Avocatul din spatele celor mai mari tranzacții din banking

“Totul în jurul nostru e relație, interconectare. Uneori există blocaje, uneori există crize, dar totul este relație, iar rolul meu – așa cum îl văd eu – este să pun lucrurile în legătură și în mișcare, cu instrumentele și cunoștințele mele”, spune  Cristina Filip, care a preluat din primăvara lui 2016 rolul de managing partner al casei de avocatură PeliFilip, după ce Francisc Peli și-a încheiat mandatul la conducerea firmei. „Am pornit la drum cu 13 avocați, astăzi suntem 71, dintre care 12 parteneri – Alexandru Bîrsan, Alina Stancu Bîrsan, Carmen Peli, Cătălin Alexandru, Cătălin Suliman, Cristina Filip, Eliza Baias, Francisc Peli, Ioan Dumitrașcu, Ioana Roman, Mihnea Săraru, Oana Bădărău.”
Cristina Filip activează în avocatură de 20 de ani, iar firma PeliFilip a înființat-o alături de câțiva parteneri și prieteni acum 10 ani. La întrebarea «cine sunt eu?» nu are încă răspunsul definitiv; spune că nu este avocat, ci practică o profesie – avocatura – relaționând cu oamenii din perspectiva experienței, informațiilor și expertizei pe care le are în domeniul juridic. „Eu sunt un om în căutarea și în împlinirea potențialului propriu. Cred că pe calea profesională reușim să facem descoperiri, dar aceasta nu este singura cale; cred că sunt definită de mediul în care am crescut, de oamenii pe care i-am întâlnit, oameni care mi-au fost profesori, care mi-au fost și îmi sunt în continuare prieteni.” Primul proiect semnificativ la care a lucrat a fost legat de un plan promovat de Banca Mondială, dar realizat în exclusivitate de avocați români: revizuirea legii privatizării și a normelor metodologice la aceasta, în 1999.
Printre cele mai mari tranzacții la care a lucrat Cristina Filip se numără privatizarea BCR – care, cu cele 3,75 mili­arde de euro, e cea mai mare tranzacție din palmaresul statului român. A fost un contract la care s-a lucrat timp de cinci ani și jumătate, o privatizare complicată, venită după o altă tentativă de vânzare a băncii și în care s-a avut în vedere, ca variantă „de refugiu”, intrarea în acționariatul BCR a Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și a International Financial Corporation (IFC), divizie a Băncii Mondiale. Cele două instituții financiare ajunse „în finală” au fost Erste și Millennium BCP, pentru ca în cele din urmă oferta austriecilor să fie acceptată. Privatizarea BCR a marcat, de asemenea, prima dată când statul a desfășurat negocieri paralele cu doi potențiali cumpărători.
O altă tranzacție semnificativă pentru cariera sa a avut loc în 2005: fuziunea dintre Banca Comercială Ion Țiriac (BCIT), cea dintâi bancă privată din România postdecembristă, înființată chiar în 1990, și HVB România, filiala băncii Bank Austria Creditanstalt (BA-CA). În cadrul noii instituții, HVB avea 50% plus o acțiune, iar restul aparținea entităților controlate de Ion Țiriac și acționarilor minoritari ai BCIT. În 2015, Țiriac a vândut restul acțiunilor deținute celor de la UniCredit (care preluaseră Creditanstalt în 2005) pentru aproximativ
700 de milioane de euro – tranzacție asistată, de asemenea, de Cristina Filip.
Lista poate continua cu achizițiile Băncii Transilvania: mai întâi a Volksbank (2015), cea mai mare preluare și fuziune de pe piața bancară românească la acel moment, estimată la peste 700 de milioane de euro, și ulterior cea a Bancpost (2017-2018), tranzacție cu o valoare de peste
200 de milioane de euro.
„Am fost implicată în foarte multe privatizări – în industria oțelului, în căi ferate; una dintre primele tranzacții a fost la Banca Agricolă. Am lucrat mult în industria energiei, am fost consultant la privatizarea societăților-pilot de distribuție și furnizare din Dobrogea și Banat, am fost consultant la privatizarea societăților de distributie și furnizare Moldova și Oltenia, lucrăm acum pentru SNN la proiectul Nuclearelectrica – unitățile de generare 3 și 4, am fost implicată intens în boomul regenerabilelor, cred că am avizat în proiecte cu privire la aproape 3.000 MW instalați și vânduți”, enumără ea alte tranzacții importante pentru economia românească la care a participat.

De profesie avocat
De ce crede că i potrivește această profesie? „Fiindcă sunt gata să ascult, să dau importanță și valoare cerințelor, întrebărilor și intereselor celorlalți oameni. Sunt foarte dispusă să aduc resursele mele la masă și să încerc să ajut. Este un mod în care importanța relațiilor se manifestă în viața mea. În același timp, de o vreme, o altă dimensiune foarte importantă pentru mine este autenticitatea: ceea ce fac, relațiile în care mă aflu, lucrurile pe care le spun trebuie să fie aliniate cu ceea ce sunt și ceea ce simt în interior. Și am văzut că, uneori, aceste lucruri pot să vină împreună și să potențeze foarte bine rezultatul sau, alteori, să intre în conflict.” Managing partnerul de la PeliFilip povestește că una dintre opțiunile pe care le avea la momentul alegerii studiilor, încurajată și de părinții săi și de care era ea însăși atrasă, era medicina; avea însă o problemă: „Atunci când văd sânge, leșin”. Prin urmare, și-a dat seama destul de devreme că existau niște bariere – pe care și-a închipuit că nu le va putea depăși – între ea și pasiunea pentru a ajuta oamenii în calitate de doctor. A ajuns astfel la profesia juridică în doi pași: „Îmi doream să lucrez în diplomație, sunt pasionată de istorie și am trăit destul de mulți ani – aveam 14 ani la Revoluție – într-o lume foarte polarizată, cu foarte multe tensiuni strategice, și mi-am închipuit că diplomația și tratatele vor avea în continuare un cuvânt de spus în a asigura o lume mai liniștită, un loc unde oamenii să poată să trăiască fericiți. Aveam 18 ani, era destul de mult idealism, însă căutam o soluție și modul în care mă puteam eu cupla la acea soluție”.
A ajuns la concluzia că cea mai complexă pregătire pentru viitoarea carieră în diplomație ar fi putut să o primească la facultatea de drept, întrucât marii diplomați români și marii diplomați la a căror istorie avusese acces aveau formare juridică. „Părinții mei au fost sceptici, sugerând să am totuși o profesie economică.”
Întâmplarea a făcut ca în primul an de facultate să aibă o întâlnire cu cineva care lucra în diplomație, iar persoana respectivă a reușit să îi creeze un tablou foarte puțin atractiv și să îi spună că lumea s-a schimbat foarte mult, iar un diplomat din România va putea cu greu să mai schimbe lucrurile. Spune că, într-un fel, întâlnirea aceea a ajutat-o să se reorienteze către cariera juridică.
Ulterior, a avut șansa unui interviu la una dintre marile firme de avocatură de pe piața locală la acel moment. „A fost primul interviu din viața mea, primul CV pe care l-am făcut în aceeași zi în care aveam programat interviul. A fost ceva cu totul diferit, mi-au vorbit despre aria de consultanță juridică, pe când informația și expunerea mea de atunci îmi spuneau că profesia juridică se întâmplă mai mult în instanță.”
În prima zi de lucru a fost invitată în camera de date a societății Romtelecom, întrucât firma de avocatură se ocupa de privatizarea instituției; acolo a petrecut primele trei săptămâni de practică.
„În primii mei ani de practică am simțit că zburam, am avut ocazia să lucrez la proiectul Băncii Mondiale pentru reformarea legii privatizării și la pregătirea normelor metodologice la această lege și la alte proiecte foarte importante pentru modul în care, apoi, s-au așezat reforma și privatizarea în România. Simțeam că participam la o schimbare structurală a țării și credeam că o vom ține tot așa.”
Un alt moment important al carierei a fost cel în care a devenit partener în cadrul aceleiași firme de avocatură, după șase ani de la începutul colaborării. „Erau mai multe responsabilități, mai multă presiune, dar eram dispusă să mi le asum. Într-adevăr, această poziție te duce într-o zonă în care îți pui foarte, foarte multe întrebări. Te face foarte responsabil pentru echipele cu care lucrezi, ce vrei să le oferi, în ce mod se desfășoară relațiile cu clienții.”
UN alt mod
de a face lucrurile
Casa de avocatură PeliFilip a fost înființată în vara anului 2008, practic la începutul crizei, de mai mulți avocați tineri cu vârste în jurul pragului de 30 de ani. Astăzi, PeliFilip este una din societățile de avocatură de top din România, furnizând asistență în practic toate ramurile de drept relevante pentru afaceri care operează în România sau care vizează România. Avocații de la PeliFilip au experiență în mai multe domenii, cum ar fi infrastructură și concesiuni, fuziuni și achiziții, energie, drept societar, imobiliar, concurență, finanțări și piață de capital, dar și dreptul muncii.
Cristina Filip își amintește că în 2008, alături de un grup de prieteni, au ajuns la un moment în care și-au dorit să facă lucrurile altfel, luând astfel decizia să înființeze casa de avocatură PeliFilip.
„Când am făcut pasul, am știut cumva de ce o facem. Era ceva ce ne doream și nu puteam să realizăm acel lucru în locurile în care eram. Într-adevăr, ca să poți face o casă de avocatură de succes ai nevoie de o relație extraordinară cu clienții tăi, un portofoliu din ce în ce mai bogat, încrederea oamenilor – ai nevoie de oportunități. Dar înainte să poți rezolva o problemă pentru ceilalți, tu trebuie să te așezi bine intern, în ceea ce vrei să faci. Dacă nu ești confortabil pe deplin, e nevoie să faci o schimbare”, descrie ea începuturile casei de avocatură PeliFilip.
Primii clienți ai casei de avocatură PeliFilip au fost grupurile Țiriac, Vodafone și OMV Petrom.
În foarte scurt timp a venit însă criza, iar numărul tranzacțiilor din România s-a diminuat considerabil, așa încât Cristina Filip a mers cu echipa în arii de drept care abia atunci erau descoperite la noi – tranzacționările, restructurările financiare, corporatiste și de resurse umane, prevenirea conflictelor colective de muncă. „Din prima zi a noii noastre firme, noi eram aceleași persoane, ne întâlneam cu persoane cunoscute care ne spuneau: «Să faceți voi un proiect, două, veniți la mine și eu raportez mai departe că sunteți aceiași oameni și ați reușit deja în două tranzacții. Acum însă, cu voi la început de firmă, eu ce garanții am?».”
Pe de altă parte, Cristina Filip admite faptul că venirea crizei a fost și o oportunitate pentru casa de avocatură. Unii clienți au devenit un pic mai atenți la conținut și soluție, iar nu la formă, pe când alții au rămas „foarte agățați de formă și de nume, de umbrela sub care să se ascundă. Dar erau și oameni care aveau probleme grave de rezolvat, și întrebarea lor cea mai importantă era «Voi puteți să ne ajutați? Cum?» Când asta era întrebarea, noi intram și câștigam pitch-ul. Dar dacă întrebarea era «OK, dar cum facem dacă se întâmplă ceva, dacă nu iese ceva?», nu aveai ce face.”
Atunci când au luat decizia de a înființa o firmă, partenerii de la PeliFilip credeau și într-un echilibru între viața personală și cea profesională. „Eu lucram 14 ore pe zi, în fiecare zi; aveam o vagă bănuială că nu e chiar sustenabil. Ce am făcut pe urmă a fost să lucrez 16 ore pe zi. Tipul acesta de responsabilitate, în care câțiva oameni, alături de care a venit o echipă și apoi am tot crescut, te face să dai totul. Primii trei ani au fost de o intensitate mult mai mare. Am fost 13 avocați în prima zi, peste un an eram 25, peste trei am ajuns la 30 și ceva. Iar apoi exista și responsabilitatea – toți veneau la noi cu un pariu pe care nu puteau să îl piardă.”
Când a venit criza, își amintește avocatul, unii clienți erau în parteneriate în care se angajaseră la lucruri pe care acum nu mai puteau să le facă, și urma să piardă. Mulți au reușit să se redreseze, să încheie noi parteneriate, poate pe parcurs au fost nevoiți să cedeze ceva. „Alții, pe de altă parte, și-au închis atât de mult mintea încât au pierdut. Aveam și cealaltă parte, care voia să folosească la maximum ocazia. S-au dezvoltat foarte mult relațiile colective de muncă, întrucât au fost restructurări destul de mari în România – unele publice, altele mult negociate. Au pornit foarte multe litigii și arbitraje, un domeniu de care noi nu credeam că o să ne ocupăm. Unele lucruri au putut fi rezolvate out of court (în afara tribunalului – n.red.), dar cu altele a trebuit să mergem în instanță; am luat astfel decizia strategică să extindem echipa noastră cu o echipă de litigii. În nouă ani de zile, am creat practic una dintre cele mai tinere și valoroase echipe de litigii, pornind de la zero.”

