Home Transporturi BRINGO YOU
Transporturi

BRINGO YOU

Companie: Bringo Romania Bringo, primul serviciu de livrare rapidă a cumpărăturilor online prin personal shopper din România, care gestionează zilnic peste 4000 de comenzi în peste 35 de orașe, lansează un program de loialitate care transformă experiența de cumpărare într-un…

BRINGO YOU
BRINGO YOU · Foto: Business Magazin

Companie: Bringo Romania

Bringo, primul serviciu de livrare rapidă a cumpărăturilor online prin personal shopper din România, care gestionează zilnic peste 4000 de comenzi în peste 35 de orașe, lansează un program de loialitate care transformă experiența de cumpărare într-un proces continuu de recompensare, în care utilizatorul are controlul și poate alege tipul de recompense primite.

Descrierea inovației:

Pe lângă beneficii funcționale precum discounturi, livrarea gratuită sau dublarea garanției pentru ambalajele SGR returnate chiar de la ușă, Bringo YOU propune o serie de beneficii care le permit clienților să se bucure mai mult de timpul pe care îl câștigă când comandă cu Bringo. Astfel, aceștia pot accesa oferte cu livrare gratuită sau preluarea ambalajelor SGR, prin Carrefour, dar și reduceri la experiențe, cărți audio, bilete la muzeu sau chiar servicii medicale. 

Programul Bringo YOU a fost lansat în iunie 2025, iar investiția în dezvoltarea programului a inclus componente tehnologice, integrarea de parteneri externi, campanii de awareness și dezvoltarea unui model intern de analiză predictivă a comportamentului de cumpărare. Valoarea totală se ridică la aproape 350.000 euro, fără a lua în considerare valoarea beneficiilor oferite către clienți.

Proiectul a fost dezvoltat de echipa Bringo, în colaborare cu parteneri strategici precum Carrefour România (partener principal), Voxa, Regina Maria, Complice.ro și Museum of Senses, dar și alți parteneri care adaugă beneficii relevante și complementare în funcție de  dorințele clientului.

„Am observat că majoritatea programelor de loialitate sunt complicate, greu de accesat sau nu oferă valoare reală și imediată. În același timp, utilizatorii Bringo comandă frecvent și au un comportament predictibil – ceea ce înseamnă că loialitatea lor merită să fie recompensată natural, fără costuri suplimentare, nefiind un model subscription based”, conform reprezentanților companiei.

Bringo YOU răspunde acestei nevoi, aducând o loializare intuitivă, bazată pe frecvență, valoare și constanță. O altă noutate față de alte programe de loializare este faptul că oferim clienților posibilitatea de a controla ei beneficiile pe care le primesc pe baza punctelor bonus.

Programul se adresează utilizatorilor activi Bringo, din peste 35 de orașe din România, în special familiilor, profesioniștilor urbani și persoanelor care folosesc aplicația săptămânal pentru cumpărături rapide, inclusiv produse fresh, bio sau de tip promo.

Elementul de noutate

Bringo YOU este singurul program de loialitate din e-grocery-ul românesc care funcționează complet automat, fără înscriere, acțiuni sau costuri suplimentare din partea utilizatorului. Se diferențiază printr-un model intuitiv, care recompensează direct frecvența și constanța comenzilor, oferind beneficii reale încă de la prima interacțiune. Integrează parteneriate cross-industry – de la retail și sănătate, la cultură și experiențe – și adaugă o componentă de sustenabilitate prin facilități precum dublarea garanției pentru ambalajele SGR. Spre deosebire de alte programe, utilizatorii Bringo YOU pot decide cum își folosesc beneficiile, într-un sistem flexibil și personalizat.

Ce aduce nou? Inovația schimbă felul în care se aplică beneficiile de loializare, de la „gamification” la reward by default – o recompensare automată, relevantă, flexibilă și personalizată care economisește timpul clienților și le oferă valoare reală în funcție de stilul lor de viață.

Efecte și impact

Peste 120.000 de beneficii deja alocate în platformă, iar 20% dintre clienții activi au fost acumulat puncte după a doua lună de funcționare a programului pentru a atinge nivelurile Silver, Gold sau Platinum. Rata de utilizare a funcționalităților cheie (livrare gratuită, retur SGR) a depășit 80%, 100% din beneficiile SGR fiind folosite lunar

În rândul rezultatelor, reprezentanții companiei enumeră creșterea cu 45% a valorii medii per comandă în rândul utilizatorilor Silver/Gold și creșterea frecvenței cu 60% în rândul comenzilor pentru clienții din nivelurile superioare.

Cifra de afaceri (2024): 60 mil. lei 

Nr. angajați (2024): 80

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună