Brandul, cât contează brandul?

În urmă cu circa trei decenii, Faringosept era prima opțiune pentru durerile în gât, iar Eugenia devenea alegerea logică atunci când pofta de dulciuri era prea mare. Iar pe masă, sticlele de apă minerală erau Borsec. Și erau sticle de sticlă.

Anii au trecut, iar Faringosept a fost înlocuit cu Strepsils, Eugenia a „devenit“ ciocolată Mars, iar brandurile străine precum Zara sau H&M și-au făcut tot mai des loc în șifonier, înlocuind cămășile Braiconf ori pantofii Guban.

Era perioada 2005-2008, anii de boom ai economiei, când mărcile străine își trăiau anii de glorie în România.

A venit apoi criza și, odată cu ea, comportamentul de consum s-a schimbat, iar asta nu doar pentru că românii au devenit mai atenți la modul în care își cheltuiesc banii, ci și pentru că a renăscut treptat un soi de patriotism care până atunci fusese adormit.

În primii ani ai capitalismului, brandurile locale au intrat într-un con de umbră, iar tot ce purta pecetea străinătății era pus în coșul de consum.

Ultimul deceniu – sau poate ultimii 15 ani – a adus însă o schimbare: „made in Romania“ a căpătat valențe pozitive într-o perioadă în care s-a trezit nostalgia după gustul de altădată.

Astfel, mărci locale cu istorie precum Faringosept, Borsec, Rom, Pegas sau Timișoreana sunt cele care creează o punte cu trecutul, fără a ignora prezentul și preferințele consumatorului de astăzi.

Iar alături de ele, economiei „made in Romania“ i se alătură alte sute, chiar mii de mărci create în ultimii 35 de ani, care vin să ducă mai departe tradiția brandingului românesc.

De ce e important acest lucru?

În perioadele dificile, oamenii își întorc fața către brandurile în care au încredere. Chiar și când situația economică e dură, chiar și când prețul devine argumentul principal în procesul de cumpărare, brandul continuă să conteze pentru că el este, până la urmă, un garant al promisiunii unei companii.

Astfel, într-o vreme precum cea actuală, marcată de multiple provocări – pe plan economic, politic și geopolitic – mărcile pot culege roadele relațiilor pe care le-au țesut de-a lungul istoriei lor.

Acum două decenii, ideea de brand românesc nu avea aceleași valențe pozitive pe care le-a căpătat ulterior. Mărcile internaționale erau căutate și preferate de un consumator care căuta „gustul” sau „aerul” occidental.

Între timp însă, companiile autohtone s-au maturizat, s-au adaptat și, odată cu ele, și consumatorii au înțeles că a le cumpăra și a le susține reprezintă, de fapt, un act de susținere a economiei locale în ansamblul său și de susținere, totodată, a propriei bunăstări.

Dincolo de maturizarea brandurilor românești, în ultimii ani am asistat totodată la înmulțirea lor. Speranța e ca în continuare, an de an, indiferent de contextul economic, să apară nume noi care să crească încet, dar sigur. Iar mărcile deja existente să se dezvolte și, de ce nu, să devină branduri cu recunoaștere internațională.

Deja există câteva exemple, dar loc cu siguranță mai e.

Bitdefender, Dacia și Gheorghe Hagi sunt, poate, în acest moment, cele mai puternice nume românești dincolo de granță, cunoscute de miliarde de oameni din toate colțurile lumii.

Dar ele nu sunt singurele mărci care au scris și continuă să scrie istorie, local și internațional totodată.

E important însă ca aceste povești să fie spuse clar. Și să fie auzite. Și nu doar atât, ci și să fie ascultate. Pentru că deși pentru un consumator contează produsul, contează prețul, contează ambalajul și mai contează și multe alte lucruri, contează și povestea.

Antreprenorii trebuie să aibă încredere în munca lor și a echipelor lor. Și trebuie să aibă curajul să se lupte cu companiile străine, atât pe teren propriu, acasă, cât și în deplasare.

„Astăzi, comerțul este global, iar a fi un brand cu prezență mondială este condiția obligatorie pentru a putea exista și în viitor. Presiunea exercitată de brandurile globale asupra celor naționale este atât de puternică încât multe – aș putea spune chiar majoritatea – mărci naționale dispar“, spunea acum ceva vreme Eliodor Apostolescu, proprietarul producătorului pufuleților Gusto, o companie care are prezență pe câteva zeci de piețe.

Nu știu dacă e chiar așa, cel puțin pe termen scurt, dar să visezi „made” (dream big – trad.) nu strică!  

Cristina Roșca este senior editor, Ziarul Financiar