Home›Actualitate›Autoritățile din Franța iau în considera...
Actualitate
Autoritățile din Franța iau în considerare impunerea de sancțiuni împotriva Arabiei Saudite
Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de Externe, a declarat miercuri că Franța nu exclude posibilitatea impunerii de sancțiuni împotriva Arabiei Saudite, dacă se dovedește că a fost implicată în uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, relatează Reuters.
Autoritățile din Franța iau în considerare impunerea de sancțiuni împotriva Arabiei Saudite · Foto: Business Magazin
Ministrul a făcut apel la autoritățile din Arabia Saudită să descopere adevărul în acest caz, să identifice persoanele vinovate și să le pedepsească.
„Până acum, persoanele responsabile și circumstanțele acestui atac nu au fost făcute publice și nu au fost evaluate. Vom continua să cerem adevărul. Până acum nu l-am primit”, a declarat Le Drian, criticând faptul că Arabia Saudită a oferit mai multe explicații contradictorii privind cazul Khashoggi.