Banca centrală a zonei euro a menținut dobânzile de politică monetară la cele mai ridicate niveluri din istorie, fiindu-i teamă că majorările salariale, profiturile companiilor și geopolitica pot reînvia inflația

Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt, iar ciorba pe care Banca Centrală Europeană o are în față încă mai frige. Așa că BCE suflă în iaurt cât de mult timp poate. Aceasta este strategia cu care instituția abor­dează deciziile privind dobânzile de politică monetară: ține ratele sus cât mai mult timp posibil pentru a se asigura că inflația nu mai poate lovi din nou.

De aceea, BCE a menținut ieri dobânzile cheie, sugerând că actualele cote record sunt suficiente pentru a ține sub control inflația afla­tă în retragere. Președinta băncii centrale a zonei euro Christine Lagarde a spus că deo­cam­dată este prematur pentru a se discuta despre reducerea dobânzilor.

Inflația poate primi forțe noi din mai multe direcții, de unde BCE nu are niciun control. Greve și proteste pentru bani mai mulți, cum ar fi cea record ca întindere în timp a angajaților de la compania germană de transport feroviar Deutsche Bahn și cele ale fermie­rilor francezi, întăresc teama băncii centrale de creșteri­le salariale.

Prelungirea războ­iu­lui pornit de Rusia contra Ucrainei și po­sibilitatea de extin­dere a conflictelor din Orientul Mijlociu și din Marea Roșie readuc spec­trele unor noi șocuri energetice și pe cel al apariției de sincope pe lanțurile de aprovi­zionare.

Acestea sunt genul de incertitudini prin care Christine Lagarde și locotenenții ei trebuie să ghideze politica monetară a BCE sub pre­siunea piețelor de a coborî dobânzile devreme, în primăvară. Lagarde s-a ars cu ciorbă asigu­rând mult timp că valul de inflație care macină puterea de cumpărare din Europa deja de trei ani este doar trecător. În conse­cință, a acționat cu mare întârziere pentru a stăvili scumpirile.

De aceea, banca centrală acționează cu prudență sporită după ce a urcat dobânzile la cele mai ridicate niveluri din istorie, pe cea pen­tru depozite la 4% și pe cea pentru refinanțare la 4,5%, lăsându-le din toamnă acolo. Acum Lagarde suflă și în iaurt. Oficialii instituției ur­mă­resc cu atenție ritmul de creștere a salariilor și au indicat că așteaptă să vadă cifrele pentru primele luni ale anului înainte să decidă care este cursul probabil al inflației.

În ultimele luni piețele au pariat, făcând astfel presiuni, că BCE va începe să coboare prețul creditării în primăvară, în martie sau aprilie. Și au fost încurajate să facă acest lucru de datele slabe din economie. Spre exemplu, cele mai recente arată că încrederea companii­lor germane în economie este la cel mai scăzut nivel de după pandemia de COVID. Iar econo­mia germană, cea mai mare din UE, lâncezește de doi ani în recesiune.

Dobânzile mari au ca efect stoparea crește­rii economice. De altfel, economia zonei euro în ansamblu se îndreaptă spre prima recesiune de după pandemie. Dar este una ciudată, după cum a observat Bloomberg, deoarece piața mun­cii a rămas puternică. Sfidând teoria eco­no­mică, rata șomajului este la un minim record, de 6,4% în noiembrie, potrivit datelor Eurostat.

Dacă la acest lucru se adaugă creșterile sa­la­riale rezultă un mix care descurajează banca centrală a zonei euro să anunțe triumful în lupta cu inflația, cu toate că acesta a coborât cu puțin sub 3% în decembrie pe măsură ce efec­tele dobânzilor mari de până acum, de frânare a consumului, se fac simțite în economie.

Ținta de inflație este de 2%. Lagarde a reușit să tempereze așteptările piețelor și a venit cu un reper privind startul scăderii dobânzilor: cândva la vară.

Analiștii spun că este probabil ca începutul ciclului de relaxare a politicii monetare să fie în iunie. Ar fi la câteva luni distanță de prima reducere de dobânzi efectuată de Rezerva Federală americană. Investitorii pariază că Fed, care a acționat mai devreme și mai în forță decât BCE contra inflației, va începe să ieftinească creditarea în martie. De asemenea, tensiunile din Orientul Mijlociu au împins în sus, dar nu mult, prețurile petrolului, iar atacurile asupra navelor comerciale din Marea Roșie au dus la creșterea costurilor cu transportul pe mare.