Baloanele, florile și dulciurile sunt mai ieftine decât demisiile
Vorba dulce mult aduce” spune un proverb, dar ideea este cu siguranță relevantă în toate tipurile de relații sociale. O atmosferă stresantă este păguboasă și în mediul profesional, din mai multe puncte de vedere – pe de o parte pentru…
Vorba dulce mult aduce” spune un proverb, dar ideea este cu siguranță relevantă în toate tipurile de relații sociale. O atmosferă stresantă este păguboasă și în mediul profesional, din mai multe puncte de vedere – pe de o parte pentru că în cazul angajaților nemulțumiți există riscul ca aceștia să nu mai fie la fel de implicați ca atunci când sunt fericiți. Iar pe de altă parte pentru că în cazurile extreme se ajunge la demisii, care sunt de fapt cele mai păguboase pentru companii, întrucât recrutarea și formarea unui nou angajat costă mai mult decât să-i păstreze fericiți pe cei aflați în organizație. Conform informațiilor companiei de consultață și training Gallup, costul (în primul an) pentru înlocuirea unui nou angajat poate varia între jumătate și de două ori venitul celui care trebuie înlocuit. Pe lângă aceste costuri, contează însă și timpul necesar pentru înlocuirea celui plecat, iar în procesul de formare adesea se produc frustrări în rândul celor care trebuie să-l învețe pe noul venit ce are de făcut (respectiv timp din timpul lor) și, în plus, trebuie să facă și sarcini suplimentare până când noul coleg poate intra cu adevărat în pâine (proces care durează în medie jumătate de an).
Și pentru că în prezent balanța din piața muncii înclină mai degrabă spre angajat, companiile au nevoie să-i menintă mai cu seamă pe cei care își fac treaba. Și să reușească să atragă talente. Astfel, tacticile de employer branding sunt tot mai variate și capătă tot mai multă importanță. Felul în care sunt văzute și simțite organizațiile contează tot mai mult pentru că, până la urmă, performanța angajaților se reflectă în cifre – vânzări, profit, poate evoluția prețului acțunilor la bursă. De aceea, atmosfera de la birou și în cadru mai larg, în relațiile colegiale, nu (mai) este un moft, iar companiile fosesc tactici din ce în ce mai creative pentru a-și menține echipele mulțumite. Sunt companii care oferă standard în rândul beneficiilor zile de concediu în plus pentru zile de naștere, cadouri pentru sărbători, zile de naștere, prime de performanță și de vechime, asigurări de sănătate, abonamente medicale, buget pentru cheltuieli legate de sport, decontarea cheltuielilor pentru ochelari și câte și mai câte. Unele companii organizează petreceri pentru doamne de 8 Martie și le oferă cadouri, flori, bomboane. Niciunul dintre lucrurile enumerate nu se află în strategiile companiilor de amorul artei, ci pentru că, așa cum spuneam, starea angajaților este în relație directă cu bilanțul contabil, iar în cazul celor mai mulți motivarea intrinsecă are nevoie de stimulente.
Beneficiile extrasalariale câștigă tot mai mult teren de la un an la altul și aproape că nu există discuție în recrutare care să nu atingă acest subiect. Fie că e vorba de poziții cât se poate de simple sau complexe, pachetele extrasalariale au prins avânt. Bonurile de masă și decontarea cheltuielilor de transport sunt cerute cu foarte mare seninătate de orice lucrător necalificat, din start, pentru a presta orice job – indiferent că alternativa este să stea „pe bară”, să lucreze la negru (pentru câțiva lei în plus) sau să se bazeze pe traiul de pe urma ajutoarelor sociale.
Bonurile/cardul de masă reprezintă beneficiul cel mai des întâlnit în rândul angajaților români, conform unui studiului Benefit, realizat de Edenred. Cercetarea mai arată că în rândul celor mai dorite beneficii extrasalariale se mai numără cadourile – beneficii în natură (28%), turismul intern, prin voucherele de vacanță (25%) și cadourile oferite pentru ocazii speciale (15%). În plus, un beneficiu interesant pentru angajați este munca în regim remote. În vizorul românilor intră însă și alte tipuri de beneficii – de pildă, nouă din zece angajați își doresc pentru 2024 servicii de sănătate mai complexe în pachetul de beneficii extrasalariale, conform unui studiu realizat de MedLife și NN România, în colaborare cu eJobs, în perioada 16 octombrie – 6 noiembrie 2023, în mediul online.
Când am auzit prima oară de spațiile atipice destinate IT-iștilor, pentru a le stimula creativitatea, zone dedicate tenisului de masă, de pildă, mi s-a părut un lucru neobișnuit. Acum însă, această abordare pare la ordinea zilei, pentru atragerea angajaților la birou – zi de zi, dar și pe termen lung. Floria, de pildă, pregătește lansarea unui serviciu de abonamente corporate: „Venim practic cu o soluție pentru nevoia angajatorilor de a oferi un birou frumos, cu o atmosferă caldă, ca acasă, în care angajați pot fi productivi, dar și creativi și relaxați. Există acest trend în organizații, de a crea zone verzi, cu design biofil, de «a da viață» spațiului cu buchete de flori colorate și vesele”, spune Marina Popescu, director general al Floria.ro. În plus, sunt companii de design care marșează pe amenajarea spațiilor de birouri pentru a deveni mai prietenoase, mai atrăgătoare. „Oamenii sunt resursa cea mai importantă a unei companii” este o exprimare atât de des folosită încât pare goală de sens, mai cu seamă că realitatea dovedește adesea contrariul. Cât de importanți sunt pentru firme însă oamenii amintește și pelicula „Up in the Air”, cu George Clooney. În acest caz, povestea era despre concedieri. Demisiile însă sunt cu mult mai păguboase.
Ioana Mihai-Andrei este redactor-șef Business Magazin