Baby spa - cursuri de înot pentru juniorii care învață să meargă
Este prea mic pentru a dansa, chiar și pentru a alerga sau a merge, însă la o lună un copil nu este prea mic pentru a fi inițiat în tainele înotului. Deși nu o să învețe efectiv să înoate până la vârsta de trei ani, educația acvatică a unui copil începe de la vârste mult mai fragede.
La doar câteva minute de mers cu mașina de București Mall (sau Vitan Mall, cum mai este cunoscut), pe o străduță ferită de ochii necunoscătorilor, într-o clădire cu un etaj își are sediul Baby Spa. Lansat în urmă cu cinci ani, într-o zi de noiembrie, centrul a pornit la drum cu 20 de copii.
După primul an de funcționare numărul copiilor care treceau lunar pragul centrului pentru a participa la cursurile de educație acvatică era de 300. Acum, în fiecare lună numărul de abonamente variază între 350 și 360. “Avem luni de vârf și luni mai slabe. Mai mulți părinți aleg să îi aducă pe cei mici doar în sezonul cald”, spune Anca-Cristina Grecu, general manager al Baby Spa. Există însă și părinți care își aduc copii pe tot parcursul anului.
Ideea acestui business le-a venit unor români, părinți la rândul lor. Ei au mers în Franța unde au descoperit că acest gen de activitate este cunoscut la scară națională, practicat la scară națională, ba chiar mai mult, reglementat prin lege. La momentul respectiv, în România acest tip de business apăruse, însă era la început de drum, așa că exista încă loc de dezvoltare. “Încă de la început am înțeles că sunt mulți părinți care ar fi interesați să își aducă copii la cursuri de educție acvatică”.

Anca-Cristina Grecu recunoaște că abonații Baby Spa au de regulă venituri peste medie, dar și educație peste medie. “Mulți dintre părinți lucrează în corporații. De asemenea, mulți au auzit de noi înainte să vină aici, pentru că s-au interesat de modalități prin care copiii lor să ia parte la programe de educație timpurie”.Anca-Cristina Grecu, care conduce Baby Spa încă de la lansarea pe piața locală, spune că cea mai bună metodă de promovare a centrului a fost experiența clienților. “Cea mai bună metodă de a ne face cunoscuți a fost pentru noi experiența transmisă de mămici și tătici altor persoane interesate”. Pe lângă activitățile manageriale, Anca-Cristina Grecu participă uneori la activitățile acvatice ale clubului.
Alături de ea lucrează și alți 20 de profesori și kinetoterapeuți, absolvenți de Educație Fizică și Kinetoterapie la UNEFS. “La Universitate există chiar un curs pentru masteranzi care se numește Baby Fitness”.
Absolventă a Academiei Naționale de Educație Fizică și Sport și cu un master în antropologie motrică, managerul Baby Spa spune că indiferent de vârsta copilului educația acvatică are efecte benefice în dezvoltarea psihomotorie.
“Am dus-o pe Maria la Baby Spa de când avea șapte luni. Au trecut trei luni de atunci și se văd o serie de efecte. Cel mai important este că nu îi este teamă de apă, ba, mai mult, îi place”, spune Anca, angajată într-o companie de asigurări. Ea explică faptul că a ales să o ducă pe Maria la cursuri de educație acvatică pentru că pentru copiii foarte mici nu există alte activități sau sporturi pe care să le poate practica.
La Baby Spa pot fi înscriși copii începând cu vârsta de o lună. În cazul copiilor din prima grupă de vârstă – o lună-patru luni – părinții au la dispoziție două opțiuni: pot chema profesorul acasă sau pot veni la club. “Pentru copiii din această grupă de vârstă există trei proceduri: masaj, gimnastică și hidroterapie. Acestea se realizează fie la domiciliu fie în cabinetul special amenajat de la sediu”. După vârsta de patru luni, copiii pot fi aduși în piscină. Pentru cursanții din cea de-a doua grupă de vârstă – patru luni-trei ani – există de asemenea două posibilități. Pe de-o parte ei pot participa la ședințe individuale cu profesor și cu părintele dacă acesta vrea să participe. Pe tot parcursul cursurilor profesorul va rămâne același. Există însă și posibilitatea ședințelor de grup unde participă întotdeauna un părinte. Grupul este coordonat de doi profesori.
Ultima grupă de vârstă începe la trei și se termină la zece ani. Aici, copiii participă doar la ședințele de grup, fără părinți și sub supravegherea a doi profesori coordonatori. “Copiii din această grupă învață tehnici de înot. După vârsta de trei ani un copil începe să înoate. Până atunci nu are coodonare. De-a lungul timpului însă, dacă participă la cursuri dobândește achiziții motorii acvatice precum plutirea, echilibrul și respirația”, explică Anca-Cristina Grecu. Ea mai spune că teama de apă începe să se manifeste de la șapte luni, iar pentru a o depăși este nevoie de exerciții constante.