Banca Italo Romena lansează creditul imobiliar „You@Home”
Banca Italo Romena adaugă în ofertă un nou produs de creditare destinat persoanelor fizice – Creditul imobiliar „You@Home”. Creditul poate fi acordat în lei sau în euro, pe o durată de până la 30 de ani. Creditul se adresează celor care doresc să-și achiziționeze sau să își renoveze locuința, iar suma împrumutată poate ajunge până la 100.000 de euro sau echivalentul în lei.
La creditul imobiliar “You@Home” dobânzile sunt diferențiate în funcție de durata creditului: marjele ce se adaugă la valoarea indicelui Robor la 3 luni pornesc de la 2,50%, respectiv de la 3,50% peste valoarea indicelui Euribor la 3 luni.
Clienții creditului imobiliar “You@Home” nu plătesc comisionul de administrare credit în primul an, iar în cazul rambursării anticipate comisionul este zero, oricând pe durata derulării contractului de credit.
“Continuăm să fim o bancă apropiată de segmentul retail în teritoriile în care suntem prezenți prin produse și servicii care, în ciuda conjuncturii actuale, pot aduce acestuia un plus de valoare”, a declarat Giulio Simonelli, Directorul General al Băncii Italo Romena.
Din 2001, Banca Italo Romena și-a dezvoltat treptat rețeaua teritorială și portofoliul de clienți. Dintr-o bancă orientată la început către segmentul corporate, în special către societățile italiene, aceasta s-a îndreptat, cu timpul, și către societățile românești și către segmentul retail. În România Banca Italo Romena are o rețea de 22 de agenții, dintre care 5 în București.