Home Actualitate Bugetul pentru educație se va închide cu...
Actualitate

Bugetul pentru educație se va închide cu 4 % din PIB. La cercetare s-a cerut o creștere cu 50%

Bugetul pentru educație se va închide, anul acesta, cu 4 % din PIB, în timp ce în cazul cercetării a fost solicitată o creștere cu 50 la suta a procentului din PIB alocat acestui segment, a anunțat, luni, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la dezbaterea "Educația 2018".

“Anul acesta ne vom închide bugetul pe 4% din PIB pe educație. Întotdeauna am fost de părere că o educație de calitate fără resurse financiare este greu de imaginat și sigur că dorim creșterea bugetului. Încercăm să promovăm această creștere atât la nivelul educației, cât și la nivelul cercetării. Sindicatele au cerut 4,5% din PIB pentru educație în anul 2016. Am avansat o solicitare de creștere cu 50 la sută a bugetului cercetării. Ne închidem anul acesta la cercetare pe 0, 24% din PIB pe resurse alocate de la buget și pe 0,14% din PIB pentru resurse private atrase în cercetare. Avem ca obiectiv 1% pentru 2020”, a spus Ministrul Educației, prezent, luni, la dezbaterea “Educația 2018”, organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, la Colegiul Național “Sf. Sava”.

Sorin Cîmpeanu a mai precizat că va fi anunțat ulterior și calendarul majorărilor salariale în educație.

“Sunt convins că la nivelul acestuia an se vor găsi resursele necesare pentru a se reflecta, inclusiv din perspectiva sistemului de salarizare, faptul că și educația și sănătatea sunt priorități naționale pentru Guvernul României. Am avansat propunere de creștere de 10% în paralel cu acordarea titlurilor executorii, ultima tranșă pe 2016 și tot ce a mai rămas pe 2017. Solicitarea sindicatelor a fost de acordare a unui procent de 15%. Avem execuția bugetară pe primele trei trimestre și în scurt timp o să anunțăm ce creșteri salariale sunt posibile în educație”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.

În plus, ministrul a menționat că în educație sunt extrem de multe probleme, dar pot fi avute și rezultate pe măsura așteptărilor. De asemenea, în ceea ce privește proiectul de lege al Educației, Sorin Cîmpeanu a menționat că Ministerul a inițiat și a organizat o primă rundă de consultări la care au participat sindicatele.

Ministrul a vorbit, în cadrul dezbaterii, și despre Bursele FLEX, arătând că un număr important de copii vor putea să își deruleze activitate în întregime în SUA.

“Este vorba de leadership. Sunt eligibili copii care sunt născuți între1999 și 15 iulie 2001. Sunt criterii de selecție, să fie vorbitori de limbă engleză. Prin acest proiect un număr important de copii vor putea să își deruleze activitate în întregime în SUA, prin finanțarea structurilor americane. Este o oportunitate importantă pentru copiii români de a studia în SUA”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Întrebat dacă va susține cererea studenților de majorare cu 25 % a bugetului pentru burse, cămine și cantine, ministrul a răspuns afirmativ, arătând că, încă din aceste an, de la rectificarea bugetară a susținut că trebuie direcționate prioritar fondurile către spațiile de cazare și de învățământ.

De asemenea, Sorin Cîmpenu a mai spus că este nevoie de susținere pentru schimbarea legislației privind reglementarea manualelor ca bun de interes național și nu ca un bun de orice altă natură.

“Anul viitor în septembrie trebuie să fie manualele de clasa a IV-a. (…) La ultima licitație am dorit să achiziționăm 126 de manuale cu 126 de componente digitale. S-au prezentat ofertanți pentru 23, patru au fost neeligibili, nouă au contestat, doar 10 din 126 ajung pe băncile elevilor. Insist pe mobilizarea tuturor factorilor, inclusiv media, inclusv în Parlament pentru schimbarea legislației privind reglementarea manualelor școlare ca bun de interes național și nu ca un bun de orice altă natură așa cum este privit acum prin OUG 34”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

Dezbaterea de luni, a fost organizată de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ și Federația Națională Sindicală “Alma Mater” și a avut printre participanți parlamentari, părinți, profesori, elevi și studenți.

Temele de dezbatere au fost: reforma politicilor de resurse umane, depolitizarea funcțiilor de conducere, de îndrumare și control, reforma curriculară, finanțarea învățământului și cercetării, stabilirea legislației în domeniul învățământului și integrarea europeană a învățământului superior românesc.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună