Bulină cu bulină
După ce a cumpărat o lucrare de 30.000 de dolari a artistului britanic Damien Hirst, un grup de artiști americani, care activează sub denumirea de MSCHF, s-a gândit s-o vândă, dar nu așa cum a cumpărat-o.
Acesta a decis să decupeze atent fiecare dintre cele 88 de buline din copia cu autograf a tabloului „L-Isoleucine T-Butyl Ester” și să le pună în vânzare pentru suma de 480 de dolari bucata, după care a scos la licitație online și hârtia rămasă din tablou, care s-a adjudecat pentru suma de 260.000 de dolari. Demersul MSCHF s-a dorit a fi, printre altele, un protest împotriva așa-numitei dețineri „fracționate” de opere de artă, care presupune cumpărarea unei lucrări în comun de câțiva oameni, ceea ce duce prețurile mult prea sus pentru alții care
și-ar dori și ei lucrarea respectivă.