AUR: PSD îl ține pe Klaus Iohannis în brațe și asmute Poliția Română
PSD îl ține pe Klaus Iohannis în brațe și asmute Poliția Română pe cei care îndrăznesc să le deranjeze „concubinajul politic”, transmit liderii AUR, care nu au fost primiți la sediul PSD pentru a preda semnăturile strânse pentru demiterea șefului statului.
„PSD îl ține pe Klaus Iohannis în brațe și asmute Poliția Română pe cei care îndrăznesc să le deranjeze concubinajul politic! AUR a anunțat public că azi va preda PSD semnăturile strânse în campania „Jos Iohannis”. Cum reacționează PSD? Cheamă Poliția Română! PSD nu trebuie să îl mai țină în brațe pe Iohannis. Acesta a demonstrat și ieri seară că nu e președintele românilor, ci mai degrabă al austriecilor sau nemților”, potrivit unui comunicat de presă.
Liderii AUR afirmă că au peste două milioane de semnături strânse pentru demiterea lui Klaus Iohannis!
„PSD trebuie să renunțe la a mai face scut în jurul lui Iohannis și să asculte vocea poporului”, se menționeaqză în finalul comunicatului.