Home Actualitate Belgienii își cresc propriile găini după...
Actualitate

Belgienii își cresc propriile găini după ce ouăle s-au scumpit cu 50%, pentru francezi e un simbol al sustenabilității, iar pentru bogați, precum David Beckham, e un trend cool și instagramabil. ZF Live Horia Cardoș, Agroland: „În vestul Europei, dacă ești înstărit, este o mândrie să ai găini. E scump să crești găini acasă.“

♦ Americanii au ajuns să facă rații de ouă, iar în Vestul Europei să ai găini devine o chestiune de statut social. Când ouăle devin scumpe, găinile revin la modă. Asta ne arată prezentul. Când o simplă omletă începe să…

Belgienii își cresc propriile găini după ce ouăle s-au scumpit cu 50%, pentru francezi e un simbol al sustenabilității, iar pentru bogați, precum David Beckham, e un trend cool și instagramabil. ZF Live Horia Cardoș, Agroland: „În vestul Europei, dacă ești înstărit, este o mândrie să ai găini. E scump să crești găini acasă.“
Belgienii își cresc propriile găini după ce ouăle s-au scumpit cu 50%, pentru francezi e un simbol al sustenabilității, iar pentru bogați, precum David Beckham, e un trend cool și instagramabil. ZF Live Horia Cardoș, Agroland: „În vestul Europei, dacă ești înstărit, este o mândrie să ai găini. E scump să crești găini acasă.“ · Foto: Business Magazin

♦ Americanii au ajuns să facă rații de ouă, iar în Vestul Europei să ai găini devine o chestiune de statut social.

Când ouăle devin scumpe, găinile revin la modă. Asta ne arată prezentul. Când o simplă omletă începe să coste tot mai mult, iar prăjiturile de weekend devin aproape „investiții“, ajungi să te gândești dacă n-ar fi mai bine să-ți faci un coteț în curte. Nu pentru un animal de companie, cum ar fi un câine, ci pentru niște găini. Belgienii au luat acest lucru în serios și își cresc propriile găini după ce ouăle s-au scumpit cu 50%. Totuși, cele mai scumpe ouă se vând acum în UE în Grecia, Luxemburg și Austria.

„O doamnă care locuiește în Bruxelles mi-a spus de dimineață că au o rețea de magazine unde s-a creat o nebunie printre oameni cu găinile. Au început să aducă găini pentru ouă în Belgia, iar ei le cumpără după ce prețul ouălor a crescut cu 50% în ultimele 12 luni“, a spus Horia Cardoș, CEO și fondator al Agroland Business System, grup antreprenorial prezent în retail, agricultură și alimentație, prezent la emisiunea de business ZF Live.

Cu toate că Belgia a atins cel mai mare număr de găini ouătoare din ultimii zece ani, 11 milioane, ouăle tot nu sunt suficiente pentru consum. În plus, prețurile continuă să crească. În Uniunea Europeană, prețul ouălor a crescut cu 25% într-un singur an. Nu am ajuns încă la nivelul Statelor Unite, unde ouăle sunt aproape dublu față de media din UE, dar direcția e clară: găinile încep să-și facă loc în viața de zi cu zi. În Uniunea Europeană, în aprilie, ouăle costau 282 euro/100 kg și, în comparație, în SUA erau peste 500 euro/100 kg, potrivit datelor Eurostat. Cardoș a susținut că în SUA rafturile sunt goale, iar supermarketurile limitează achiziția la un singur cofraj per client.

„Fenomenul acesta nu este doar în Belgia și nu se întâmplă doar în ultimul an. În vestul Europei, dacă ești înstărit, este o mândrie să ai și trei-patru găini în curte. Și nu glumesc, chiar așa se întâmplă. Este scump să crești găini acasă în vestul Europei, iar în România este la fel de scump. E mult mai ieftin să le cumperi din supermarket. Doar că nu vei cumpăra aceeași calitate“, a explicat Horia Cardoș. 

