BCR lansează plățile intra și interbancare prin intermediul numerelor de telefon, prin care clienții pot transfera bani fără a utiliza codul IBAN al destinatarului
BCR adaugă o nouă funcționalitate platformei digitale George și lansează plățile intra și interbancare prin intermediul numerelor de telefon, prin care clienții pot transfera bani fără a utiliza codul IBAN al destinatarului. Opțiunea de plată funcționează prin intermediul TRANSFOND și…
BCR adaugă o nouă funcționalitate platformei digitale George și lansează plățile intra și interbancare prin intermediul numerelor de telefon, prin care clienții pot transfera bani fără a utiliza codul IBAN al destinatarului.
Opțiunea de plată funcționează prin intermediul TRANSFOND și este valabilă între băncile participante la serviciu și între clienții care și-au dat acordul de a folosi AliasPay.
„Soluția de plăți prin numărul de telefon oferă clienților noștri simplitate, rapiditate și siguranță în ceea ce privește transferurile de bani, atât de la un cont BCR la altul, cât și la celelalte bănci înrolate în sistem. Transferurile prin AliasPay presupun asocierea numărului de telefon cu un IBAN, iar clienții BCR care își doresc activarea acestui serviciu își vor da acordul direct din George pentru înrolarea numărului și, implicit, a IBAN-ului asociat în AliasPay. ”, a declarat Petruț Lixandru, Șef Departament Canale Digitale de Distribuție, BCR.
Funcționalitatea AliasPay se activează din magazinul platformei digitale George, prin asocierea numărului de telefon cu contul IBAN pe care utilizatorul vrea să primească bani. Pentru a transfera bani utilizând numărul de telefon, beneficiarul plății trebuie să aibă activă, la rândul său, funcționalitatea AliasPay.
Odată cu aderarea BCR la AliasPay, cota de piață acoperită de participanții la acest serviciu ajunge la aproximativ 45% din piața plăților interbancare de retail, fără card, din România.
”Sperăm ca această funcționalitate să fie adoptată de cât mai mulți actori de pe piața bancară, astfel încât gradul de acoperire să fie cât mai mare. De la lansare și până în prezent, am introdus peste 270 de funcționalități pe platforma George”, a mai spus Petruț Lixandru.
Nivelul de securitate și disponibilitate al serviciului este similar cu cel asigurat pentru funcționarea Casei de compensare a plăților interbancare, TRANSFOND punând la dispoziție, în cazul AliasPay, un timp de răspuns la interogări mai mic de 2 secunde.