Bruxelles-ul lucrează la propuneri pentru a desființa actualul sistem de aderare la UE, folosit încă din perioada Războiului Rece. Noua variantă ar fi un model controversat pe două niveluri, care ar putea accelera aderarea Ucrainei
Bruxelles-ul lucrează la propuneri pentru a desființa actualul sistem de aderare la UE, folosit încă din perioada Războiului Rece, și pentru a-l înlocui cu un model controversat pe două niveluri, care ar putea accelera aderarea Ucrainei în cadrul oricărui acord…
Bruxelles-ul lucrează la propuneri pentru a desființa actualul sistem de aderare la UE, folosit încă din perioada Războiului Rece, și pentru a-l înlocui cu un model controversat pe două niveluri, care ar putea accelera aderarea Ucrainei în cadrul oricărui acord de pace menit să pună capăt invaziei Rusiei, scrie FT.
Planul de reformă discutat la nivelul Comisiei Europene, deși aflat într-o fază preliminară, provoacă deja neliniște în capitalele europene, îngrijorate de o abordare de tip „extindere light”, cu implicații majore pentru Uniune, potrivit a șapte oficiali de rang înalt implicați în discuții.
Ucraina, care a devenit oficial stat candidat la UE la scurt timp după invazia pe scară largă a Rusiei din februarie 2022, consideră aderarea un element fundamental al viitorului său postbelic și o declarație clară a orientării sale pro-occidentale.
O referire la aderarea Kievului la UE în 2027 este inclusă în proiectele unui plan de pace în 20 de puncte, condus de SUA și aflat în negociere, în pofida estimărilor oficialilor europeni potrivit cărora Ucraina ar putea avea nevoie de un deceniu de reforme pentru a îndeplini criteriile stricte de aderare ale UE.
Totuși, oficialii Comisiei înțeleg că președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, va putea accepta alte elemente ale unui posibil acord de pace — precum cedarea de teritorii către Rusia — doar dacă va putea prezenta aderarea la UE drept un rezultat pozitiv al negocierilor.
Planul preliminar aflat în discuție ar permite Ucrainei să intre în Uniune, dar cu puteri decizionale mult mai limitate. De exemplu, drepturile normale de vot în cadrul summit-urilor liderilor UE și al reuniunilor ministeriale nu ar fi inițial disponibile pentru Ucraina, potrivit surselor citate.
În baza propunerilor aflate încă în curs de elaborare, Kievul ar urma să obțină acces treptat la anumite părți ale pieței unice, la subvențiile agricole și la fondurile interne de dezvoltare ale Uniunii, pe măsură ce îndeplinește obiective stabilite după aderare.
Aceasta ar reprezenta o schimbare radicală față de regulile de aderare stabilite în 1993, care impun statelor candidate să îndeplinească un volum vast de reglementări europene într-o gamă largă de domenii de politici publice și să fie admise în UE doar după bifarea tuturor criteriilor.
„Vremurile extraordinare cer măsuri extraordinare… Nu subminăm extinderea. Extindem conceptul de extindere”, a declarat un diplomat european de rang înalt, informat cu privire la această idee. „Regulile au fost scrise acum mai bine de 30 de ani. Și trebuie să devină mai flexibile. Acesta este un moment care apare o dată într-o generație și trebuie să-i facem față.”