Home Opinii Avem de-a face în România cu o criză de...
Opinii

Avem de-a face în România cu o criză de lideri. Acum este momentul implicării

La prima ediție a Storytellers, evenimentul care se înscrie în manifestările legate de aniversarea de zece ani a revistei, Bogdan Enoiu a spus, făcând un bilanț al ultimului deceniu, că îi pare rău că nu a intrat în politică. Tot acolo avocatul Gabriel Biriș spune că nu regretă că a intrat în politică, iar Dragoș Petrescu a rostit răspicat că nu vrea să intre în politică. Eu zic, uitându-mă în ju…

Avem de-a face în România cu o criză de lideri. Acum este momentul implicării
Avem de-a face în România cu o criză de lideri. Acum este momentul implicării · Foto: Business Magazin

CITIȚI AICI rezumatul primei ediții BM Storytellers, evenimentul organizat cu prilejul a zece ani de la fondarea revistei Business Magazin.

În spatele meu un televizor vorbește despre liste cu europarlamentari; ceva mai târziu în acest an va începe bătălia aprigă pentru cel mai râvnit post din România, cel de la Cotroceni. Timp de două decenii și mai bine a existat mereu un soi de certitudine în privința candidaților la președinție, au existat mereu niște nume puternice care au intrat în cursă; în acest an însă, indiferent de ce zic sondajele, mi se pare că potențialii candidați nu sunt nici puternici, nici convingători. Putem spune că avem de-a face cu o criză de lideri.

Si nu numai de lideri. Adevărata criză este, la noi, de oameni, în primul rând, și de idei în al doilea rând, nu economică sau financiară. În cazul accidentului din Apuseni greșelile nu țin de sistem și proceduri, ci de oamenii care aplică procedurile; confirmarea vine din cazul celor doi rătăciți în ceață, la Constanța. Cumva, nu știu cum, „românul inventiv și descurcăreț„ s-a transformat într-un soi de ciomag obtuz, care nu gândește, nu face (așadar nu greșește) și, ce-i mai rău, nu-i pasă. Ba e ipocrit și se face că-i pasă, ceea ce-i mai rău decât rău. {i se gândește numai la buzunarul său.

Așa că mă gândesc că poate este momentul unei implicări reale din partea a ceea ce am definit, tot la Storytellers, împreună cu maestrul Dan C. Mihăilescu, drept „nișe sociale”, implicare care ar veni ca o continuare firească a revoluției hipsterilor sau a revoltelor de la Pungești, o trecere de la mișcări furios-browniene la democrație reală. În prezent există grupuri sociale importante  – antreprenori, corporatiști, elite culturale sau sociale – care preferă expectativa; trăiesc în ansambluri rezidențiale, cumpără din mall, se gratulează pe Facebook, își croiesc lumi proprii, nișe – „eu, nevasta, poate părinții sau socrii, sigur amicii și prietenii apropiați„ – în care se refugiază, refuzând sau ignorând, pe cât se poate, zăpada, mizeria, câinii vagabonzi, politica sau manifestările vulgului.

De cealaltă parte avem clasa politică. Nu poate conduce, dar reprimă, după cum bine spune un comentator; nu poate construi, dar distruge; nu poate oferi, dar fură; spune câte ceva, dar nu vorbește; nu are idei și nici planuri, trăiește doar momentul. 

Dacă nișele enumerate mai sus vor rămâne în expectativă, trebuie să fie conștiente că într-un răstimp nu prea îndelungat și-ar putea pierde și bruma de spațiu vital, și liniștea din spatele zidurilor virtuale, pentru că mizeria va tinde să ocupe mereu locuri curate. E cam ermetic ce spun, dar cine are minte poate să gândească. Există antreprenori care au clădit afaceri oneste și curate.

Există meseriași care își văd de slujbă corect. S-ar putea să greșesc, dar cred că există chiar politicieni bine-intenționați, care vor să lucreze pentru comunitatea care i-a susținut și propulsat. Există tineri care muncesc din greu, plătiți cu salarii nu tocmai strălucite, care fac lucruri excepționale. Nu ar putea toți aceștia să genereze schimbarea? Creștere economică, locuri de muncă bine plătite, implicarea autorităților locale în economie și atragerea de investiții în zonele oropsite, adaptarea economiei românești la jocul globalizării, deschiderea spre economiile emergente.

Ilustrez cu statuia împăratului Alexandru al III-lea al Rusiei, opera lui Paolo Trubețkoi, prinț și artist. Alexandru al III-lea a fost un lider dur, conservator și naționalist, care considera Occidentul nociv; și s-a comportat ca atare, de-a lungul a 13 ani de domnie. Trubețkoi, un ins elegant și cultivat, vegetarian convins, l-a portretizat pe împărat cum îl vedeți: un ins uriaș, obtuz, caraghios în măreția sa, pe care chiar uriașul său cal pare a-l refuza. Inițial amplasat în centrul Sankt Petersburgului, statuia a iscat scandal, pentru că era vorba de o critică mult prea străvezie; astăzi poate fi văzută în curtea Palatului de Marmură. Iar Trubețkoi s-a refugiat în Italia – tot un soi de nișare socială.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună