Home People first BRAND STORY. Comunicarea internă, pilon...
People first

BRAND STORY. Comunicarea internă, pilon în buna funcționare a echipelor

Dincolo de ofertele salariale și pachetele de beneficii, un aspect important care contribuie la consolidarea relației dintre o organizație și angajați este comunicarea internă, menită să le ofere acestora o experiență bună în cadrul companiei. Pentru planificarea și implementarea unor…

BRAND STORY. Comunicarea internă, pilon în buna funcționare a echipelor
BRAND STORY. Comunicarea internă, pilon în buna funcționare a echipelor · Foto: Business Magazin

Dincolo de ofertele salariale și pachetele de beneficii, un aspect important care contribuie la consolidarea relației dintre o organizație și angajați este comunicarea internă, menită să le ofere acestora o experiență bună în cadrul companiei. Pentru planificarea și implementarea unor experiențe pozitive pentru angajați, Coca-Cola HBC România colaborează cu un partener cu expertiză: Exploratist.

„Pe lângă o foarte bună cunoaștere și înțelegere a domeniului lor de activitate, o echipă externă a unei agenții de employee experience are capacitatea de a dezvolta rapid soluții eficiente, iar Exploratist completează în mod natural nevoia noastră de resurse în acest sens. De asemenea, agenția ne oferă servicii integrate, având acces la o varietate de alte resurse, instrumente și tehnologii”, spune Alice Nichita, Corporate Affairs & Sustainability Director, Coca-Cola HBC România.

Potrivit ei, este important ca agenția cu care lucrezi să înțeleagă obiectivele de business ale companiei și să fie un partener real în îndeplinirea lor. În cazul comunicării interne, este nevoie de o înțelegere foarte bună a culturii organizaționale și a particularităților care definesc echipele interne – în cazul Coca-Cola HBC România existând 1.500 de colegi în toată țara, care lucrează în vânzări, fabrici sau biroul din București – pentru a putea dezvolta concepte de comunicare personalizate și atractive pentru fiecare categorie de public intern și adaptate pentru anumite canale. „Avem nevoie de expertiză, creativitate, inovație, rapiditate și flexibilitate în implementarea proiectelor, ținând cont de mediul dinamic în care ne desfășurăm activitatea.”

La rândul său, Mirela Tănase, Senior Partner Enterprise and Strategic Accounts, Exploratist, spune despre comunicarea internă eficientă că este „instrumentul cheie cu care creăm un brand de angajator credibil și susținem o cultură organizațională bazată pe încredere, transparență și dialog – elemente foarte importante pentru a asigura calitate în zona de employee experience, care să atragă talente de top și să le ofere condiții pentru a performa în organizație. Parteneriatul cu Coca-Cola HBC România ne oferă încă un cadru propice pentru a crea soluții de employee experience eficiente și ingenioase, sub umbrela unor valori comune.  Grija față de oameni ne face ca, împreună, să-i punem pe oameni pe primul loc, în fiecare zi!”

„Comunicarea internă eficientă este instrumentul cheie cu care creăm un brand de angajator credibil și susținem o cultură organizațională bazată pe încredere, transparență și dialog – elemente foarte importante pentru a asigura calitate în zona de employee experience , care să atragă talente de top și să le ofere condiții pentru a performa în organizație.”

Mirela Tănase, Senior Partner Enterprise and Strategic Accounts, Exploratist

Alice Nichita mai subliniază că un brand puternic de angajator are la bază o foarte bună experiență a angajaților în toate etapele pe care aceștia le parcurg în companie. „Comunicarea internă are un rol esențial în tot acest parcurs. Comunicarea internă eficientă promovează valorile, misiunea și viziunea organizației și creează o cultură organizațională solidă, bazată pe încredere și respect.”

Este foarte important ca angajații să înțeleagă scopul companiei și obiectivele de business. „Întotdeauna căutăm să-i informăm pe angajați despre proiectele și inițiativele noastre într-un mod care să le capteze atenția, să le trezească interesul și să-i determine să se implice și să contribuie. Așadar, comunicarea internă crește calitatea experienței angajaților în companie și joacă un rol important în construirea unui brand puternic de angajator. Iar echipa Exploratist ne ajută să creăm  această comunicare de impact, care să-i inspire pe angajații noștri și să-i aducă mai aproape de brandul și de cultura Coca-Cola HBC.”

Colaborarea dintre cele două companii a început din 2017. „Din anul 2022, Exploratist a devenit agenția noastră și considerăm că fac parte din echipa noastră extinsă, oferindu-ne suport în dezvoltarea a numeroase proiecte de employer branding și comunicare internă menite să consolideze imaginea de angajator a companiei și să le creeze angajaților o cât mai bună experiență. În proiectele de employer branding, Exploratist a propus soluții ingenioase și eficiente pentru a promova  mediul nostru de lucru și cultura internă, atât în social media, cât și prin campanii de outdoor sau la târguri de locuri de muncă. Împreună am planificat și organizat evenimente interne, cum ar fi cele de recunoaștere a meritelor sau de dezvoltare a carierei.” De asemenea, am lucrat împreună la dezvoltarea unor campanii integrate de comunicare specifice nevoilor anumitor departamente și la implementarea unor proiecte speciale, pe  teme de interes precum sustenabilitatea și învățarea continuă.

Un exemplu de colaborare de succes a fost Conferința Națională de Vânzări și Marketing „Fast and Curious”. „Acest eveniment a primit recunoaștere externă la Gala Romanian PR Award 2022, categoria Events, fiind desemnat cu Silver Award for Excellence și, mai mult, a însemnat o experiență inovatoare, unică și memorabilă pentru colegii și partenerii noștri.”

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună