Atunci eu de ce mai plătesc taxe și impozite?

Dincolo de faptul că oferta de forță de muncă este redusă – sunt săptămâni întregi în care pentru un job nu sună nimeni –, este și de slabă calitate, din perspectiva așteptării firmelor.
Toată lumea vrea oameni bine pregătiți, tineri, serioși, care să fie implicați la cel mai mic preț posibil.
Iar școala și piața muncii nu oferă acest lucru.
Conform unui sondaj al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România în parteneriat cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, 68% din patroni spun că experiența angajaților este principalul element de care țin cont într-un interviu, 54% se uită după calitățile și abilitățile de specialitate deținute de un potențial angajat, iar 48% se uită la gradul de implicare al angajaților din companie.
Interesant este că numai 31% cer ca un potențial angajat să fie inteligent.
De asemenea, se caută angajați care să depună efort, să fie fideli față de companie, să știe limbi străine și să aibă abilități de lucru în echipă.
Piața muncii nu oferă aceste lucruri, iar companiile, în special cele românești, sunt din ce în ce mai nervoase.
Școala, de la care au așteptări nerealiste de a le furniza angajați cu aceste calități (la care se adaugă dorința de a fi gata pregătiți), nu ține deloc pasul cu cererea.
„Atunci eu de ce mai plătesc taxe și impozite?”, se întreabă Teodor Negrea de la Form Space Cluj, o companie care administrează un spațiu de evenimente la parterul complexului sportiv Cluj Arena. El a fost unul dintre cei care, de-a lungul timpului, au inițiat două proiecte de entertainment mari din Cluj – Boiler și Electric Castle, unde a fost director artistic.
De fapt, aproape toți patronii, toți antreprenorii, toți oamenii de afaceri se întreabă acest lucru: „Eu de ce mai plătesc taxe și impozite, dacă trebuie să mai investesc din banii companiei în pregătirea și trainingul angajaților pentru a se apropia cât de cât de necesarul unui job?”.
El, ca și toată lumea, nu are ce face și trebuie să facă aceste investiții, trebuie să muncească cot la cot cu angajații, pentru că nu are alternativă.
Pentru cei care au planuri pe termen lung în România, pentru cei care se așteaptă ca afacerea lor să reziste și peste 10 ani, soluția este să investească, să se chinuie cu noi angajați, cu noile generații, să piardă bani cu ei – mulți, după ce fac cursuri sau învață un job, pleacă imediat la concurență – și să-și creeze propriile școli, propriile centre de pregătire și să obțină facilități și deduceri fiscale pentru acest lucru.
Parcul de mașini din România a explodat, ceea ce necesită mai multe service-uri auto, deci și mai mulți tinichigii auto. Dar tinerii nu prea mai vor să fie tinichigii auto, nu mai vor să stea cu mâinile în ulei, indiferent de preț, indiferent de salariu.
Dacă nu ar fi fost show-ul MasterChef, cu toate declinările lui, piața de restaurante nu ar fi crescut atât de mult în ultimii ani: acum 10 ani nimeni nu voia să fie bucătar, dar acum toți vor să fie chefi.
Școala nu are cum să țină pasul cu dezvoltarea businessului, cu apariția atâtor posturi și joburi noi, care necesită tot timpul alte abilități.
Școala românească este teoretică, fiind doar câteva facultăți și secții mai aproape de realitatea pieței muncii – IT, medicină, construcții.
De unde să apară angajați pentru industria de entertainment, dacă nu există școli, dacă nu există cursuri de manageri de discotecă, de cluburi, de complexuri sportive etc.?
Companiile private trebuie să dezvolte aceste lucruri, așa cum o fac în fiecare zi, luând oameni de la zero și învățându-i ceea ce știu.
Școala românească scoate pe bandă rulantă absolvenți de drept pentru că are profesori în acest domeniu.
Școala nici nu și-a pus problema să dezvolte și să aibă cursuri pentru cei care vor să știe și vor să învețe cum se organizează Electric Castel sau Untold.
Deci patronii de companii trebuie să devină ei profesori.