Automobile Dacia continuă să crească: afaceri de aproape 28 mld. lei în 2024, cu șapte procente peste 2023, dar cu o producție mai mică și fără motoarele care au plecat la Horse
Automobile Dacia a încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri de 27,81 miliarde lei, în creștere cu 6,9% față de anul anterior, în ciuda unei scăderi a producției totale de vehicule cu 4%. Profitul net a avansat cu 7,6%,…
Automobile Dacia a încheiat anul 2024 cu o cifră de afaceri de 27,81 miliarde lei, în creștere cu 6,9% față de anul anterior, în ciuda unei scăderi a producției totale de vehicule cu 4%. Profitul net a avansat cu 7,6%, până la 569 milioane lei, iar investițiile au depășit 1 miliard de lei.
Evoluția financiară pozitivă a fost susținută de creșterea prețului mediu al vehiculului, în contextul lansării de modele noi -Duster și Bigster – și de extinderea exporturilor, care au reprezentat peste 80% din totalul vânzărilor. Cu un aport de 5,3% în totalul exporturilor de bunuri ale României, Dacia rămâne unul dintre cei mai mari exportatori naționali.
În 2024, uzina Dacia a produs și vândut 309.205 vehicule, în scădere cu 4% față de anul precedent. Modelul Duster a înregistrat o creștere de 2,1%, în timp ce Logan și Jogger au avut scăderi semnificative, ca urmare a transferului parțial de producție în uzinele Grupului Renault din Maroc. Noul model Bigster, aflat în faza de pre-lansare, a înregistrat primele livrări comerciale 312 unități.
Creșterea valorică a cifrei de afaceri a fost determinată de majorarea livrărilor de componente CKD către alte uzine din rețeaua Renault și de avansul prețului mediu pe vehicul, asociat noilor dotări tehnologice.
Profitul operațional a urcat cu 3,7% la 775 milioane lei, în timp ce rezultatul financiar net s-a situat la 64 milioane lei. Compania și-a menținut o marjă brută de 2,79%, în ușoară scădere față de 2023, într-un context de creștere a costurilor cu materiile prime, salariile și fiscalitatea.
Cifra de afaceri a fost realizată în proporție de 88,1% din vânzarea de vehicule și componente, restul fiind asigurat din piese de schimb și activități conexe.