De ce Bolojan, de ce guvernul - care este al nostru, de stat, nu privat - trebuie să ne taie nouă veniturile, să ne taie banii din investiții, de ce nu pot să crească impozitele și taxele la companiile private, de ce nu pot să ia mai mulți bani de la bănci, care uite ce dobânzi mari au și ce profituri fac?!

Șansa mea este că interacționez cu destul de multă lume, diversă, din toate categoriile socio-profesionale – antreprenori și mari și mici, oameni de afaceri, bancheri, IT-iști, consultanți, avocați, miniștri, secretari de stat, directori în instituțiile publice, bugetari etc.

Fiecare vede ce se întâmplă în jurul lui în funcție de ce face, în funcție de unde lucrează, pentru cine lucrează, vede lucrurile în funcție de bula și locul în care se află.

Până la finele anului trecut, aproape toată lumea – și din sectorul privat și de la stat – credea că lucrurile vor merge înainte așa cum mergeau până atunci. Trec alegerile și viața, businessul, economia își vor relua cursul de dinainte. Toată lumea înțelegea că sunt alegeri și că e normal ca guvernul, partidele să promită ceva ce nu poate fi realizat și să arunce cu bani în dreapta și în stânga.

Pentru unii, banii care se aruncă când vin alegerile reprezintă o oportunitate pe care o au o dată la patru ani de a câștiga bani mulți. 

Guvernul, până la urmă statul, așa cum este denumit generic, nu dădea nicio impresie că nu ar mai fi avut bani, că banii erau pe terminate, erau ceva discuții legate de taxe, salariile creșteau – la stat le creștea guvernul, iar în sectorul privat companiile erau nevoite să crească salariile pentru a ține pasul cu piața muncii -, importurile duduiau, inflația nu era o problemă, chiar dimpotrivă, creșterile de prețuri ajută businessul companiilor, Isărescu avea grijă de cursul valutar, iar băncile erau vinovate că nu dădeau credite și că dobânzile la credite erau mari.

Nimeni nu făcea vreo legătură între cât cheltuia guvernul, cât a cheltuit Ciucă și cât cheltuia Ciolacu, nimeni nu făcea vreo legătură între deficit și dobânzile la care se împrumuta guvernul, nimeni nu făcea vreo legătură între dobânzile pe care le oferea Ministerul Finanțelor, dobânzile pe care băncile le dădeau la depozite și dobânzile care erau la credite, bancherii sunt niște cămătari care distrug companiile, businessul și economia.

Aproape nimeni nu făcea vreo legătură între ceea ce se cheamă astăzi dezmățul bugetar al lui Ciolacu și situația în care au ajuns finanțele publice, guvernul, statul, România.

Organizațiile patronale – Concordia – cerea celor aflați la putere să nu mărească taxele, și să reducă cheltuielile statului înainte să ia orice altă decizie. Dar atâta timp cât guvernul avea bani, atâta timp cât se plăteau facturile, atâta timp cât se angajau cheltuieli de către administrația locală și centrală – vedem noi când se vor plăti lucrările -, toată lumea nu avea niciun motiv să se plângă prea mult.

În sectorul bugetar salariile și sporurile mergeau fără probleme, salariile și pensiile creșteau pentru că Ciolacu nu dădea de la el ci de la alții, nici nu mai conta că banii sunt luați cu împrumut cu dobânzi mari (oricum, lumea nu cuantifică prea mult nivelul dobânzilor), atâta timp cât erau.

Din păcate, finalul anului 2024, cu alegerile care au avut loc și cu rezultatul total neașteptat, a dat lumea peste cap și dintr-odată totul a început să crape.

Companiile s-au speriat, au oprit investițiile și angajările, băncile au ridicat nivelul de risc, banii au devenit și mai scump și nu se mai găseau așa de ușor, guvernul a început să aibă probleme în a se împrumuta, dintr-odată toată lumea a descoperit situația financiară dezastruoasă în care se află statul. Deficitul bugetar foarte mare, coroborat cu schimbarea socială și a opțiunilor politice, au pus România pe o listă roșie, de alertă, peste tot în lume, în frunte cu piețele financiare care împrumută România.

Toată lumea a descoperit că guvernul nu mai are bani și că trebuie să mărească taxele (în campania electorală, Nicușor Dan ne-a dat în scris că nu va crește TVA-ul!!!), chiar să introducă altele noi și că trebuie să mai reducă din cheltuieli.

Dacă până atunci doar cei din sectorul privat cereau reducerea cheltuielilor statului, când a venit noul guvern, Bolojan, și a pus pe masă reducerea reală a unor cheltuieli bugetare, de la stat, de toate felurile, lucrurile s-au schimbat radical.

Eliminarea unor sporuri, perspectiva reducerii numărului de angajați la stat, reducerea unor salarii în instituții de stat, desființarea unor instituții de stat, schimbarea sistemului de pensii speciale, tăierea programelor de investiții la nivel local, adică din banii administrației locale, au schimbat atitudinea sectorului bugetar, care a început să ridice baricade.

Dintr-odată, premierul Bolojan este inamicul tuturor, partidele din coaliție – PSD, PNL, USR, UDMR – vor să se spele pe mâini și să spună că ei nu au de-a face cu ceea ce face Bolojan, iar tot statul, efectiv, s-a ridicat împotriva celui de la Palatul Victoria.

După mai mult de un deceniu de liniște, când salariile creșteau fără probleme și nu se punea problema unor restructurări la stat, acum situația s-a schimbat: toată lumea este sau vrea să iasă în stradă, toată lumea amenință cu procesele orice decizie a guvernului de a tăia sporuri, de a da oameni afară, de a reduce cheltuielile etc.

Chiar Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, relata din propria experiență de prim-ministru, din anul 2000, cât de imposibil este să faci restructurări la stat, să dai oameni afară, pentru că totul este prins și apărat de legi pe care nu poți să le schimbi peste noapte.

În aceste condiții, chiar putem spune că Traian Băsescu, hulitul președinte, a fost chiar un salvator al bugetului, al finanțelor statului atunci când, peste noapte, în 2010, a tăiat salariile în sectorul bugetar uniform, la toată lumea, cu 25%, și a mărit TVA-ul de la 20% la 24%. Atunci guvernul avea nevoie să reducă cheltuielile cu 1 miliard de euro, nu ca acum, când are nevoie să acopere o gaură de peste 10 miliarde de euro, gaură care nu prea se închide nici cu măsurile fiscale de acum.

Confruntați cu perspectiva unor restructurări la stat, cu perspectiva reală a reducerii veniturilor prin eliminarea sporurilor și a beneficiilor, cei care lucrează la stat au început să pună întrebări, au început să vadă lucrurile dintr-o altă perspectivă: de ce trebuie să ni se taie veniturile, de ce trebuie să renunțăm noi la ceea ce avem acum, de ce Bolojan, care lucrează la stat vine către noi, noi credeam că este de-al nostru, de ce statul nu mai are bani, de ce băncile nu mai împrumută statul, de ce guvenul nu majorează taxele și impozitele la companii, de ce guvernul nu ia bani de la bănci, care sunt niște cămătari, uite ce profituri am citit că au, de ce trebuie să plătim noi, unde este Europa, de ce trebuie să le dăm bani la ucraineni.

Înainte banii erau peste tot, nu reprezentau o problemă, iar acum, cel puțin afirmația că statul nu mai are bani, dar sectorul privat are bani, schimbă modul de gândire al unei destul de importante categorii sociale din societate.

Dacă înainte sectorul privat arăta cu degetul la sectorul de stat că are prea mulți bani, că înghite foarte mulți bani și că nu produce nimic, acum sectorul bugetar își îndreaptă pumnul către sectorul privat ca locul de unde statul trebuie să găsească banii pe care nu îi are și de care are nevoie.

Să vedem unde va duce această luptă de clasă – sectorul bugetar versus sectorul privat și invers –  și care vor fi pierderile de război pe care toată lumea le va plăti.