Home Actualitate BREAKING Dosar penal în Teleorman după c...
Actualitate

BREAKING Dosar penal în Teleorman după ce un bărbat care s-a simțit rău după mitingul din 10 august a murit

Polițiștii din Teleorman au fost sesizați de reprezentanții spitalului din Alexandria cu privire la decesul unui bărbat în vârstă de 62 de ani, care s-a simțit rău în urma protestului din 10 august din Capitală, și au deschis un dosar penal.

BREAKING Dosar penal în Teleorman după ce un bărbat care s-a simțit rău după mitingul din 10 august a murit
BREAKING Dosar penal în Teleorman după ce un bărbat care s-a simțit rău după mitingul din 10 august a murit · Foto: Business Magazin

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Teleorman, Teodora Dragole, a declarat că polițiștii au fost sesizați de reprezentanții spitalului din Alexandria cu privire la decesul unui bărbat în vârstă de 62 de ani.

Anchetatorii au dispus efectuarea unei necropsii pentru a se stabili cauza decesului.

„Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Turnu Măgurele, ar fi decedat în noaptea de 19 spre 20 august. În această (luni- n.r.) dimineață, colegii noștri au deschis un dosar penal. S-a dispus efectuarea necropsiei pentru a se stabili cauza decesului. Cercetările se efectuează sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria”, a declarat reprezentantul Poliției.

La rândul său, directorul medical al Spitalului Alexandria, Valentina Roibu, a declarat, pentru MEDIAFAX că reprezentanții unității medicale au solicitat deschiderea unei anchete pentru a nu exista vreo suspiciune.

„Am solicitat Serviciul de Medicină Legală și Poliția pentru a ridica orice suspiciune, să vedem ce a fost. Nu am avut de la aparținători nicio solicitare, iar aparținătorii nu ne-au declarat nouă nimic“, a declarat reprezentantul spitalului.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună