Bursă. ASF a pus în dezbatere publică proiectul pentru eficientizarea operațiunilor la bursă, îmbunătățirea transparenței emitenților de acțiuni și de obligațiuni și îmbunătățirea condițiilor pentru autoritățile publice care vor să se finanțeze
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de Regulament pentru modificarea și completarea Regulamentului ASF nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață în vederea publicării acestuia spre consultare publică pe…
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de Regulament pentru modificarea și completarea Regulamentului ASF nr. 5/2018 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață în vederea publicării acestuia spre consultare publică pe site-ul ASF pentru o perioadă de 20 de zile.
Regulamentul ASF nr. 5/2018 cu modificările și completările ulterioare stabilește cadrul legal aplicabil ofertelor publice emitenților ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată/în cadrul unui sistem multilateral de tranzacționare sau al unui sistem organizat de tranzacționare și abuzului pe piață.
Proiectul de Regulament pentru modificarea și completarea Regulamentului ASF nr. 5/2018 a fost elaborat în vederea actualizării și îmbunătățirii cadrului legal secundar aplicabil emitenților, în principal, în sensul soluționării unor aspecte identificate în activitatea practică desfășurată la nivelul ASF și în sensul valorificării unor propuneri primite din piață.
De asemenea, modificările vizează și adoptarea unor măsuri în vederea îndeplinirii unor obiective specifice incluse în Strategia națională privind dezvoltarea pieței de capital din România pentru perioada 2023-2026, respectiv în aplicarea unor prevederi ale O.U.G. nr. 71/2024. Astfel, propunerile de modificarea și completare ale Regulamentului ASF nr. 5/2018 se referă în principal la:
• introducerea unor clarificări care să asigure o aplicare mai facilă a anumitor dispoziții ale regulamentului, precum și a unor noi dispoziții privind transparența emitenților, respectiv eficientizarea derulării unor operațiuni (e.g. – simplificarea documentației pentru înregistrarea inițială a valorilor mobiliare la ASF, reducerea unui termen ce vizează termenul de depunere a cererii de înregistrare la ASF a valorilor mobiliare etc.);
• introducerea unor dispoziții legate de anumite cerințe de transparență în cazul obligațiunilor garantate, precum și inserarea unor dispoziții exprese care să clarifice anumite aspecte legate de derularea unor operațiuni de rezoluție a unor entități care au și calitatea de emitent;
• introducerea la nivelul reglementărilor secundare a unor prevederi ca urmare a modificărilor și completărilor aduse Legii nr. 24/2017 prin OUG nr. 71/2024, care se referă la situația în care o autoritate a administrației publice locale intenționează să deruleze o ofertă publică/să realizeze admiterea pe o piață reglementată a titlurilor de datorie, în baza unui prospect aprobat de ASF (prevederi privind forma și conținutul prospectului, precum și dispoziții legate de prevederile aplicabile) sau se referă la aplicarea unor dispoziții ale Regulamentului (UE) 2023/2361 (dispoziții legate de limba în care se întocmesc anumite documente).
Proiectul de Regulament este pus în consultare publică aici, iar principalele modificări pot fi regăsite aici.
https://www.asfromania.ro/uploads/articole/attachments/66d85298671c7100396113.pdf