Balet electoral la pompa de benzină
O scurtă pală de vânt în pânzele opoziției a furnizat-o declarația ministrului de Finanțe Ioana Petrescu, care a dat de înțeles că din veniturile furnizate de majorarea accizei la carburanți de la 1 aprilie ar urma să fie alimentat și fondul de pensii și salarii, nu doar să fie create resurse pentru autostrăzi, reducerea CAS sau investiții în sănătate și educație, așa cum zicea în ianuarie premie…
Nu atât declarația ministrului, cât realitatea că FMI a aprobat majorarea accizei, ba chiar a cerut acoperirea deficitului creat de faptul că majorarea se aplică abia din aprilie au schimbat însă subtil ținta de atac: dacă la început președintele spunea că banii colectați în plus la buget vor hrăni strict nevoile electorale ale baronilor, acum președintele a apreciat, într-o scrisoare adresată premierului, doar că majorarea accizei “va conduce la pierderea competitivității la nivel regional” pentru transportatori și va duce la creșterea prețurilor de consum.
Îndulcirea tonului prezidențial a coincis însă și cu altă prioritate bugetară nou-apărută în contextul crizei din Ucraina, cu insistența consecutivă a NATO pentru consolidarea prezenței militare în zonă: la bilanțul MApN, Traian Băsescu a cerut explicit alocarea unor bani suplimentari, la rectificarea bugetară, pentru creșterea capacității de reacție a armatei. Iar premierul Victor Ponta a preluat prompt mingea venită la fileu, explicând că “dacă mi-ați da 2,4 miliarde de lei aș renunța mâine la acciza pe carburant”, dar “problema e de unde luăm banii, că de undeva trebuie să îi luăm dacă dorim să avem în continuare școli, spitale, armată, poliție, dacă vrem să facem autostrăzi”. A fost prima dată când armata a apărut în discursul premierului drept beneficiar potențial al veniturilor suplimentare din acciză.
În astfel de condiții, recentul miting PMP contra accizei, văzut de Elena Udrea drept startul unei furii populare contra Guvernului care ar putea dacă nu să doboare actuala putere, măcar să crească mai rapid în sondaje cota PMP, rămâne doar o acțiune electorală de trecut la arhivă, alături de alte acțiuni asemănătoare în care nu se unește, ci concurează direct cu PDL (care a anunțat și el proteste în benzinării cu ocazia zilei de 1 aprilie). Unificarea partidelor de dreapta sub conducerea PMP, invocată de Elena Udrea drept singura cale de a nu rămâne cu USD la putere și la Cotroceni, și la Guvern, și în Parlament rămâne evident improbabilă, atâta vreme cât PMP continuă să funcționeze ca un aspirator de parlamentari și europarlamentari de la PDL și PNL.
După ce insistența Elenei Udrea și a lui Cristian Preda pentru ca Elena Băsescu să candideze pe listele PMP pentru europarlamentare a rămas fără ecou, singurele puncte de tactică electorală ale partidului dornic să preia șefia dreptei în România au rămas acum încercarea de recompunere, măcar la nivel de imagine, a trioului tradițional Băsescu-Boc-Udrea, cu impact strict la “nucleul dur” de fani ai ai președintelui (așa cum s-a întâmplat la reuniunile Fundației Mișcarea Populară), la care se adaugă mai nou și declarațiile Elenei Udrea că l-ar putea învinge pe Victor Ponta la prezidențiale.