Home Actualitate Avertismentul dur al Gabrielei Firea pen...
Actualitate

Avertismentul dur al Gabrielei Firea pentru șoferii din București după semi-eșecul benzilor RATB

Peste 30.000 de mașini au fost înmatriculate în București și localitățile limitrofe în primele 4 luni din 2017, potrivit Primăriei Capitalei, care transmite că fără măsuri de descurajare a traficului rutier, orașul va fi blocat. Nu se pune problema renunțării la culoarele unice, a declarat G.Firea.

Avertismentul dur al Gabrielei Firea pentru șoferii din București după semi-eșecul benzilor RATB
Avertismentul dur al Gabrielei Firea pentru șoferii din București după semi-eșecul benzilor RATB · Foto: Business Magazin

„Nu se pune în niciun caz problema să renunțăm la culoarele unice. Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, un document strategic de planificare a transportului în regiunea București-Ilfov, realizat sub coordonarea BERD, precizează clar că una dintre măsurile care duc la creșterea mobilității este realizarea acestor benzi destinate transportului public. Vom acționa să facem această măsură cât mai eficientă, astfel încât efectele benefice să fie mai mari decât neajunsurile, aplicând în această perioadă un set de măsuri complementare care să ajute la decongestionarea traficului”, a declarat Gabriela Firea, primarul general al Capitalei.

Edilul a mai precizat însă că în București, la final de aprilie, sunt înmatriculate nu mai puțin de 1,274 milioane de autovehicule, plus alte 155.000 înmatriculate în Ilfov.

“Față de finalul anului trecut se înregistrează, în doar 4 luni, o creștere a parcului auto din zona metropolitană București de peste 30.000 de unități. La acestea se adaugă autovehiculele, deloc puține, care tranzitează zilnic Bucureștiul, precum și cele înmatriculate în alte județe sau alte țări ale căror proprietari locuiesc, de fapt, aici. Prin urmare, fără măsuri de descurajare a traficului rutier, vom avea în foarte scurt timp un oraș complet blocat. Pentru început avem în vedere doar măsuri care să stimuleze conformarea voluntară, de genul încurajării transportului în comun sau a celui ecologic, dar în perspectiva nu excludem și alt gen de măsuri”, a mai spus Firea.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună