Auchan România a aprobat desprinderea diviziei sale de IT într-o companie nouă, Auchan EBS, prin divizare parțială
Auchan România, unul dintre cei mai mari retaileri din România, a aprobat divizarea parțială prin care își desprinde divizia de IT internă într-o societate nou-înființată, Auchan EBS - S.R.L., potrivit unei hotărâri recente a Adunării generale extraordinare a acționarilor din 12 mai 2026 și a proiectului de divizare semnat la 19 mai 2026.
Auchan România, unul dintre cei mai mari retaileri din România, a aprobat divizarea parțială prin care își desprinde divizia de IT internă într-o societate nou-înființată, Auchan EBS – S.R.L., potrivit unei hotărâri recente a Adunării generale extraordinare a acționarilor din 12 mai 2026 și a proiectului de divizare semnat la 19 mai 2026.
Compania explică, în proiectul de divizare, că obține veniturile preponderent din comerțul cu amănuntul, dar a dezvoltat în paralel o divizie IT care deservește celelalte companii din grup, iar cele două activități urmează să fie separate. „Auchan România a dezvoltat o divizie de IT internă care deservește companiile din grup. Managementul Auchan România a considerat oportună separarea celor două ramuri de activitate operate în prezent de Auchan România, prin transferarea ramurii de activitate IT către noua societate”, se arată în document.
Noua companie se va numi Auchan EBS – S.R.L., va avea sediul în București (str. Brașov nr. 25, sectorul 6) și va porni cu un capital social de 5.000 de lei. Spre deosebire de Auchan România, al cărei obiect principal rămâne comerțul cu amănuntul (cod CAEN 4711), Auchan EBS va funcționa în zona de tehnologie: obiectul principal de activitate este „cod CAEN 6220 – Activități de consultanță în tehnologia informației și de management (gestiune și exploatare) al mijloacelor de calcul”.
Către noua societate sunt transferate activele și pasivele aferente diviziei IT. Proiectul de divizare le enumeră: „concesiuni, brevete, licențe, alte imobilizări necorporale, instalații tehnice, aparate și instalații de măsurare, control și reglare, mobilier și aparatură de birou, precum și alte imobilizări corporale în curs, creanțe, disponibilități bănești împreună cu pasivele aferente ramurii de activitate” IT. Transferul se va face pe baza unui protocol de predare-primire, la data efectivă a divizării. Valoarea netă a patrimoniului transferat este de 503.918,85 lei – formată din capital subscris vărsat și rezultat reportat -, stabilită pe baza bilanțului la 31 decembrie 2024, auditat de PricewaterhouseCoopers Audit.
Ca urmare a operațiunii, capitalul social al Auchan România se reduce cu 5.000 de lei, prin anularea a 50.000 de acțiuni: de la 534.079.703 lei la 534.074.703 lei, împărțit în 5.340.747.030 de acțiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei. Suma corespunde exact capitalului noii societăți, de 5.000 de lei (50.000 de părți sociale).
Atât Auchan România, cât și Auchan EBS păstrează aceeași structură de acționariat. Monicole Exploitatiemaatschappij B.V., din Olanda, deține 75%, iar Auchan Retail International – S.A., din Franța, restul de 25%. Cele 50.000 de acțiuni anulate la Auchan România – 37.500 de la Monicole și 12.500 de la Auchan Retail International – corespund celor 50.000 de părți sociale ale noii companii, repartizate în aceleași proporții.
Acționarii au aprobat în unanimitate, de principiu, divizarea. Data efectivă a operațiunii va fi data înmatriculării Auchan EBS la Registrul Comerțului.
Retailerul a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri de 8,2 miliarde de lei, în creștere cu 6%.