Banca Transilvania dă startul unui program de răscumpărare de maximum 40 de milioane de lei
Banca Transilvania (TLV), cea mai mare instituție de credit din România, a anunțat la Bursa de Valori București că, prin Rezoluția Consiliului de Administrație adoptată în 19 iulie și în limitele hotărârii acționarilor din 28 aprilie, a decis răscumpărarea unui…
Banca Transilvania (TLV), cea mai mare instituție de credit din România, a anunțat la Bursa de Valori București că, prin Rezoluția Consiliului de Administrație adoptată în 19 iulie și în limitele hotărârii acționarilor din 28 aprilie, a decis răscumpărarea unui număr de maximum 10 milioane de acțiuni proprii, din totalul celor 40 de milioane de acțiuni aprobate a fi răscumpărate.
Acțiunile vor fi achiziționate la un preț minim egal cu prețul de piață de la BVB din momentul efectuării achiziției și un preț maxim de 4 lei, ceea ce înseamnă că valoarea programului s-ar putea ridica la 40 de milioane de lei.
Programul de răscumpărare se va derula în intervalul 20 iulie – 31 decembrie 2022.
Banca Transilvania are 14,1 miliarde de lei capitalizare, după ce acțiunile s-au depreciat cu 13,43% în acest an, pe fondul unor tranzacții de 1,33 de miliarde de lei, arată datele BVB.
Grupul financiar un profit la nivel de grup în valoare de 400 de milioane de lei în primul trimestru din 2022, de la 656 de milioane de lei în aceeași perioadă din 2021, reprezentând o scădere de 39%. Veniturile operaționale au fost de 1,29 miliarde de lei, în creștere cu 12% față de nivelul de anul trecut (1,16 miliarde de lei), potrivit datelor din raportul trimestrial.