„Auld Lang Syne”, de dragul vremurilor ce-au trecut. O dramă scoțiană

Aceste forțe s-au făcut simțite și prin cutremurul politic din Irlanda, unde în alegerile recente marele câștigător a fost partidul naționalist de stânga Sinn Féin, brațul politic al Armatei Republicane Irlandeze – acum dizolvata, dar cândva sângeroasa IRA. Sinn Féin sprijină unificarea Irlandei cu Irlanda de Nord. Pentru Elliot Douglas, scoțian și ziarist la Deutsche Welle care a beneficiat din plin de apartenența Marii Britanii la UE, inclusiv de programul Erasmus, simbolul eforturilor de integrare europene și acum al ruperii Marii Britanii de UE, Brexitul, a fost un șoc care acum împinge oamenii să sprijine extremele politice.

Independența Scoției se încadrează în această tendință, iar Douglas vede numai nesiguranță la orizont:
Călătorind pe drumurile înguste, nu este nimic perceptibil diferit de peisajul copilăriei mele, scrie Douglas. Aceleași dealuri de culoare verde-purpuriu, același cer furios-cenușiu, același vânt rece al Mării de Nord care face ca oile să se strângă laolaltă. Este prima mea călătorie înapoi în Scoția de când am plecat să lucrez în Germania vara trecută. Deși nimic nu pare să se fi schimbat de la 11 p.m., 31 ianuarie 2020 – data oficială a Brexitului –, insula trecutului meu a făcut un pas mai departe de continentul căruia îi spun acum acasă. Locul Scoției în Uniunea Europeană și în Regatul Unit a dominat politica vieții mele de adult. În 2014, Scoția a votat clar împotriva independenței față de Marea Britanie. Unul dintre argumentele principale aduse de mișcarea antiindependență a fost că, rămânând parte din Marea Britanie, am continua să beneficiem de toate avantajele date de statutul de membru al UE, unul dintre cele mai puternice blocuri politice din lume. Abia împlinisem 19 ani când pentru prima dată mi-am exercitat dreptul de vot democratic. Fericit și plin de speranță pentru un viitor progresist al Scoției, am votat pentru independență. Apoi am regretat imediat ceea ce am considerat a fi o decizie pripită. Abia începusem studiile la universitate, mă mutasem într-o casă cu mulți europeni și finanțarea din Scoția, Marea Britanie și UE a făcut posibilă studenția mea acolo. M-am simțit vinovat a doua zi după referendum. Fusesem parte din cei 45% care doreau să rupă acest regat. Cum aș fi putut să-mi doresc acest lucru când atât de multe lucruri depind de unitate? Doi ani mai târziu, m-am trezit într-o frumoasă dimineață de iunie în Alpii elvețieni cu vestea că 52% dintre britanici au votat ca Marea Britanie să părăsească UE. În Scoția, 62% din electorat a respins Brexitul. M-am dus să lucrez pentru un job de vară ca intern la o conferință internațională pentru promovarea păcii, simțindu-mă confuz la gândul că va trebui să explic colegilor din întreaga lume alegerea făcută de britanici.
În anii de facultate, am ales să studiez limbi străine la universitate și urma să mă angajez printr-un program Erasmus în Germania – finanțat de UE, programul permite studenților europeni să studieze în străinătate –, unde aș fi lucrat și ar fi urmat să mă împrietenesc cu cetățeni din UE. Brexitul mă orbise. De atunci au trecut trei ani și jumătate dificili, dar în 2020 ceea ce părea un coșmar imposibil a devenit în sfârșit realitate. În ianuarie, a fost întrerupt accesul la programul Erasmus pentru Marea Britanie. Mă gândesc că aș putea fi unul dintre ultimii beneficiari ai programului. În noaptea Brexitului, m-am întâlnit cu prieteni vechi din școală pentru a râde și a bea timp de o noapte într-o fermă veche, departe de clădirile elegante de sticlă ale Bruxelles-ului, de piatra venerată a Westminsterului și de arhitectura modernă dezordonată a Parlamentului Scoțian din Edinburgh. În ultimii cinci ani, am beneficiat cu toții de locul nostru în UE – studiind și trăind în străinătate, făcându-ne acolo vacanțe, creând acolo locuri de muncă. Acum, niciunul dintre noi nu știe exact ce-i va aduce viitorul. Incertitudinea m-a paralizat în anii negocierilor pentru Brexit. Brexitul a împins oamenii să sprijine extremele politice și a făcut ca Scoția să se simtă ca un tărâm al generalizării și absolutizării. Oamenii sunt deziluzionați de politica curentă și chiar mai neclintiți în convingerile lor. Se pare că există mai multă ură și intoleranță și mai puțin respect față de ceilalți.
Pentru mine, niciun partid și nicio mișcare nu oferă un viitor sau o soluție care are sens. Toate argumentele pentru independența scoțiană, pentru un al doilea referendum, pentru orice fel de Brexit par să se bazeze pe sprijinul orb al extremelor. Mă simt îndepărtat de oricare dintre opțiuni. În Scoția de Jos, departe de monstrul din Loch Ness și de vârfurile din Highlands, suntem în țara poeziei scoțiene. Walter Scott și Robert Burns se plimbau pe aceste dealuri. Când acum câteva săptămâni membrii Parlamentului European din 27 de țări au cântat versurile lui Burns pentru a-și lua rămas bun de la Marea Britanie – „For Auld Lang Syne” – am fost emoționat. În Scoția, melodia este cea care marchează sfârșitul unei nunți sau al unei petreceri; este melodia pe care o cântăm la miezul nopții la sfârșitul de an. În scoțiană – limba mea – înseamnă „de dragul vremurilor ce-au trecut”.
Cu toate acestea, UE este o parte importantă din viața mea. Călătoria mea prin Brexit a fost plină de contradicții și întrebări fără răspuns, iar viitorul pare să-mi ofere mai mult din aceste ingrediente. Mă îndoiesc că peisajul copilăriei mele se va schimba mult. Oile de pe dealuri se vor înghesui una în alta sub cerul iernii așa cum o fac de secole. Iar tradițiile, prieteniile și legăturile care fac Scoția ceea ce este ea astăzi vor continua, așa cum au făcut-o și-n timpurile ce-au trecut.

