AVERTISMENTUL pentru "mama tuturor crizelor" este luat în serios la BNR

La recenta întâlnire cu mass-media, guvernatorul BNR a fost întrebat ce impact ar resimți economia românească, după ce actuala criză se va fi stins, dacă se va adeveri profeția cunoscutului analist american Nouriel Roubini că va urma… „mama tuturor crizelor“. Răspunsul dat – de altfel singurul posibil din poziția oficială pe care o deține – a fost prompt: „Sper să nu se adeverească!“…

La recenta întâlnire cu mass-media, guvernatorul BNR a fost întrebat ce impact ar resimți economia românească, după ce actuala criză se va fi stins, dacă se va adeveri profeția cunoscutului analist american Nouriel Roubini că va urma… „mama tuturor crizelor“. Răspunsul dat – de altfel singurul posibil din poziția oficială pe care o deține – a fost prompt: „Sper să nu se adeverească!“…

Pentru toți cei interesați de mersul lumii, mai cu seamă în aceste vremuri de criză, e limpede că guvernatorul unei bănci centrale nu polemizează cu analiștii care se încumetă să privească în viitor, nu-i confirmă și nici nu-i infirmă. Ceea ce nu înseamnă că, în laboratoarele BNR, o atare prezicere, mai ales când vine de la profesorul Roubini, despre care se admite că a anticipat criza izbucnită în 2007-2008, nu e luată în serios și examinată pe toate fețele și sub toate aspectele. Inclusiv sub aspectul diagnosticului și al potențialului tratament. Roubini însuși spune că băncile centrale și guvernele lumii pregătesc scena pentru criza prevăzută de el. Deși, mai prudent ar fi fost să spună că iau în calcul și scenariul lui.

Dar ce profeție face Roubini, desigur dincolo de învelișul la care recurge – sintagma „mama tuturor crizelor“, cu previzibil impact mediatic puternic?  Și cum e greu de admis că i-ar fi putut scăpa o judecată căreia mulți gânditori – de-a lungul timpului – i-au dat expresie iar profesorul american Paul Kennedy, în cartea „Ascensiunea și decăderea marilor puteri“, a spus-o mai limpede ca nimeni altul, și anume că „probabil cea mai bună cale pentru a înțelege ce ne așteaptă este să aruncăm o privire înapoi, în istorie“, sunt tentat să încep de aici, de la semnalele istoriei,  analiza conținutului acestei profeții, pentru ca abia apoi să mă refer la  înveliș. Fiindcă Roubini și-a construit ipoteza privind mai întâi înapoi.

Nu mai departe însă de anii 1970! Istoria ține minte ce au însemnat (pentru occident în general și pentru România în special) cele două etape, din 1973 și din 1979, ale crizei petrolului. Prețul barilului urcase de la 3 dolari la 70-80 de dolari, pe piețe și-a făcut loc nesiguranța, scumpirea petrolului a provocat scumpirea mărfurilor generale în țările dezvoltate, cu deosebire în Europa și în America, iar băncile au urcat dobânzile. Pentru România, surprinsă cu o datorie externă neobișnuit de mare, criza anilor 1970 a însemnat intrarea în încetare de plăți în 1981, cu șirul ei de consecințe care ne mai împovărează și azi. Pe Roubini nu-l interesează însă toată povestea. El a reținut sinteza.

„Stagflația din anii 1970“, așadar!  Pe care o vede acum întâlnindu-se  „cu valul inflaționist global ce s-a învolburat în acest an“, într-un context asemănător anilor 1970. Pentru că tot petrolul e focarul și acum. Petrolul care, în 2020,  în martie-aprilie, coborâse la cele mai de jos prețuri în Europa, în timp ce în SUA a atins pentru scurt timp chiar prețuri negative – sub zero. Pentru ca spre  sfârșitul anului – proces continuat în 2021 – să depășească niveluri de 80 și chiar 90 de dolari barilul.

