fi preluată de Cosmin Șoaită pentru un mandat de 12 luni, potrivit unui raport de la BVB.
Ce spune compania despre noul director general:
„Domnul Cosmin Șoaită este antreprenor și economist, cu experiență internațională în management strategic, audit intern, achiziții și finanțare structurată. Din august 2024, face parte din Consiliul de Administrație al Chimcomplex SA. Este absolvent al unui master în strategie industrială la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne și deține titlul de doctor în economie obținut în cadrul aceleiași universități, printr-un parteneriat între mediul academic, statul francez și compania Lafarge. Timp de 12 ani a activat în cadrul grupului Lafarge, dintre care o parte semnificativă a fost petrecută la sediul central din Paris, cu responsabilități internaționale și interacțiuni directe cu top managementul grupului.
Revenit în România, și-a dezvoltat propriile inițiative antreprenoriale la Sibiu și este lector asociat al Universității «Lucian Blaga» din Sibiu, unde predă discipline de controlling și management.
În declarația sa cu ocazia numirii, Cosmin Șoaită a transmis: «Sunt onorat de încrederea acordată de Consiliul de Administrație al Chimcomplex prin numirea mea în funcția de CEO. Este o provocare profesională în contextul actual, marcat de turbulențe atât pe plan internațional, cât și intern. Suntem mobilizați pentru aplicarea unei foi de parcurs care să îmbunătățească reziliența conjuncturală și, totodată, să mențină Chimcomplex ca lider regional în chimie, mizând pe competențele echipelor noastre, pe structura industrială solidă, dar și pe agilitatea antreprenorială pe care o dorim gravată în ADN-ul companiei.»”
Chimcomplex a raportat pentru 2024 un profit net consolidat de 2,7 mil. lei, în scădere de la 18,6 mil. lei în anul anterior, la vânzări consolidate de 1,5 mld. lei, în creștere cu 7%.
În martie, compania a convocat acționarii pentru a aproba, printre altele, un împrumut de până la 60 mil. euro din orice surse – bancare sau nebancare – și vânzarea unor active non-core (care nu sunt esențiale pentru activitate) în valoare de maxim 20 mil. euro.
Titlurile CRC au pierdut 36% în ultimul an, ducând capitalizarea la 2,8 mld. lei. Principalii acționari sunt CRC Alchemy Holding (84,8%) și statul român (9%).