Pariul pe agricultură a fost făcut de mult timp de cei mai bogați oameni ai lumii. Bill Gates, fondatorul Microsoft Corporation, este unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri agricole din lume. Cu alte cuvinte, Cardoș susține că el a văzut valoarea agriculturii și a investit în acest domeniu averea acumulată din industria IT. În plus, din lumea sportului, David Beckham este unul dintre cei care s-au afișat public, pe Instagram, cu găinile pe care le are în curte. „Este un hobby tot mai încurajat în multe țări din Vestul Europei“, a precizat Horia Cardoș.

Apoi, o găină în curte nu înseamnă doar ouă proaspete, ci și o mică victorie personală într-o lume tot mai scumpă. Fără să ne dăm seama, ne întoarcem la obiceiurile bunicilor și străbunicilor. Găina stă tot în curte, mănâncă boabe și te trezește dimineața. Doar că acum contextul s-a schimbat. Dacă înainte era ceva natural, acum este o alegere conștientă, din motive economice, practice sau chiar de stil de viață. „Este exact ca acum 100 de ani, găinile sunt crescute în același mod, iar ouăle obținute sunt cel puțin la fel de gustoase ca și atunci“, a subliniat Cardoș. 

El crede că este important să rămână și o zonă de autoconsum în fiecare țară, nu neapărat pentru a salva o economie, ci pentru a avea o zonă de consum sustenabilă. Mai mult, găinile din gospodării devin un avantaj, deoarece ele nu poluează și contribuie la reciclarea deșeurilor: mănâncă resturi de mâncare, pâine aruncată și cojile de la tot ce este organic. „În Franța, există comune care oferă găini familiilor, cu condiția ca acestea să nu mai producă deșeuri pentru comunitate.“

România este deja sustenabilă cu 2 sau 3 găini per persoană. Are peste 44 de milioane de păsări ouătoare, majoritatea în cele aproape 3 milioane de gospodării, iar 10 milioane dintre acestea sunt destinate consumului industrial, conform Eurostat și INS. Cu 10 milioane de găini ouătoare, România se află pe locul opt în Uniunea Europeană între jucătorii industriali.

În Uniunea Europeană există peste 350 de milioane de găini ouătoare. Acestea produc aproximativ 6,7 milioane de tone de ouă în fiecare an. Turcia e cel mai mare crescător de găini din Europa, cu un efectiv de pest 80 de milioane. Franța este al doilea cel mai mare crescător cu 58,5 de milioane, urmată de Germania cu 58,3 de milioane și ambele cu cotă de piață de 15%, potrivit Eurostat. Uniunea Europeană este și cel mai mare exportator din lume, urmată de China și Iran.

Cardoș a spus că este importantă creșterea industrială, unde se profită constant de avansul tehnologic și se acoperă consumul, dar a menționat că dacă vorbim despre ouă ecologice cu codul zero, atunci procesul e mai greoi și ouăle mai scumpe. E nevoie de minim 4 mp pentru fiecare găină, spațiu pe o pajiște unde poate să se miște liber și să vâneze insecte. La Agroland, din cele 300.000 de găini pe care le are în ferme, circa 10.000 de găini sunt crescute ecologic. 

„Un producător industrial tot timpul va reuși să fie mai eficient, dar în continuare sunt oameni care doresc să aibă păsări în curte pentru că vor să ofere nepoților și copiilor un produs mai artizanal“, a mai spus Cardoș.

De ce s-a ajuns la criza ouălor?

Horia Cardoș a spus că unul dintre motivele scumpirii ouălor este creșterea consumului, mai ales în rândul tinerilor, care mănâncă mai multe ouă decât generațiile mai în vârstă. Mitul consumului limitat s-a dovedit nefondat, iar specialiștii spun că două-trei ouă pe zi sunt sănătoase. În paralel, oferta scade: în vestul Europei, multe ferme de păsări, de porci sau de vaci se închid. Gripa aviară a lovit puternic SUA și țări mari din UE, precum Polonia, Marea Britanie, Franța și Italia. Toate acestea, cerere în creștere, ofertă în scădere și presiunile pentru fermieri din cauza Green Deal au dus la prețuri mai mari.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună