Home Actualitate Berarii nemți oferă un sprijin neaștepta...
Actualitate

Berarii nemți oferă un sprijin neașteptat contestatarilor gazelor de șist

Contestatarii gazelor de șist par să primească o neașteptată mână de ajutor din partea unui grup de companii care par a avea nicio legătură cu energia – berarii nemți. Producătorii de bere se tem că metodele de extragere de gazelor vor afecta calitatea apei, iar ei nu vor mai putea respecta legea purității berii din 1516.

Berarii nemți oferă un sprijin neașteptat contestatarilor gazelor de șist
Berarii nemți oferă un sprijin neașteptat contestatarilor gazelor de șist · Foto: Business Magazin

“Reinheitsgebot”, sau legea purității berii, spune că berea nemțească nu poate fi fabricată decât din malț, hamei, drojdie și apă. Federația Berarilor Germani a trimis Guvernului federal o scrisoare în care precizează că schimbările legislative pe care le are în vedere executivul nu sunt în măsură să garanteze securitatea surselor de apă potabilă, conform cerințelor din legea purității berii.

Scrisoarea precizează că industria berii este dependentă de puritatea apei de băut iar procesul de extracție al gazelor poate afecta parțial sau total calitatea apei.

Berlinul a amânat adoptatarea unei legislații a gazelor de șist de mai multe ori. La jumătatea lunii mai cabinetul Merkel a fost de acord cu o propunere care privea interzicerea exploatării gazelor de șist în zonele hidrografice ce alimentează lacuri care constituie surse de apă potabilă, cum este Lacul Constance din sudul Germaniei.

Pentru un singur puț săpat în vederea extracției gazelor de șist se folosesc între 11 și 19 milioane de litri de apă curată.

La mijlocul acestei săptămâni liderii europeni au discutat la Bruxelles despre viitorul industriei gazelor de șist. Premierul britanic David Cameron a decalrat reporterilor că Europa nu trebuie să piardă cursa globală a gazelor de șist; bătrânul continent deține 75% din rezervele pe care le au Statele Unite, dar America forează de 100 de ori mai repede ddecât Europa, a adăugat premierul britanic.

Subiectul gazelor de șist a fost abordat și de premierii român și polonez. Donald Tusk a declarat la finalul discuției cu premierul Victor Ponta, aflat în vizită în Polonia, că statele pe care le reprezintă sunt interesate de promovarea gazului de șist și diversificarea resurselor de energie, având idei comune referitoare la politica mediului și cea energetică.

“Avem idei comune referitoare la politica mediului, politica energetică. Importantă este ideea uniformă, identică, în ceea ce privește gazul de șist. și România, și Polonia sunt interesate de promovarea celor întreprinse pentru gazul de șist și diversificarea resurselor”, a spus Tusk, într-o conferință de presă susținută, miercuri, împreună cu Ponta.

Premierul polonez a adăugat că sprijină “concepția Nabucco”, ca soluție pentru diversificarea surselor de energie.

La rândul său, premierul Victor Ponta a arătat că noi surse de energie presupune independență și securitate energetică.

“La politicile energtice, pentru România, ca și pentru Polonia, este esențială coordonarea noastră la nivelul politicilor europene. Am făcut acest lucru natural chiar în cadrul Consiliului European. Noi surse de energie pentru Polonia, pentru România, pentru Europa înseamnă un obiectiv strategic, înseamnă independență pentru țările noastre, independență și securitate energetică, lucruri esențiale pentru dezvoltarea în continuare a celor două țări”, a spus Ponta.

El a adăugat că Polonia reprezintă un model pentru România și un partener privilegiat, fără să existe interese contrare în vreun domeniu între cele două țări, și a precizat că autoritățile de la București au multe de învățat de la cele poloneze în ceea ce privește absorbția fondurilor europene și reorganizarea administrativ-teritorială.

Cei doi premieri au asistat și la ceremonia de semnare de către miniștrii de resort din cele două țări a unui protocol de continuare a colaborării militare bilaterale, ca state membre NATO, prim-ministrul polonez afirmând că atât el, cât și premierul Ponta au confirmat, “șoptindu-ne unul altuia” în timpul ceremoniei, că această colaborare între serviciile speciale ale celor două țări este “absolut excepțională” și evaluată la un nivel foarte ridicat de către aliați.
 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună