Avertisment periculos: încă un mod prin care se poate transmite coronavirusul
Vaporii din țigările electronice pot transmite coronavirusul, avertizează dr. Florin Mihălțan, pneumolog la Insitutul Marius Nasta. În emisiunea Marius Tucă Show, doctorul a spus că vaporii de la țigara electonică au potențial de contaminare și cea mai bună protecție e…
Vaporii din țigările electronice pot transmite coronavirusul, avertizează dr. Florin Mihălțan, pneumolog la Insitutul Marius Nasta. În emisiunea Marius Tucă Show, doctorul a spus că vaporii de la țigara electonică au potențial de contaminare și cea mai bună protecție e renunțatul la fumat.
“Ceața pe care o crează acei vapori este potențial contaminată, la fel ca picăturile de salivă pentru cei din jur, dacă individul respectiv este o sursă de contagiune”, spune Florin Mihălțan, medic pneumolog.
Dacă un fumător infectat cu coronavirus, dar fără simptome, ar renunța la țigări, ar putea identifica mult mai rapid semnele bolii, declară medicul Mihălțan.
„Se știe că în 24 de ore își recapătă mirosul și gustul. Să nu uităm că, între simptomele pe care le induce Covidul, apare și această pierdere a mirosului și a gustului. E un simptom care nu e semnalat foarte des în literatură, dar e prezent. În următoarele 48 de ore, 72 de ore, începe să simtă o eliberare a respirației și simte acest lucru și la efort și de multe ori scade și simptomul major, tusea”, adaugă Florin Mihălțan, medic pneumolog, pentru MEDIAFAX.
Și în emisiunea Marius Tucă Show, doctorul Mihălțan a făcut referire la acest fenomen: “Știu că mulți fumători se vor supăra de ceea ce urmează să spun, sunt tot timpul întrebat, având în vedere predispoziția acestor eșantioane de a face boli severe, ce trebuie să facă să evite evoluția. Ce le voi spune nu le va conveni, e momentul să se gândească la întreruperea fumatului. E un mod protectiv. Nu e valabil numai pentru coronavirus, aceeași predispoziție de a face viroze de la virus gripal până la alte tipuri de infecții sunt raportate pt fumători. Țigara electronică, sunt cercetărori britanici care spun ca vaping-ul, acești vapori de la țigara electonică au potențial de contaminare. Pentru că noi știm că picatura de salivă, care e emanată la momentul strănutului, este cea care transmite”.
Citiți aici ZF e-paper de astăzi
