BREAKING NEWS: Germania, Polonia și Suedia expulzează diplomați din Rusia, ca reacție la o decizie similară a Moscovei
Germania, Polonia și Suedia expulzează diplomați ruși, ca reacție la o decizie similară a Rusiei MAE german: "Un diplomat rus a fost declarat persona non grata". Rusia a expuzat vineri diplomați din Germania, Polonia și Suedia acuzați de participare la…
Germania, Polonia și Suedia expulzează diplomați ruși, ca reacție la o decizie similară a Rusiei
MAE german: “Un diplomat rus a fost declarat persona non grata”. Rusia a expuzat vineri diplomați din Germania, Polonia și Suedia acuzați de participare la protestele opoziției ruse
Germania, Polonia și Suedia au anunțat, luni seară, expulzarea unor diplomați din Rusia, ca reacție la o decizie similară a Administrației Vladimir Putin, pe fondul tensiunilor dintre Uniunea Europeană și Moscova.
“Un diplomat rus a fost declarat persona non grata. Este vorba de o reacție a Guvernului Germaniei la decizia Federației Ruse din 5 februarie de a expulza mai mulți diplomați UE, o decizie nejustificată (…)”, a comunicat, prin Twitter, Ministerul german de Externe.
Polonia și Suedia au anunțat expulzarea a câte unui diplomat rus, potrivit postului german N-TV. Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate, a aflat în timpul vizitei la Moscova că Rusia a decis expulzarea unor diplomați din Germania, Polonia și Suedia acuzați de participare la protestele opoziției ruse. Oficialul UE a declarat că a aflat de pe rețele de socializare online despre expulzări, în timp ce discuta cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Comisia Europeană a comunicat că vizita lui Josep Borrell Fontelles la Moscova a fost “necesară” în pofida tensiunilor bilaterale.
“Nu oficialii ruși au fost inițiatorii distrugerii relațiilor bilaterale”, a reacționat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. La rândul său, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a afirmat că Uniunea Europeană “nu este un partener de încredere”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro