Bogdan Enoiu, la BM Storytellers: Ne-am făcut viața destul de grea pentru că nu am generat mai mulți oameni de calitate în această țară

Iată discursul lui Bogdan Enoiu, fondatorul McCann Erickson, la BM Storytellers, evenimentul care marchează zece ani de existență a revistei Business Magazin:

Eu nu mă consider un om de afaceri, cred că sunt mai mult un antreprenor și un posibil viitor tenisman. Am jucat și azi. Joc cu Cristian Tudor Popescu de 15 ani, cam patru meciuri pe săptămână, indiferent de vreme și de anotimp, și nu ne-am plictisit unul de altul. Tenisul e mult mai frumos decât publicitatea, cu siguranță. Cu toate acestea, publicitatea e cea care m-a adus aici.

Pentru mine, ultimii ani au fost niște ani foarte grei. Nu am crezut că vor fi atât de grei și cred că toți am simțit chestia asta. Nu cred că este cineva care să nu simtă o dezamăgire profundă – și mă refer mai ales la oamenii de afaceri.

Au fost ani când am consolidat ceea ce știm să facem, am luat multe premii, pe care le trec la plus, avem 15 lei la Cannes, aur, platină și alte metale semiprețioase. Ne-am poziționat pe noua Europă, am încercat să fim cei mai buni și cred că am reușit. Pe partea de creație, am reușit să fim cei mai buni și să creștem continuu. Am făcut Campania pentru Ciocolata cu Rom și am luat-o ca pe o ștafetă pentru a păstra vii brandurile copilăriei noastre. Acum, în poveștile noastre, ne lovim de Ghiță Ciobanul, pe care vom începe să îl exportăm și în alte țări. Campania cu Ghiță a avut succes pentru că omul este autentic, foarte natural, cu o meserie ancestrală. Nu am lucrat nimic la el, iar clopul lui  este 50% din succesul campaniei și a reușit să creeze o atmosferă frumoasă și la noi în agenție. Apropo de agenție, eu sunt un șef atipic, țin cu oamenii mei cheie trei-patru meetinguri pe an la tenis, niciodată în firmă, nu mă bag și le dau, cel puțin, iluzia că e businessul lor.

Înainte de a vorbi despre tenis sau despre publicitate, trebuie să vorbim însă despre profesori. Ar fi foarte bine dacă și acum am avea profesori ca domnul Dan C. Mihăilescu la țară; am fi mult mai departe și nu am mai vorbi acum despre cum ar fi fost dacă. Doar din punctul de vedere al evoluției educației în România, îmi reproșez că nu am intrat în politică. 
Am văzut aici în sală pe un coleg, Dragoș Belduganu, de la Școala de Valori, care face ce trebuia să facem noi demult ca să fim la nivelul Cehiei sau Poloniei; sunt mulți manageri polonezi în România, de ce nu sunt și manageri români în Polonia sau Cehia? De ce nu s-a dus Electrica să privatizeze CEZ în Cehia? Răspunsul este foarte simplu: veți vedea o directă proporționalitate între testele PISA (la care sunt testați copiii de 15 ani din 68 de țări) și performanța economică și nu numai a țării. România se află la acest test pe locul 47, Cehia sau Polonia fiind mereu în top 20.

Cred că dacă în 2014 nu ajungem în primele 30 de țări la testele PISA, nu vom fi nici mai buni, nici mai veseli, dar nici bine nu ne va fi și țara nu va merge în sus. Pentru asta, ne mai trebuie vreo 3 miliarde de euro, bani care lipsesc de la bugetul educației (acum primește 3,3% din PIB).

Ne trebuie profesori foarte buni la sate, în primul rând, care să fie plătiți mult mai bine; în sate și orașe defavorizate, copiii nu au nicio șansă, ne batem pur și simplu joc de ei. Nu ne pasă în țara asta de educație. Nu trebuie să ne pese în țara asta de infrastructură sau de alte investiții, ci doar de educație; 10-20 de ani trebuie pompați bani în educație, câte 10-20 de miliarde pe an în profesori buni, dedicați, cu metode actuale de predare, cu voință, iar rezultatele se vor vedea. Când dascălul va fi ce a fost în perioadele bune ale României, vom vedea și PIB-ul la același nivel. Prima mea decizie ca membru al guvernului ar fi să aloc 6 miliarde de euro la Ministerul Educației.

Am avut Samsung client în anii ‘90 și am văzut ambiția lor de a depăși Sony; uitați-vă unde e Samsung în 2014 și unde este Sony. În anii ‘70, când eu și domnul Mihăilescu mergeam cu 1,5 lei la cinema la Flamura, Coreea de Sud era în spatele României, în spatele Coreei de Nord, în spatele Somaliei și în spatele Ghanei. Ce au făcut ei în ultimii 50 de ani?

Au învățat de au rupt. Nu există copil de 8 ani în Coreea de Sud fără ochelari; nu zic că e bine, că au ajuns în extrema cealaltă, dar au reușit. Finlanda este istoric în primii cinci la testele PISA. Anul trecut a fost pe 6 și a ieșit un enorm scandal național. Finlanda plătește un profesor cu 5.000 de euro pe lună și în Finlanda nu poți să fii profesor dacă nu termini facultatea în primii zece. Din start au băgat o grilă foarte tare. Îți asigură MBA. Ca la orice firmă serioasă, te atrag, îți continuă educația și îți cer performanță.  De unde luăm banii? Suntem 10 milioane de adulți în țara asta. Mama mea și tatăl meu vitreg încă trăiesc. De fiecare dată când mă duc la ei – stau în Berceni, puțin mai departe de Flamura -, mama tot îmi dă 10 lei când plec. Este generația care a trecut prin foarte multe greutăți și nu au cheltuit și nu cheltuie – ei oricum dau bani pentru nepoți, pentru fondul clasei și multe alte chestii; câte 3 lei, câte 5 lei strânși în funcție de pensie – se pot strânge bani foarte frumoși; apoi de la noi toți, de la top 300, de la top 500, ei pot da 80% din suma asta. Domnule Țiriac, cât câștigi pe an? 10% din ce câștigi merge la educație. Și se face o listă publică de „Name & Shame„; de exemplu: Țiriac a dat, Enoiu n-a dat; Biriș a dat, Petrescu n-a dat. Așa se face. Așa se strâng banii. O faci tu, România, singură sau n-o faci deloc. Dacă așteptăm bani de afară, o să așteptăm degeaba. Nu are nimeni niciun interes să fim mai deștepți: nici FMI, nici UE, nimeni. Ați auzit vreodată ceva de bugete de educație în UE? Nu. Fiecare e pentru el aici.