Home Special Bătălia pentru roaming, o piesă în trei...
Special

Bătălia pentru roaming, o piesă în trei acte. De ce a fost nevoie de un deceniu de negocieri pentru ca tarifele de roaming să fie eliminate

Pentru eliminarea tarifelor de roaming s-a purtat o luptă între idealurile unioniste ale UE, orgoliile unor comisari și interesele financiare ale marilor operatori de telefonie mobilă. A fost nevoie de ”doar“ un deceniu de negocieri, compromisuri, întârzieri și renegocieri pentru ca tarifele adiționale de roaming să fie eliminate la nivelul Uniunii Europene.

Bătălia pentru roaming, o piesă în trei acte. De ce a fost nevoie de un deceniu de negocieri pentru ca tarifele de roaming să fie eliminate
Bătălia pentru roaming, o piesă în trei acte. De ce a fost nevoie de un deceniu de negocieri pentru ca tarifele de roaming să fie eliminate · Foto: Business Magazin

Instituțiile pro-UE laudă acest lucru ca fiind o victorie în spiritul Uniunii împotriva intereselor marilor operatori telecom, o decizie care arată cum Europa poate influența în bine viața de zi cu zi a cetățenilor și nu în ultimul rând un succes în promovarea drepturilor consumatorilor. Tarifele de roaming erau unele dintre cele mai vizibile dovezi că Europa, ce se vrea o piață unică, este fragmentată.

Cei care supraveghează activitatea de lobby de la Bruxelles spun că operatorii de telefonie, în special cei din Germania și Spania, au făcut eforturi pentru diluarea noilor reguli, prin care utilizatorii din UE ar trebui să plătească pentru convorbiri telefonice, mesaje și date mobile la fel ca acasă atunci când călătoresc în Europa.

Ryan Heath, fost purtător de cuvând al Comisiei Europene pentru afaceri digitale, oferă într-un articol publicat de Politico o poveste din interiorul eforturilor UE de a elimina tarifele adiționale de roaming. O poveste cu septuagenari îmbrăcați în piele, pumnale și certuri zgomotoase în miez de noapte, scrie Heath.

Pentru Heath și pentru alți funcționari ai UE asemenea lui, din rândurile cele mai de jos când a prins viață proiectul, sfârșitul roamingului era o cruciadă romantică. Era o politică a UE în care se putea crede, care aducea beneficii și putea fi vândută maselor.

Începând cu 2011, în calitate de purtător de cuvânt pentru afaceri digitale al Comisiei, Heath a ajutat la realizarea unor sondaje de opinie pentru UE care arătau că 94% dintre europeni sprijineau eliminarea tarifelor de roaming. Acesta era sprijinul pentru o luptă contra unor interese de miliarde de euro și pentru idei care reprezintă chiar motivul existenței UE.
Problema, credeau micii oficiali ai UE, era simplă. Furnizorii de servicii de telefonie mobilă își țineau clienții ca într-o menghină atunci când aceștia călătoreau în străinătate. Nu există prea multă concurență pe piață atunci când ești la o mie de kilometri de casă, dar depinzi de telefon.

Tarifele de roaming erau, de asemenea, dovada digitală că UE nu reușea să țină pasul cu secolul XXI. Cât de fără frontiere poate fi UE dacă ceva atât de fundamental ca telefonul devine mai puțin util și mai scump când treci peste o graniță națională?
Dacă despre războaiele date în jurul roamingului s-ar scrie o piesă de teatru, aceasta ar avea patru acte. Eroii ar fi fost comisarii europeni Viviane Reding și Neelie Kroes. în Parlamentul European, europarlamentarul spaniol Pilar del Castillo și eurodeputatul britanic Vicky Ford ar fi jucat, de asemenea, roluri importante.

Roluri secundare i-ar reveni lui Martin Selmayr – acum șeful de cabinet al președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker – și lui Heath, ca purtător de cuvânt.

Piesa ar avea și răufăcători lacomi: Telefónica, Vodafone, Orange și T-Mobile, nume cunoscute.

După o încercare întreruptă din 2004 a Comisiei de a reduce taxele de roaming prin legislația privind concurența, Reding și Selmayr au reușit să reia lupta în 2007, introducând limite de preț pentru apeluri și mesaje text. Acesta a fost Actul I – o  muncă bine făcută, dar terminată doar pe jumătate.

Până când Kroes a înlocuit-o pe Reding în 2010, datele mobile au devenit noua țintă. încă mai costa 6 euro pentru fiecare megabyte de date descărcate într-o altă țară din UE. Nimic nu împiedica o companie de telecomunicații să perceapă unui utilizator o sumă de 10.000 de euro sau mai mult pentru descărcarea accidentală a unui videoclip în vacanță sau pentru că a uitat să dezactiveze serviciul de e-mail.

Actul secund a fost despre prevenirea ”șocului facturilor“ prin limitarea automată a tarifelor de roaming la 50 de euro pe lună, cu excepția cazului în care clientul cerea special mai mult, și includerea datelor în limita de preț.

Actul III a fost dramă pură. în 2012, UE era dependentă de obținerea de reduceri anuale ale costului serviciilor de roaming. Titlurile bune erau irezistibile pentru factorii de decizie politică, care altfel se înecau în știri despre criza financiară și economică. Era ca un drog.

Însă rămânea problema principală: companiile închise pe piețele naționale și clienții suprataxați.

Comisia, în speranța că va da pieței o altă șansă de a-și rezolva singură problemele, a creat ceea ce este cunoscut ca servicii Break-Out Local (este taxată doar utilizarea de internetului mobil de un operator alternativ, și doar în țara și în rețeaua operatorului respectiv). Dacă numele era lipsit de sens, impactul său real nu era mult mai puternic.

Ideea era să le permită consumatorilor să aleagă o altă companie pentru servicii în timpul călătoriei, în cazul în care operatorul lor mobil i-ar fi suprataxat. în practică, nimeni nu era dispus să să meargă să caute și să semneze un contract separat pentru un weekend la Roma, spre exemplu.

Dacă funcționarii UE s-ar fi dus în piața principală din Bruxelles și i-ar fi întrebat pe oamenii de acolo dacă ar folosi acest nou sistem, și-ar fi dat seama rapid că este sortit eșecului. Dar n-au făcut-o și problema a rămas nerezolvată. Răul cel mare urma să vină. Sub Kroes, relațiile dintre UE și industria telefoniei mobile au atins minimul.

La sfârșitul anului 2012, situația era atât de proastă încât liderul de lobby pentru telecomunicații de la Bruxelles, Luigi Gambardella, devenise persona non grata în biroul lui Kroes. Perechea a trebuit să fie separată fizic de un agent de siguranță la o conferință despre internet din Azerbaidjan. Kroes avea 71 de ani.

În 2013, eforturile de a pune capăt taxelor de roaming s-au lovit de un zid. Majoritatea companiilor au acceptat să facă doar cât le-a forțat legislația UE, în ziua în care le-a forțat.

În acel an, comisarul olandez s-a prezentat la o ședință a consiliului Vodafone pentru a le spune directoriilor că sunt ”o bandă de hoți“.

”T-Mobile oferă roaming global fără costuri suplimentare clienților americani“, a spus spus ea. ”De ce naiba nu și în Europa?“
în SUA, spre exemplu, oamenii pot rămâne în rețeaua de domiciliu oriunde s-ar duce în țară, astfel că nu există surprize în ceea ce privește tarifele, notează Bloomberg. 

În Europa, fiecare țară are propriul cadru de reglementare în domeniul telecomunicațiilor și sistem de licențiere și de distribuție a spectrului de frecvențe, astfel încât și companiile care operează sub același brand pe întreg continentul, cum ar fi Telefónica cu marca O2 sau Vodafone, lucrează prin operatori separați din fiecare țară. Ca urmare a cadrelor de reglementare diferite, a standardelor de viață dintre cele mai variate și a modelelor de utilizare, tarifele acestora variază foarte mult. Anul trecut, cel mai ieftin pachet lunar care oferea 1 GB de date, 600 de minute de apeluri și 225 de mesaje text costa 8 euro în Estonia și 60 de euro în Ungaria.

Când Kroes l-a întrebat pe Heath, în timpul unui zbor către Cairo, care ar fi moștenirea lăsată de el, purtătorul de cuvânt i-a spus că fără o realizare care să-i poarte pecetea nu ar avea niciuna. Cu mandatul apropiindu-se de final, eliminarea suprataxelor de roaming era cea mai riscantă și singura opțiune politică viabilă. Era, de asemenea, și ceea ce promisese parlamentarilor europeni la audierea de confirmare din 2010.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună