Bill Gates oferă 1 milion de dolari pentru reinventarea unui produs aflat "pe piață" de secole
Gates Foundation, fundația deținută de Bill Gates, are în plan să ofere o bursă de până la un milion de dolari oricui va inventa prezervativul viitorului, scrie presa internațională.
Fondatorul Microsoft a anunțat că oferă în primă fază 100.000 de dolari oricui, fie student, om de știință sau antreprenor, va inventa o versiune îmbunătățită, hi-tech, de prezervativ.
Suma va fi oferită prin intermediul fundației Bill and Melinda Gates Foundation și face parte din demersul Grand Challenges in Global Health Program, inovațiile în domeniul sănătății fiind una dintre ariile de interes pentru fundația lui Gates.
Bill Gates urmărește astfel să impulsioneze folosirea acestei metode contraceptive adoptate în prezent de 750 de milioane de oameni din toată lumea. Unul dintre cele mai bune prototipuri ar putea atrage alte 900.000 de dolari pentru producție.
“Prezervativele sunt folosite de aproximativ 400 de ani, însă în ultimele cinci decenii au fost foarte puțin îmbunătățite”, spune Stephen Ward, un reprezentant al fundației, făcând referire nu doar la material, dar și la design, formă sau ușurință de folosire.