O piață cu multe zerouri
Piața serviciilor de avocatură de business din România a fost în scădere anul trecut, după o perioadă de boom, în acest moment fiind estimată la o valoare cuprinsă între 100 și 120 de milioane de euro, potrivit datelor ZF. În anii 2007-2008 valoarea sărea de 150-160 milioane de euro. Presiunea pe tarife este foarte mare, ceea ce duce la scăderea veniturilor pentru cei mai mulți dintre avocați. Cele mai mari 25 de firme de avocatură sunt cele care duc în spate cea mai mare parte a pieței, dar rezultatele lor financiare nu sunt publice. În perioada 2015-2017 casele de avocatură locale au avut mai mult de lucru ca urmare a revenirii economiei și a creșterii interesului investitorilor pentru piața locală. Piața de fuziuni și achiziții și-a revenit, doar anul trecut fiind încheiate peste 100 de mutări strategice, unele cu o valoare de peste 100 de milioane de euro.
Casele de avocatură au asistat aceste mutări, fiind implicate în procesele de exit ale unora dintre cele mai mari fonduri de investiții, precum și în consolidările de portofolii sau în decizia de intrare pe piața locală a unora dintre cele mai importante nume din zona imobiliară, banking, retail sau energie. Antreprenorii s-au lăsat și ei consiliați, indiferent că a fost vorba de o listare la bursă, de o vânzare totală sau parțială.
În România, cel mai bine plătiți avocați de business câștigă în medie câteva sute de euro pe oră, tarifele pe piața locală fiind în continuă scădere în ultimii ani, potrivit calculelor ZF realizate pe baza informațiilor din piață. Tarifele variază în funcție de caz, de complexitatea acestuia, de relațiile pe care casa de avocatură le are cu clientul respectiv și de existența unui contract punctual sau nu.
Miza pentru un client nu trebuie să fie neapărat măsurată de la 100 de milioane în sus, opinează Cristina Filip, pentru fiecare om miza mare exprimându-se într-un anumit fel; trebuie să simtă că are în față pe cineva dispus să pună totul pe masă și să devină un „insider”. „Noi nu suntem outside legal council, noi suntem insideri. În momentul în care un client ne dă un mandat, noi am trecut linia și suntem cu totul în echipa lui.”
În general, spune ea, cele mai puternice relații ale companiei sunt cu oamenii care au câteva caracteristici: sunt extrem de exigenți, dinamici, au probleme complexe de rezolvat și cu miză mare pentru ei, recunosc calitatea, o apreciază și aleg să-și rezolve problemele cu oamenii care pot să le dea soluții, „oameni care au disponibilitatea 24 de ore din 24 să fie acolo și să le pună interesele pe primul plan. Acesta este profilul clienților cu care am început în 2008, pe care i-am atras după aceea și cu care suntem în relații pe termen lung”.
Esența profesiei de avocat este servirea intereselor clienților, crede Cristina Filip, dar modul în care o faci poate fi diferit. „Dacă stai și soliciți o serie de documente, îți interoghezi clientul, mai ceri apoi un dosar e una; alta e să zici: «Ne dai voie să intrăm?», pentru că atunci noi venim și clientul nu simte că facem cercetare internă, deși noi o facem. Luăm informații, cunoaștem contextul și mult față de povestea pe care ne-o spune, noi simțim nevoia să cunoaștem mai mult.”
Ea remarcă faptul că solicitările clienților sunt din ce în ce mai mult în sensul acesta – să se cunoască foarte bine businessul, obiectivele, industria și tendințele. „Modalitatea în care ești interesat să afli spectrul spre care mergi, cât de mult lărgești orizontul ca să cunoști o situație reprezintă o investiție pe care, de cele mai multe ori, clientul nu o susține. Noi o facem și stabilim, în mod natural, cadrul unei relații pe termen lung, iar în cazul acesta investiția noastră are sens.” Filip spune că avantajul său a fost că a plecat de la un rol în care se simțea foarte confortabil, și anume acela de profesionist. „Eram pe un teren sigur, și când mă întâlneam cu un client nu trebuia să fac decât meseria mea și ieșea bine. E posibil să nu ai potențial pentru mai multe roluri la un nivel relevant.” Spune că rolurile pe care le deține în cadrul casei de avocatură au venit oarecum treptat, atunci când ea le-a lăsat să se manifeste. „Fiecare om reacționează bine într-un anumit context, iar eu am avut contextul de a le crește. Cineva mi-a spus: «OK, faci asta foarte bine, nu ai vrea să te ocupi și de altă echipă?», iar încrederea dată de întrebarea în sine este un pod pe care poți să pășești. Am văzut că a ieșit, că echipa a dat rezultate, iar modul în care am coordonat și administrat lucrurile a fost ceva cu care am pornit mai departe și care mi-a fost apoi folositor și în profesie.”
Spune că în momentul în care a luat decizia de a pune bazele unei noi case de avocatură, nu a văzut-o foarte mult ca pe un business; s-a gândit că este o nouă formă în care să facă, alături de parteneri, același lucru ca până atunci, dar a descoperit că era nevoie și de alte activități pentru dezvoltarea proiectului. Ca de exemplu, ea spune că de patru ani PeliFilip are departament intern de comunicare și marketing. „Acum avem și HR manager – asta nu înseamnă că noi nu mai avem contact cu colegii noștri sau că nu mai discutăm toate problemele lor, dar avem și această funcție și un specialist care să ne sprijine. Unele lucruri le-am învățat, altele le-am completat aducând specialiști în jurul nostru. În contextul în care mă aflu eu, a fost bine pentru mine să pun în valoare niște trăsături și abilități pe care le aveam; într-un alt context, poate nu mi se mai oferea ocazia să explorez și rămâneam un profesionist pe care nu îl interesau restul lucrurilor, dar viața mea ar fi fost mai săracă.”
Există activități la care spune că se simte mai puțin în elementul său, spre exemplu vânzarea serviciilor PeliFilip. În calitate de managing partner, însă, trebuie să aibă discuții cu partenerii săi – care și ei se simt inconfortabil – despre facturarea clienților după procedură sau la anumite termene.
În general, relația client-avocat nu este un parteneriat de business, spune ea. „Sunt anumite circumstanțe ieșite din comun în care, atunci când lucrezi pe success fee, împarți și beneficiile și riscurile. Poate atunci ai niște comportamente mai agresive, încurajat de acest aranjament, poate e chiar un conflict. E bine să nu fii omul care încurajează la risc, atunci când te ia cineva drept consultant. Nu ar fi potrivit să te întrebe clientul: «Împarți acest risc cu mine?» Am primit însă de foarte multe ori întrebarea «Tu dacă ai fi în locul meu, ce ai face?», pentru că am ajuns la acea relație de încredere cu clienții. În unele cazuri am spus cum m-aș poziționa eu, cu înțelegerea mea, dar întotdeauna omul de decizie e cel care își asumă riscul, iar nu consultantul.” Crede că oamenii au dificultăți în a lua o decizie atunci când simt că totul e teoretic, iar rolul casei de avocatură este să încerce să traducă ce înseamnă acest lucru în contextul acelei tranzacții, la momentul acelui proiect, la momentul în care se află compania: „Și lucrăm foarte mult pentru a face acest lucru, e dincolo de due diligence. Omul de decizie respectiv a fost selecționat de acționarul lui pe baza unui set de criterii și cunoscând viziunea, planurile și strategia acelei companii; iar noi trebuie să îl ajutăm aducându-i informația reală, informația bine cântărită. Eu am fost, încă din 1994, când am intrat la facultatea de drept, antrenată să fiu atentă zi de zi la limite și la cum te poți asigura că ele nu devin obstacole. Și asta mă ajută să știu rolul meu în tranzacție.”
Ceea ce a realizat compania în primii 10 ani a depins și de cum s-a răspuns la întrebarea „Cum alcătuim, cum construim și cum păstrăm echipa lângă noi?“. Spune că echipa a fost încă de la început foarte importantă, iar asta nu a fost ceva întâmplător: „Ne-am făcut la început un memo, care avea trei pagini, iar jumătate de pagină se referea la cum o să funcționăm împreună. În primul rând, colegii noștri sunt în general crescuți în firmă, ceea ce înseamnă că am crescut 10 generații de avocați.”
Nu toți cei care au venit în firmă au rămas, unii părăsind compania la diverse momente. „Dar noi înșine plecând din anumite locuri, nu mai e un șoc pentru noi că oamenii pleacă la un moment dat. Acest lucru mă ajută pe mine să înțeleg că dacă un coleg ia decizia să plece, e posibil ca povestea noastră să nu mai fie și povestea lui. Discutăm despre acest lucru destul de deschis, colegii noștri trec prin niște filtre când ni se alătură, și ei ne scanează pe noi, dar și noi pe ei. Trebuie să fie o potrivire destul de bună, iar asta ajută.”
Cristina Filip spune că alege viitorii colegi din facultăți; aceștia participă apoi la o școală de vară, astfel încât partenerii să îi poată cunoaște. Potențialii angajați petrec șase săptămâni cu partenerii, sunt invitați la petrecerile și evenimentele companiei, existând astfel un soi de fidelizare înainte de a se alătura casei de avocatură. „În plus, cred că e vorba și de profilul omului – colegii mei sunt oameni aspiraționali, care vor provocările acestea, îi interesează mediul, proiectele și oferta pe care noi o formulăm către clienții noștri. Cumva, și tipul profesiei îi atrage și îi ține lângă noi. Apoi legăm relații reale de prietenie, ne știm pasiunile unii altora, știm ce facem în timpul liber, știm dacă cineva este bolnav sau trece printr-o problemă sentimentală, dacă așteaptă copii. Relațiile sunt foarte strânse și experimentăm, întrebăm: «Ce e cel mai important pentru voi? Unde să ne concentrăm atenția?» Ai zice că aproape n-am avea timp să facem altceva. Dar nu fac aceste lucruri singură, pentru că suntem o echipă. Toți oamenii care au venit alături de noi au trecut și ei testul ăsta.”

„Je ne regrette rien”
Care sunt punctele tari și cele slabe ale managing partnerului de la casa de avocatură PeliFilip? „Știu cum se face profesia aceasta, așa încât atunci când cer ceva de la cineva măsor și față de posibil, și față de imposibil. Nu cred că este despre mine – în nimic. Când am o conversație cu un coleg, cu un client, nu este doar despre mine sau nu este despre mine în principal, iar asta mă face să fiu deschisă, curioasă.” Ea amintește și trecerea de la jocul individual la jocul de echipă și de faptul că a reușit să scrie lucruri în comun cu colegii săi. Pe de altă parte, un punct slab ar fi lupta de a așeza responsabilitățile corect și a nu prelua de la ceilalți. „Cel mai bun lucru este să ascult oamenii întotdeauna, până la capăt, și să îi ajut să ajungă singuri la soluție, fiindcă oamenii au soluțiile și răspunsul. Există cazuri în care, atunci când nu iese ceva, cred că este vina mea, iar asta mă poate face defensivă și anumite opțiuni îmi scapă în momentul respectiv.” Cristina Filip crede că obsesia de a compara situația de acum cu cea din 2008 frânează valorificarea potențialului din prezent și, de asemenea, este selectivă: „Am văzut preocupare, chiar stres, am văzut niște blocaje, însă n-am văzut concentrare pe evitarea repetării greșelilor sau prevenirea lor. Eu cred că deocamdată este business as usual, se construiește mult, se investește mult, companiile din România încă nu au într-un număr atât de mare acea masă care să atragă niște investitori sau un influx de capital și mai e încă de crescut. Mai avem nevoie de câțiva ani buni de creștere până vine următoarea criză”.
Fă-ți treaba în continuare – asta e ceea ce a învățat de la clienții săi. „Fă foarte bine ceea ce faci, construiește și pregătește-te să fii agil, să fii adaptabil, lărgește-ți rețeaua și cooperează mai mult.”
Cristina Filip recunoaște că este uluită de faptul că foarte mulți oameni „care sunt extraordinar de buni în ceea ce fac, vizionari chiar, care oferă noi modalități de a face business sau produse extraordinare nu reușesc să fie mai colaborativi și să pună pe agenda guvernului niște teme mai importante. Sunt o mulțime de lucruri care așteaptă reglementare, care așteaptă simplificare, care așteaptă codificare sau mai multă predictibilitate și nu reușim, dinspre mediul de afaceri, să construim o agendă care să stea pe masa guvernului în fiecare zi, așa încât oamenii de acolo să fie obligați să înceapă cu ea.”
În ceea ce privește activitatea de avocat de business, spune că pentru ea numărul de zerouri nu e important, întrucât a depășit acest șoc chiar din primul an de practică. „Am lucrat pe un proiect în care, dacă se întâmpla ceva greșit, eu și toată familia mea extinsă, cu toți prietenii mei n-am fi putut să acoperim pagubele. Sigur, niciodată nu se întâmplă ceva atât de grav din cauza unui avocat, nu avem noi rolul acela, dar atunci am simțit pentru prima oară un fior paralizant. A trebuit să rezolv acea problemă în momentul respectiv, pentru că dacă ți-e frică, ca avocat, de suma cutare sau cutare, nu ești bun pentru profesia asta.”
„Eu nu pot să spun «Je ne regrette rien», pentru că nu am vocea necesară să cânt melodia respectivă”, spune Cristina Filip râzând. Admite că au fost perioade în care a regretat anumite lucruri, împăcându-se apoi cu situația respectivă. „Ce știu este că orice regret cu privire la ceva din trecut îmi fură capacitatea de a fi în prezent, iar angajamentul meu față de mine este să trăiesc cât se poate de mult în prezent. Asta nu înseamnă că nu îmi pasă de ziua de mâine, însă să fii prezent – să faci și să fii în momentul în care ești – are nevoie de toată atenția și concentrarea mea. Sunt multe studii care arată cât de mult ne fuge mintea, e deja dificil să fiu în prezent, să mă bucur de el, să îl scanez, să îl măsor dacă mai stau și plâng după ceva din trecut. Mai mult, sub fiecare regret era altceva pe care am decis să-l lucrez altfel decât prin regret.”

Cristina Filip este managing partner al casei de avocatură PeliFilip, fiind specializată în fuziuni și achiziții (M&A), joint venture și contracte comerciale. Ea a lucrat la mai multe tranzacții importante, sfătuind părțile implicate din sectoare precum oil & gas sau cel energetic.
În ultimul an de studii în cadrul Facultății de Drept (absolvită în 1998), a fost primită ca stagiar al uneia dintre cele mai mari case de avocatură, unde a descoperit profesia de avocat consultant. Primul proiect semnificativ la care a lucrat a fost legat de un plan promovat de Banca Mondială, dar realizat în exclusivitate de avocați români: revizuirea legii privatizării și a normelor metodologice la aceasta, în 1999.
Casa de avocatură PeliFilip a fost înființată în vara anului 2008, practic la începutul crizei, de mai mulți avocați tineri, cu vârste în jurul pragului de 30 de ani, care au reușit totuși să dezvolte o firmă care și-a găsit locul în piață, devenind în scurt timp un jucător de top.
Mai mulți avocați de la  PeliFilip și-au completat educația prin absolvirea unor programe de învățământ sau prin practică în străinătate, în Marea Britanie, Franța, Germania, Olanda sau Belgia. Acest lucru le-a permis să își însușească cunoștințe de specialitate care nu sunt disponibile în România.
De asemenea, avocații firmei au dobândit o experiență practică importantă în cadrul unora dintre cele mai importante proiecte ca valoare și însemnătate pentru economie ale ultimilor 10 ani.

Sfaturi pentru tinerii manageri

1. Să încerce, dacă poate, să intre într-un loc și într-o activitate fiindcă îi plac, nu fiindcă se gândește că din asta o să obțină imediat ceva, anume bani. E foarte important să găsească ceea ce îi place și îi dă un sens și să nu lase nimic să vină în calea acestui lucru. Celelalte rezultate vor veni.

2. Să își păstreze deschiderea.

3. Să își întrebe, foarte atent, fricile. De foarte multe ori facem sau nu unele lucruri pentru că ne e frică, și nici măcar nu știm de ce ne e frică. Frica neexplorată ne închide.

4. Să încerce să nu se uite la sine prin lentilele care au fost construite pentru el/ea de alți oameni. S-ar putea să le răsune în minte: „Vai, ce bun ești atunci când faci asta“, iar comportamentul său va reflecta acest lucru. Este însă doar o lentilă care i-a fost pusă.

5. Să nu trăiască rețeta altora, să se desprindă, să înceapă să trăiască propria viață.

6. Să-și cultive prietenii – cu timp, cu preocupare, cu energie, cu emoții. Să nu piardă legătura cu prietenii lor.

7. Este bine să nu trăiască doar într-un univers, așa cum ar fi cel profesional. Dacă se duce într-o bulă și universul profesional se suprapune complet pe toată viața sa, atunci când va avea dificultăți în job toată lumea sa se poate prăbuși. Să nu piardă niciodată din vedere că lumea este mai mare decât orice face, în orice moment, indiferent de profesie.

8. Sunt într-o perioadă în care trebuie să se ajute pe ei. Știu oameni care, tineri fiind, cred că pot să preia problemele celorlalți în întregime și cad sub această povară. La vârsta de început trebuie să se formeze pe ei, trebuie să investească în ei, să își cultive capacitățile, trebuie să se întrebe foarte des cine sunt.

9. Să păstreze un echilibru între a face ceva cu sens și a fi fericit.

10. Să rupă lista asta de sfaturi și să își trăiască viața liberi. Să asculte toate sfaturile care vin către ei, dar să nu le cadă pradă; să nu aibă impresia că cineva deține soluția pentru ei.