Sunt analiști ce susțin că, la noi, nu va avea impact scenariul lui Roubini, făcut pentru țările care s-au bazat pe politici fiscale și monetare relaxante pentru a stimula creșterea economică; și care, în pandemie, au cheltuit miliarde și miliarde de dolari sau euro pe cecuri de stimulare și achiziții de obligațiuni, ținând totodată ratele dobânzilor aproape de zero. Judecata, în acest sens, e corectă o sută la sută. Tot așa cum ar putea fi corectă și și judecata că o inflație de sub 4 la sută, sub nivelul șocului inflaționist din 2017-2019, când am suportat cea mai mare creștere de prețuri din UE, nu este de natură să ne îngrijoreze. Numai că, în acest an, inflația noastră are accente ce  nu pot fi trecute cu vederea. Începând de la cauze, care nu sunt interne. Sunt externe, fiind legate aproape exclusiv de prețul petrolului.

Nu mai departe de ieri, când INS a publicat cele mai recente cifre, am primit informații relevante în acest.  În primul rând despre dinamică: a plecat de la 2,06 în decembrie 2020, când mai dețineam cea mai bună poziție din Uniunea Europeană, și de atunci a urcat lună de lună, rata comunicată ieri fiind de 3,94 la sută. Concluzia? Suportăm a inflație atipică,  sărită…din definiție.

Ce zice definiția? Că inflația este creșterea generalizată a prețurilor de consum. A tuturor prețurilor și nu doar a câtorva. Și că, după ce Greenspan, pe când era șef la FED, a avansat cifra de 2 la sută, ca rată optimă sau normală, pentru că fără un pic de inflație orice economie deraiază, toată planeta a adoptat-o.  Or, ce spun cifrele de ieri? Cele de  la alimente sunt normale – 2,17 la sută, în jurul nivelului optim și cu mult sub medie. De asemenea, cifrele la servicii – 2,66 la sută, și ele cu mult sub medie. Cifrele la mărfurile nealimentare – mă refer la grosul lor – sunt de asemenea normale, în jur de 2 la sută. Cele legate de pandemie sunt chiar cu mult sub nivelul mediu al ratei anuale: articole de igienă și cosmetice – 2,58 la sută; articole medicale – 1,86 la sută; medicamente – 1,71 la sută. Prețurile, mai toate, sunt în…definiție. Și atunci, de unde ne vine inflația?

O cauză este totuși  internă: inflația  făcută de perpetuarea unui viciu. Țigările s-au scumpit cu 7,03 la sută. Iar țigările au  pondere mare în coșul de consum, în condițiile în care în gospodăriile populației cheltuielile pentru alcool și pentru tutun sunt mai mari decât cele pentru îmbrăcăminte și  încălțăminte laolaltă.

Dar cel mai mult gaz, peste inflația noastră, toarnă petrolul, care s-a scumpit pe toată planeta. Cu ce efecte la noi? Scumpirea combustibililor cu 11,75 la sută și a energiei electrice cu 16,97 la sută. Un șoc provocat în coșul de consum al gospodăriilor populației. O realitate care nu poate fi neglijată, având în vedere că și combustibilii, și energia electrică sunt focare nu doar puternice, dar și influente, care ar putea antrena în lunile viitoare un vârtej mai larg al scumpirilor.

Dar învelișul găsit de Roubini? Pentru că „profetul“, punând cap la cap stagflația din anii  1970 și actualul val inflaționist global, al patrulea din ultimii 100 de ani, lângă datoriile publice și derivatele lor, a găsit învelișul cu care să alerteze întreaga planetă: „Mama tuturor crizelor“. Cu asta însă, intenționat ori nu, depășește sfera fenomenelor economice avântându-se  în câmpul minat al unei alte dezbateri ce abia se înfiripă. O dezbatere legată de cea mai dură linie de confruntare din memoria vie, pe care o va antrena momentul retragerii stimulilor, ce se ridică la cifre astronomice, linie văzută deja ca o mare sursă de anxietate globală. Iar desele referiri la „războaie culturale“, la alunecări de la „Ciocnirea civilizațiilor“ la „Naufragiul civilizațiilor“ ne amintesc de Zbigniew Brzezinski, care nota în 2011: „Știm că există mai multe civilizații cu mandate proprii. Fapt ce ne obligă să ne bazăm pe coaliții transcivilizaționale, pentru a gestiona relațiile dintre națiuni“.