Bistrița: Râul Someșul Mare, poluat pe o distanță de circa zece kilometri cu noroi de mină
Râul Someșul Mare este poluat pe o distanță de circa zece kilometri cu noroi de mină după ce o galerie de la fosta Exploatare Minieră Rodna a fost spartă de hoți de fier vechi, angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud monitorizând zona, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Poluarea de pe Someșul Mare a fost observată, luni, de pescari, care au sesizat autoritățile că apa râului s-a înroșit.
Șeful Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud, Petru Drăgan, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că hoții de fier vechi au vrut să ajungă în interiorul minei ca să fure șine vechi, iar ca să poată intra au spart gura betonată pentru a evacua apele uzate.
“Hoții au spart galeria noaptea ca să curgă apa și să poată intra și să ia fierul vechi. Nu puteau intra dacă era galeria plină cu apă. Cei de la Conversmin SA (companie care s-a ocupat de închiderea Minei Rodna – n.r.) și-au făcut închiderile, au redirecționat apa în puțuri, dar hoții au spart ca să poată intra. Apele uzate din interior, adunate la nivelul galeriei 800, au ajuns în Someșul Mare. Noi suntem cu oamenii în procesul de monitorizare, am anunțat și Conversmin. Au fost și ei, au văzut ce se întâmplă și supraveghem cu toții zona”, a spus Drăgan.
El a declarat că, deocamdată, nu se înregistrează mortalitate piscicolă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro