Becali rămâne deputat. Pedeapsa accesorie de pierderea drepturilor electorale i-a fost suspendată
Instanța supremă i-a aplicat o pedeapsă accesorie lui George Becali privind pierderea drepturilor electorale, însă i-a suspendat-o pe perioada termenului de încercare, astfel că patronul FC Steaua, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, rămâne parlamentar.
Deputatul PNL Gigi Becali a fost condamnat, luni, la trei ani de închisoare cu suspendarea pedepsei, de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), pentru sechestrare de persoane, beneficiind de circumstanțe atenuante, întrucât a stăruit în a-și repara paguba pricinuită.
“Condamnă pe inculpații George Becali, Șrtefan Fănuș Dediu, Cătălin Otto Zmărăndescu și Mihai Mila, pentru săvârșirea a câte trei infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art.189, alin.2, Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art.74, alin.2, Cod penal, raportat la art.76, alin.1, lit.b, Cod penal, pentru fiecare infracțiune și pentru fiecare inculpat, la câte trei pedepse de câte 3 (trei) ani închisoare, fiecare. Conform art.33 lit.a, raportat la art.34 alin.1 lit.b Cod penal, dispune ca inculpații George Becali, Ștefan Fănuș Dediu, Cătălin Otto Zmărădescu și Mihai Mila să execute pedeapsa cea mai grea, de câte 3 (trei) ani închisoare fiecare”, se arată în minuta ICCJ.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro