Blestemul Românica: problema cea mai mare a noastră este legată de opinia pe care o avem noi despre România, despre noi

Gabriel Stanciu conduce operațiunile din România, Bulgaria, Republica Moldova ale gigantului francez Alstom, cel mai mare producător de echipamente feroviare din lume, asta dacă excludem companiile chinezești de profil, care funcționează după alte reguli. În România el conduce 1.300 de oameni, printre care un birou puternic de ingineri la București și Cluj, unii dintre aceștia lucrând pentru contractele externe ale grupului. În ultimii doi ani, Alstom România a crescut numărul de ingineri cu 35%, iar pentru acest an trebuie să mai angajeze încă 70 de ingineri noi. O treime din echipa de ingineri este formată din femei. Inevitabil, în discuția de la ZF Live ajungem la problemele din educație.De ce credem noi, cu toții, că școala românească este proastă, în timp ce multinaționalele caută să angajeze oameni formați în sistemul educațional românesc. Gabriel Stanciu  spune că asta-i principala problemă a noastră, cea legată de opinia pe care o avem noi despre România, despre noi, despre sistemul de educație. El spune că românii nu sunt cu nimic mai prejos din toate punctele de vedere, începând de la executivi până la ingineri, față de alții, din alte țări. Nivelul de competență este același, poate chiar mai ridicat, putem să derulăm proiecte peste tot în lume, la aceeași calitate ca oricare altă echipă, spune Gabriel Stanciu.  Educația din România este în continuare una de calitate, facultățile scot în continuare absolvenți buni, menționează el. Facultățile nu pot asigura specializările și cunoștințele pe care companiile le-ar cere pentru că nu au cum să aibă acces la aceste lucruri, la modul cum se schimbă tehnologiile și cunoștințele. Dar dacă companiile investesc în pregătirea angajaților, pot obține lucruri extraordinare. Străinii, cei care conduc multinaționalele sau care au afaceri aici, au o părere mult mai bună despre noi, despre ceea ce putem face și ceea ce facem, decât o avem noi. Din acest motiv, multe multinaționale caută români. Și nu este vorba despre salariile mici, ci despre competențele pe care le au și mai ales cunoștințele pe care le pot dobândi într-un termen foarte scurt dacă cineva investește training în ei. Este adevărat că noi lucrăm mai bine în cadrul unor multinaționale, unde lucrurile sunt clare, unde birocrația este un lucru pozitiv și nu unul negativ. Noi avem o părere proastă despre sistemul de educație din România, în timp ce străinii au o părere mult mai bună. Mulți dintre ei pot să facă comparații cu ceea ce au în țara lor sau cu ceea ce au văzut în țările unde au lucrat. Dintotdeauna, sistemul de educație românesc a avut probleme în a ține pasul cu piața și de aceea foarte multă lume este frustrată. Companiile românești antreprenoriale sunt extrem de nemulțumite de calitatea absolvenților, fie de facultate, fie de liceu, considerând că nu merită banii pe care îi cer sau la care se așteaptă.  Problema companiilor românești versus multinaționale este legată de cursurile de pregătire și de training la care au acces angajații. Companiile românești nu prea vor să investească în cursuri de pregătire, considerând că angajații vor pleca ulterior la concurență, la multinaționale, pierzând astfel banii investiți în ei, plus angajatul în sine. Multinaționalele, venind cu modelul de afară, sunt mai relaxate în a investi în angajați. De foare multe ori avem o părere mult prea bună față de ce este în afară și față de școlile de acolo. Într-adevăr există o elită de educație, unde vrea toată lumea să acceadă. Dar asta nu înseamnă că sistemul de educație din România este atât de prost încât nu poate fi valorificat sub nicio formă. În acest moment, multă lume vrea să-și trimită copiii în afară, la școlile din Occident, considerând că ar obține astfel mult mai mult. Dar asta nu înseamnă că sistemul de educație românesc este de aruncat la gunoi. După criza din 2008, multinaționalele au ajuns să facă liste de așteptare la facultățile din România pentru a prelua studenți în practică astfel încât, după ce aceștia termină școala, să se angajeze la ei. Și nicio multinațională nu-și pune problema că școala românească este proastă, ci dimpotrivă. Asta îmi amintește de o declarație făcută de Daniel Dines, cel care a făcut Facultatea de Matematică la București, a plecat să lucreze la Microsoft în SUA, iar apoi s-a întors în țară pentru a pune bazele UiPath, cel mai valoros start-up de tehnologie pornit din România și care a ajuns pe Bursa de la New York, fiind acum evaluat la 11 miliarde de dolari (când s-a listat, valoarea companiei ajunsese și la 45 de miliarde de dolari): Cei cinci ani pe care i-am petrecut la Microsoft, între 2000 și 2005, mi s-au părut asemănători cu comunismul – totul era blocat, nu se mișca nimic, a fost deceniul pierdut al Microsoft. Viața la terasă în București, unde poți discuta despre tehnologie, e mai bună decât cea din San Francisco. El a menționat că în România ai acces la un bazin de talent care nu te costă o avere. Cei care au lucrat în afară pot să compare cu ceea ce este în România și atunci părerea lor este alta față de părerea noastră despre noi. Trebuie să scăpăm de blestemul Românica.

(cristian.hostiuc@zf.ro)