Cu peisajul economic, situația este alta. Înainte de referendumul din 2014, 55 de economiști din diferite universități britanice au semnat o scrisoare deschisă către Financial Times în care avertizau alegătorii scoțieni despre „riscurile majore economice pe care le presupune separarea”. „Separarea este un pariu cu cote foarte mici. Riscurile pentru generațiile actuale și viitoare sunt uriașe“, se arată în scrisoare. Ziarele naționaliste britanice au reluat acum avertismentul, anunțând o apocalipsă economică pentru o Scoție independentă. Cam cum sunau avertismentele despre economia britanică post-Brexit în ziarele liberale sau de pe continent.
Christian Ewald, profesor de economie financiară la Universitatea din Glasgow, a semnat acea scrisoare, dar acum spune pentru Deutsche Welle că Brexitul a schimbat complet ecuația.
„Independența scoțiană ar fi în continuare un joc de noroc, dar la fel este Brexitul, iar alegerea este acum între două pariuri care vor avea, cel mai probabil, rezultate nefavorabile”, a explicat el. Unii cosemnatari consideră că argumentele din 2014 rămân valabile. Ronald MacDonald, profesor de macroeconomie la Universitatea din Glasgow, crede în continuare că ar fi necesare pachete masive de austeritate după independența scoțiană pentru a compensa ceea ce ar fi un mare deficit bugetar. Robert Zymek, lector de economie la Universitatea din Edinburgh, a susținut, de asemenea, scrisoarea. El spune că situația politică s-a schimbat atât de mult încât acum ar fi foarte probabil un succes al votului pentru independență. Cu toate acestea, el consideră că Brexitul a creat și mai multă incertitudine economică în ceea ce ar fi o Scoție independentă, având în vedere că se așteaptă ca viitoarea relație dintre Marea Britanie și UE să implice o multiplicare a barierelor în calea comerțului. „Alegerea Scoției este: am dori să rămânem în Regatul Unit și să acceptăm noi bariere în calea comerțului cu UE sau să devenim independenți și, ca posibil membru al UE, să ne bucurăm de comerțul liber cu Europa, dar să avem bariere mai mari pentru comerț cu restul Regatului Unit?“ a spus Zymek. După mai bine de trei secole de uniune, nu este surprinzător faptul că cea mai mare parte a comerțului scoțian (60%) se desfășoară cu restul Regatului Unit. Cu toate acestea, opoziția pe această bază față de independența scoțiană nu are prea multă credibilitate, având în vedere zelul cu care guvernul britanic încearcă în prezent să se separe de tot ceea ce reprezintă UE, partenerul său comercial dominant. Andrew Wilson este un economist și fost membru al Partidului Național Scoțian (SNP) în Parlamentul scoțian care a prezidat Comisia pentru creștere durabilă (SGC). Aceasta a realizat un plan economic pentru independența scoțiană pentru SNP în 2018. Wilson este de acord că Brexitul a adăugat complexitate campaniei pentru o Scoție independentă, dar crede că perspectiva pe termen lung arată că suveranitatea va fi necesară. „Probabil că provocările tranziției înapoi în UE vor fi mai mari în cazul unui Brexit mai dur din cauza dependenței noastre de comerțul cu restul Regatului Unit“, a declarat el pentru DW. „Experiența Irlandei din ultimii 50 de ani este instructivă. În opinia mea, trebuie să alegem unde ne vom construi viitorul și să muncim pentru a ajunge acolo, trecând peste provocările tranzitorii. Aceasta înseamnă aderarea timpurie la UE.”