Bichineț (PMP) a votat, împotriva voinței grupului, pentru codurile penale. Alți trei deputați care au „greșit” la vot
Deputatul PMP de Vaslui Corneliu Bichineț a votat "DA" la cele două proiecte de modificare a codurilor penale, votate miercuri în Parlament, împotriva voinței grupului parlamentar PMP. Doi noi membrii Pro România au votat de asemenea pentru schimbările asupra legilor justiției.
Corneliu Bichineț a votat pentru modificările aduse Codului Penal și Codului de Procedură Penală. Liderul de grup PMP din Camera Deputaților, Eugen Tomac, a declarat, că cei care au votat pentru aceste proiecte de lege vor fi trimiși “de poporul român” la “groapa de gunoi a istoriei”.
De asemenea, Bogaciu Alexandra-Corina și Nicolae Georgescu, recent înscriși în Pro România, după ce au fost deputați PSD, au votat pentru modificările aduse Codurilor penale.
Surprinzător a fost și votul deputatului PSD de Brăila, Nicu Niță, care a votat împotriva Codului de Procedură Penală.
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de modificare a Codului penal și a celui de Procedură penală.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro