BCE pregătește o serie de măsuri monetare neconvenționale: "Suntem pregătiți să acționăm. Nu suntem pasivi în privința riscurilor implicate"
Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, și ceilalți oficiali ai instituției pregătesc o serie de posibile măsuri neconvenționale de combatere a riscului instalării unei inflații scăzute pentru o lungă perioadă de timp, de la dobânzi negative la lichidități destinate băncilor.
Opțiunile vor fi discutate la viitoarea ședință de politică monetară a liderilor BCE, din 5 iunie, iar 44 din 50 de analiști intervievați de Bloomberg anticipează că banca va aduce dobânzile în teritoriu negativ.
“Suntem pregătiți să acționăm. Nu suntem pasivi în privința riscurilor implicate de menținerea inflației la un nivel scăzut pentru mult timp”, a declarat vicepreședintele BCE Vitor Constancio.
BCE încearcă să elimine pericolul deflației în condițiile în care economia zonei euro își revine cu greu din criza datoriilor care a pus în pericol existența uniunii monetare.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro