AVIONUL DISPĂRUT: Malaysia publică datele satelitare privind zborul MH370
Malaysia a publicat, marți, datele obținute de satelit folosite pentru a stabili traiectoria zborului MH370, dispărut la 8 martie, până la prăbușirea sa în Oceanul Indian, ca răspuns la solicitările rudelor pasagerilor.
Departamentul de aviație civilă a anunțat că a colaborat cu Inmarsat pentru a furniza 47 de pagini de date înregistrate de operatorul britanic de sateliți, precum și note explicative.
Rudele celor 239 de persoane aflate la bordul avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines au cerut publicarea datelor brute, pentru ca acestea să poată fi supuse și altor analize, în timp ce epava avionului încă nu a fost găsită.
Inmarsat a folosit sateliții pentru a ajuta la reconstituirea rutei aeronavei.
Avionul Boeing se deplasa pe ruta Kuala-Lumpur – Beijing la 8 martie, dimineața, când a schimbat brusc traiectoria la aproximativ o oră de la decolare, fără a oferi explicații.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro